EBOLA

66 1 1
                                    

Peste 2.300 de persoane au murit din cauza virusului Ebola în Africa de Vest de la începutul epidemiei. Totuşi, pericolul este mai mare decât ne dăm seama.

Michael T. Osterholm, directorul Center for Infectious Disease Research and Policy din cadrul Universităţii Minnesota, a dezvăluit pericolul uriaş al acestui virus într-un articol intitulat „Ceea ce ne e frică să spunem despre Ebola”, publicat în cel mai prestigios ziar din lume, New York Times. „Epidemia de Ebola din Africa de Vest are potenţialul să schimbe istoria la fel de mult ca orice ciumă.

În ultimele luni s-au înregistrat peste 4.300 de cazuri şi 2.300 de decese. Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că, până la începutul lunii octombrie, s-ar putea înregistra mii de cazuri noi în fiecare săptămână în Liberia, Sierra Leone, Guineea şi Nigeria. Ce nu se spune public, în ciuda faptului că se discută în cadrul agenţiilor de sănătate publică, este faptul că ne aflăm într-un teritoriu complet necunoscut şi că Mama Natură este singura forţă care controlează acestă criză în acest moment.

Există două posibile capitole viitoare în această poveste ce ar trebui să ne ţină treji noaptea.

Prima posibilitate este aceea ca virusul Ebola să se răspândească din Africa de Vest în megaoraşe din alte regiuni ale lumii aflate în curs de dezvoltare. Această epidemie este foarte diferită de cele 19 ce au avut loc în Africa în ultimii 40 de ani. Este mult mai uşor să controlezi infecţiile cu Ebola în sate izolate. Dar, în ultimele patru decenii s-a înregistrat o creştere cu 300% a populaţiei Africii, o bună parte în mahalalele oraşelor mari. Ce se întâmplă atunci când o persoană infectată, care nu prezintă încă simptome, călătoreşte cu avionul spre Lagos, Nairobi, Kinshasa sau Mogadishu — sau chiar Karachi, Jakarta, Mexico City ori Dhaka?

EbolaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum