Iubind în tăcere

Capitolul 98

Expirase cu putere în momentul când Lester apăsase de mai mult ori pe tăgaci, dar arma nu se descărcase, semn că aceasta nu era încărcată. Nici măcar nu realizase că începuse să tremure, iar lacrimile îi curgeau în șiroaie pe obraji. Lester o prinsese de umăr fix cu câteva secunde înainte să se prăbușească, picioarele îi trmurau, iar ochii îi erau lipsiți de culoare, ceva din ei dispăruse, cel mai probabil subconștientul ei remora toate acele momente prin care trecuse cu părinții ei. În ochii ei se puteau citi durerea și suferința. 

— Ești atât de laș, spuse printre dinți, smucindu-și fața din mâinile lui. Ai venit la mine în casă cu texte despre cum ar trebui să lupt pentru ce iubesc, mi-am repetat că îmi ești prieten, iar tu ce faci? urlă, fără să țină prea mult cont de cel din spatele lui.

— Totul a fost doar o joacă ca voi să vă reuniți, ce-i drept, Taison, nu am crezut vreodată că ești atât de deștept, vocea continuă, de data asta, bărbatul cu chipul ars, venind chiar în fața lui.

Moon și-l amintea foarte vag pe omul care fusese înainte de incendiu, dar acum tot ce rămăsese din el era exact așa cum se prezenta pe interior... un monstru.

— Ai reușit să mă enervezi puțin timpo perioadă, dar sentimentele tale au câștigat până la urmă, asta și cu puțin ajutor, desigur. Nu-i așa, Lester? zâmbi și tot ce și-ar fi dorit Moon în acele clipe era să-i tragă un pumn în plină figură.

— Cu ce preț? 

Întrebarea lui era însoțită de o căutătură urâtă vinetă din partea lui Moon, fapt care nu-l impresionă deloc, ba chiar părea să-i crească întreaga stimă de sine. Moon nici măcar nu voia să se gândească cât de mult suferise Blaineley în acea casă, judecând după modul în care durerea părea să fie o plăcere în ochii unchiului său. 

— Dacă mama ta stătea în banca ei, nu aș fi avut nici măcar cea mai mic problemă cu ce făceați voi, puteai și s-o omori, nu-mi păsa.

— Credeai că ai putea să ne iei și nouă firma, făcând acea înțelegere și luând un procent atât de mic din acțiuni? Mă crezi idiot? Întreaga fuziune dintre firme, avea ca și scop principal câștigul tău sau voiai să-mi ucizi părinții la fel cum ai făcut cu fratele tău? Cu sânge rece, exact așa cum sunteți învățați că trebuie să fim în lumea asta de doi bani.

Nu ar fi putut să se uite la Blaineley în acele momente pentru că își dădea seama cât de mult o afecta discuția asta. Undeva, în sinea ei, știa că acea tăcere ar fi vrut să pună din nou stăpânire pe ea și s-o atragă în întunecimea ei, acolo unde ea se lupta cu sine. Nicioadată nu ar fi putut să fie la fel de curajos precum ea; să se simtă distrus în interior și să nu-și strige durerea într-un fel sau altul.

— Te credeam mai prost de atât, răcni cuvintele. 

Se apropie de el, îl prinse de gulerul bluzei și lovi cu piciorul scaunul cu rotile. Moon nu-și simțea corpul de la brâu în jos, dar asta nu înseamnă că ar avea un motiv să se teamă de acel om. Într-adevăr e cu mult în dezavantaj față de el, dar asta nu înseamna că trebuia să găsească în asta un motiv în plus ca să-și motiveze teama. Asta făceau oamenii, nu recunoșteau niciodată că ei se tem de fapt de anumite lucruri, preferau să dea vina pe alt fact exterior care le-a îngreunat misiunea și apoi să meargă mai departe de parcă lucrul la care au renunțat nu a contat deloc. 

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii e să nu lupte și să-și găsească scuze pentru fiecare cădere din viațalor.

Miza lui Moon era chiar Blaineley, iar faptul că era paralizat nu l-ar fi putut opri. Pentru ea ar lupta până când fiecare celulă din corpul lui ar ceda.