Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
7. Poate, cândva, voi respira apă
NAYADI
Odată ce oprește mașina, mă întorc stupefiată spre el, gata să îl întreb unde suntem. Mă pun pe poziție când văd că privește în față, de parcă ar aștepta ceva, nu știu ce. Îi urmez ținta și în raza mea vizuală apar niște porți destul de înalte, moderne, urmate de o clădire mare. E o casă care seamană cu casa mea. Singurele diferențe plauzibile ar putea fi culoarea – pentru că aceasta e galbenă, iar a mea albă – și geamurile uriașe pe care le deține. E frumoasă!
— Aici stau eu, rupe tăcerea.
Poate că se aștepta să îl întreb ceva, așa cum intenționasem încă de la început, însă prefer să nu. Da, îmi dau seama că aici stă. Stătea. În orice caz, e doar de moment și nu știu de ce sunt atât de tăcută. E pur și simplu fără motiv. Nici el nu spune prea multe, dar, cu toate astea, se îndreaptă spre torpedou și cotrobăie puțin pe acolo până scoate un set de chei.
Ceva îmi spune că ar trebui să-l urmez în momentul în care deschide portiera și iese, însă nu fac nimic. Pe de altă parte, simt că are nevoie să meargă singur, contrar a ceea ce mi-a mărturisit nu de mult. E ca și cum... I-aș invada spațiul și nu sunt pregătită să fac asta. Nu cred că voi fi vreodată. Îmi prind mâinile în poală și scutur ușor din cap. Mă bucur că nu m-a rugat iarăși să-l însoțesc, probabil că a realizat și el cât ar fi de greșit. Nu greșit în sensul de anormal, ci doar nepotrivit.
Când eram mică, mama îmi zicea mereu că oamenii se tem să împărtășească gânduri și păreri, pentru că lumea e rea. Pentru că în viața asta, părerile sunt considerate eronate. Nu înțelegeam niciodată și nu o fac pe deplin nici acum, deși ar trebui. Poate că asta are cumva legătură cu Asey. Cumva.
Sunt singură în mașina asta și, totuși, am impresia că o întreagă stradă stă la geam și mă privește, gata să spună orice despre mine, să inventeze sau să zică adevărul. Aerul se simte destul de incomod și îmi doresc să respir cât mai mult, deși cred că mă voi sufoca într-un final. Așa cum fac de fiecare dată. Poate, cândva, voi respira apă și mă voi relaxa în valurile oceanului. E ceva ce ar face și Kyle, deși el nu se teme. Eu mă tem. Chestiile de genul nu sunt pentru mine. Cu toate astea, oceanul e liniștitor... și pe mine mă înspăimântă liniștea.
Coapsa mă furnică și îmi mișc piciorul dintr-odată, obișnuită cu genul ăsta de reacții adverse. De fiecare dată când se întâmplă, plouă. Mereu a fost la fel și nu mă îndoiesc că va fi așa și acum. Sper ca Asey să se întoarcă repede, nu vreau să ne prindă o furtună. E periculos să conduci o mașină când tună si fulgeră. Chiar mă gândesc că e conștient de lucrurile astea. De fapt, nici măcar nu știe încă, iar eu nu îi voi spune. Nu e de parcă îl aștept nerăbdătoare.
În urmă cu doar puțin timp, tata mi-a spus să cumpăr un dosar de la librărie în care să pot organiza frumos contractele pe perioade mai lungi. Cele cu termen scurt nu necesită prea multă atenție, din câte a zis el. Mă simt prost pentru contractele alea. Practic le dă de-o parte pentru ceva mai bun. Nu sunt în regulă cu asta. Încerc să o iau pe toate părțile și da, înțeleg la ce se referă, într-o anumită măsură, dar tot mi se pare greșit. Din punctul meu de vedere, dacă vrea un profit bun și clienți mulțumiți, ar trebui să acorde atenție tuturor.
