Viata de printesa

Capitolul IV

Deci... va trebui să petrec o noapte întreagă, singură, în acest conac... și împreună cu... el? Presupun că merit... după ce am făcut, îi mulțumesc lui Kritoff că măcar vine mâine să mă ia de aici.

Mai este mult timp până mâine, deci va trebui să îl rog pe Aiden să îmi arate unde este camera mea.

-Aiden?

-Ce s-a întâmplat? Mă întreabă el.

-Mi-ai putea arăta camera unde voi dormi, te rog? Pentru un timp rămâne... surprins.

-Umm... sigur. Urmează-mă! Îmi spune el după care urcă scările din lemn ce duceau spre etaj.

Îl urmez, iar la un moment dat se oprește în dreptul unei uși din lemn masiv ornată cu modele florale. Sunt foarte sigură că a fost camera unei nobile, dar a cui?

-Poți sta aici. Dacă ai nevoie de ceva, mă vei găsi jos. Îți las cheile de la cameră! Îmi zice el după care pleacă de-a lungul coridorului.
Intru în cameră și pun cheile desupra primului obiect ce îmi iese în cale. Puteam vedea anumite lucruri ce se aflau în cameră datorită luminii oferite de luna, ale carei raze intrau pe ferestre și se răspândea peste tot.

Este o cameră frumoasă! Lângă fereastră se află un pat imens acoperit cu niște lungi cuverturi albe. Rafturi pline de cărți se află de-a lungul pereților împreună cu tablouri pictate parcă de îngeri. Podeaua este lucioasă ceea ce înseamnă că s-a făcut curat aici de curând. În cameră nu se află nici măcar o vază cu flori, păcat. Mă așez pe pat care este foarte moale și mă las pe spate.

Încep să mă gândesc la ce se va întâmpla până ce va sosi ziua de mâine, cum va reacționa Kristoff, ce îmi va spune și ce va urma după asta. De când l-am cunoscut viața mea a luat o întorsătură drastică, a devenit mai interesantă, mai plină de aventuri. Nu mă pot gândi unde aș fi acum dacă noi nu ne-am fi întâlnit niciodată. Nu știu de ce am crezut că lui nu îi pasă de mine, că nici nu știe cum mă cheamă. Tot ce credeam despre el s-a dovedit a fi fals. Acum, stând singură aici, lăsând lumina lunii să îmi atingă pielea și lăsându-mi parul cel lung și șaten să danseze de-a lungul patului imens,... eu... nu mai știu ce să cred. Atât de pustiu, atât de frumos, atât de... negru este acest loc!

Îmi l-as gândurile de-o parte și ies din cameră. Merg de-a lungul coridorului întunecat spre lumina de jos ce era încă aprinsă, spre cel care era încă treaz! Vreau să îi cer o singură favoare, ceva ce îmi va ocupa timpul.

Cobor scările, iar când ajung la mijlocul coridorului, își întoarce capul și mă observă. Se uită la mine cu o prvire blândă și în acelaș timp suprinsă. În lumina lămpii ochii lui arătau... altfel. Focul și durerea ce dansau în ei se îmbina cu dorința de a iubi cu adevărat. Pielea lui era atinsă ușor de căldura lămpi și de razele de lumină ce le emana aceasta. Părul lui negru îi atingea ușor fruntea, dar el nu îl dădea la o parte.

-S-a întâmplat ceva? Mă întreabă el încă uitându-se la mine cu acei ochi negri.

-Vroiam să îți cer o favoare...

-Ce anume? Mă întreabă, dar de data asta fără nici un zâmbet.

-Ai o grădină foarte frumoasă, dar nici un trandafir nu se află aici, în conac. Aș vrea, dacă îmi permiți, să fac niște buchete pentru conacul tău. Așa îmi pot ocupa timpul! Îl rog eu cu privirea spre el. Se uită la mine un timp după care își întoarce privirea spre grădină.

-M... Mi-ar plăcea, Angel! Îmi spune el cu un zâmbet pașnic după care se întoarce la... ce făcea el acolo.

Ies din conac și mă îndrept spre spatele acestuia. Cum credeam, aici se află tot ce am nevoie. Iau ce îmi trebuie și mă întorc la grădina principal. Încep să tai puțini trandafiri fără să îmi dau seama de spinii acestora, deci îmi provoc câteva mici tăieturi la degete. Pun toți trandafiri pe care i-am tăiat într-un coșuleț pe care l-am găsit în spate si mă îndrept, din nou, în spatele conacului. Se pare că aici nu este nici o terasă pentru lucru așa că mă așez pe jos și încep să lucrez.