Se spune ca devii, in general , obsedat de lucruri, nu fiinte.
Dar la mine e total invers. Sunt obsedata de ochii lui caprui, parul lui roscat, gropita din obrazul lui drept si accentul lui pur britanic.
Totul a inceput acum 3 ani in urma. Eram in Londra. Ca deobicei cu castile in urechi, muzica la volumul in care sa acopere orice alta sursa de galagie. Afundata in muzica de la casti, simt o mana pe bratul meu, ce ma trage usor. Ma intorc speriata, si sunt blocata la intalnirea pentru prima data a ochilor lui de un caprui ne mai intalnit pana acum. Imi zambeste si imi intinde un caiet si spune ceva:
-Poftim? Il intreb eu in timp ce-mi scoteam castile din urechi.
- Ti-a cazut asta.
Si imi intinde caietul ce il scapasem. In acel caiet aveam scrise tot felul de lucruri, de la poezii la cantece si mici scenarii.
- Iti multumesc. Nu stiu ce m-as fi facut daca l-as fi piedut. ii spun eu sincer, incercand sa ii zambesc.
- In cazul asta fii mai atenta data viitoare. Te stiu de la .... scoala? ma intreaba facand ochii mici, si in continuare imi zambea prieteneste.
- Probabil. Unde inveti?
- Liceul de arte "City university" .
- Deci.... suntem colegi. In ce an esti?
- Sunt in primul an.... vrei sa bem ceva? Este chiar aici o cafenea, cafeneaua mea preferata.
- Sigur.
In timp ce ne indreptam spre cafenea, ne uitam unu la celalalt ca niste copii, bine, chiar si suntem, amandoi aveam 16 ani.
- Sunt si eu in primul an. E super liceul asta. ii spun in timp ce ma uit prin meniu.
- Da. Ce te-a facut sa vii aici? Ce talent ascuns ai?
Cand mi-a adresat ultima intrebare ma analizat cu privirea.
- O cafea lunga cu mult lapte, va rog. Ii spun chelnetului ce imi lua din mana meniul.
- La fel vreau si eu.
- Fratele meu m-a convins sa vin aici. Dar intr-un mod nu prea placut.
- Adica? clipind des, imi "arunca" o privire nedumerita.
- Adica m-a inregistrat in timp ce cantam, a completat fisele si a spus ca nu pot veni la auditii din cauza ca a murit o ruda apropiata si sunt plecata din tara.
- Si chiar a mers?
- Daca nu ar fi mers, nu as mai fii la masa acum, cu tine.
Ii spun eu in timp ce iau o gura de cafea.
Caietul gri , era pe masa, il deschide si incepe sa citeasca cateva pagini pana il intrerup cu intrebarea:
- Noi inca nu am facut cunostinta. Deci stau la masa cu un necunoscut. Ai de gand sa imi spui cum te cheama?
- Nu chiar. Nu acum.
- Atunci cand?
- Data viitoare cand ne vom intalni.
Ma uit la ceasul de la telefon. Era 18:45. Iar eu trebuia sa fiu acasa la 18:00. Ma ridic brusc de pe scaun:
- Imi pare rau, dar chiar trebuie sa plec. Ne vedem data viitoare, straine.
Si plec in fuga.
Ajung acasa, si atunci realizez, caietul meu era inca la el. Atunci chiar sper sa ne mai intalnim ca sa mi-l dea inapoi.
Ma pun in pat. Gandul imi era numai la el, la zambetul lui, ochii ce ii straluceau de veselie....
Vream sa fie ..... al meu....
