A doua zi de dimineață, la micul dejun, tatăl lui Sheridan admiră centura împletită pe care Câine care Doarme o purta la brâu, peste pantalonii din piele de căprioară și acesta îi spuse că o făcuse cu mâna lui. În câteva clipe îi veni în minte o afacere, iar indianul acceptă oferta de a împleti centuri și brățări pe care tatăl lui Sheridan să Ie vândă pe drum.
Cu permisiunea „partenerului" lor de afaceri, Sheridan boteză calul Aleargă Repede și în zilele următoare îl călări tot timpul. În vreme ce tatăl ei și Câine care Doarme călătoreau în căruță, ea îi acompania călare, de multe ori Iuând-o la galop înaintea lor, revenind iar până Ia ei aplecată peste gâtul calului, cu părul fluturându-i vânt în același ritm cu coama patrupedului,râzând vesel sub cerul liber.
În aceeași zi își învinse teama de a merge în galop și-I întrebă cu mândrie pe Câine care Doarme dacă ajunsese să călărească la fel de bine ca un băiat indian. Acesta o privea ca și când întrebarea i s-ar fi părut a surdă și răspunse negativ, apoi aruncă în iarbă cotor de măr pe care-I mâncase.
-Poate Înțeleapta fără Vârstă să ridice cotorul de pun cal în alergare? o întrebă el, arătând în direcția unde- aruncase.
—Sigur că nu, răspunse ea consternată.
-Băieții indieni pot.
În anii următori Sheridan învăță să facă asta și multe alte isprăvi — dintre care unele îl îngrijorau pe tatăl ei. Câine care Doarme îi saluta fiecare succes cu zâmbete aprobatoare, adăugând apoi o nouă provocare, aparent imposibilă, iar mai devreme sau mai târziu Sherry se ridică la înălțimea fiecăreia dintre ele. Veniturile lor crescură datorită neobositei activități manuale a indianului, iar curând ajunseră să mănânce mai bine tot datorită lui și măiestriei pe care o dovedea la vânat și pescuit.
Oamenii îi priveau ca pe un trio neobișnuit - bătrânul indian, tânăra adolescentă care purta pantaloni din piele de căprioară și călărea fără șa, atât cu fața cât și cu spatele, în galop furtunos, apoi irlandezul binevoitor, care juca jocuri de noroc, dar nu exagera niciodată - dar Sherry nu-i băga în seamă. De fapt la rândul ei i se păreau ciudții oamenii care locuiau in orașe aglome rate și zgomotoase precum Baltimore, Augusta și Charlotte; viețile acestora îî păreau mult prea înăbușitoare, în comparație cu ale lor. Nu părea deranjată de faptul că tatăl ei nu se grăbea să strângă bani deși pentru a construi casa promisă în Sherwyn's Glen. Acelaşi lucru i-I spuse şi lui Raphael Benavente, un tînăr spaniol chipeș, cu ochii albaștri, în jur de douăzeci de ani, care li ee alătuïă în drumul spre Savannah, venind de la Sf. Augustine.
- Cara mİa, îi zise el râzând. E bine că nu te grăbeşti, fiindcă că tatăl tău nu e un jucător bun. Aseară am stat in fața lui la masa de joc din casa doamnei Gexrude şi am văzut oameni trişând.
—Tata nu ar trişa pe nimeni, protestă ea sărind în picioare indignată.
- Ştiu asta, o liniști el prinzând-o de mână când văzu că vrea să plece. Cred că nu-şi dădea seama că alții trișează.
- Ar fi trebuit să... Ochii i se opriră asupra pistolului pe care-I văzu la şoldul său şi se enervă și mai tare la gândul că l-aş trișa cineva pe tatăl său, pierzând banii câștigați cu greu. Să-i împuşti pe toți! Da, să-i împuşti pe toți, asta trebuia!
-Nu puteam să fac asta, querida, zise el amuzat. Fiindcă, vezi, eu eram unii dintre cei care trișau.
Sheridan îşi smuci mâna dintr-a lui.
-Tu I-ai trișat pe tata?
-Nu, nu, se eschivă el, făcând eforturi să pară serios. Trişez doar când e neapărat necesar, adică atunci când trişează toți - şi-i înşel pe cei care mă înşeală.
