ESEURI/COMENTARII BACALAUREAT

Luceafărul - Mihai Eminescu

Poem romantic, antebelic.

Romantismul este un curent literar artistic apărut în Europa la Sf secolului al 18-lea, care se manifestă mai întâi în Anglia apoi în Germania și Franța, cuprinzând întreaga Europa. El se naște ca o reacție împotriva rigorilor clasice și împotriva raționalismului iluminist. Acest nou curent promovează manifestarea neîngrădită a fanteziei, a originalității și a sincerității sufletești.

In literatura română, romantismul se manifestă cu întârziere, începând cu al treilea deceniu al secolului al 12-lea și cunoaște 3 etape de manifestare: preromantism, evident în lirica pașoptistă, romantismul propriu-zis, reprezentant de creația eminesciană și postromantismul, o prelungire a sa în lirica unor poeți a căror creație se afla la confluența curentelor literare. ( Macedonski, Goga, Coșbuc).

Principalele trăsături promovate de romantici sunt: manifestarea plenară a sentimentelor și fanteziei creatoare prin intermediul artei, identificarea a noi surse de inspirație, cum ar fi istoria, folclorul și natura, meditația asupra universului pe doua coordonate, cosmic și terestru, crearea eroului excepțional, care evoluează în împrejurări deosebite, evidențierea nemulțumirii față de prezent, ironizarea prezentului și glorificarea trecutului, folosirea antitezei ca procedeu artistic, iar speciile predilecte sunt nuvela istorica, poemul filosofic și drama.

Eminescu aparține perioadei clasice a literaturii, alături de Creangă, Slavici și Caragiale. Deși este concepută într-o perioadă scurtă, intre 1870-1883, opera eminesciana este vastă, abordând toate cele 3 genuri literare, cel mai iubit dintre ele fiind însă liricul.

Poemul Luceafărul este o capodoperă a creației literare românești și o sinteză a gândirii eminesciene, a fost publicat inițial în almanahul societății academice, "România Jună" din Viena, in aprilie 1883, in august 1883 apare în revista "convorbiri literare" pentru ca ulterior să fie inclus in singurul volum antum eminescian.

Filonul nașterii poemului este de factură populară, Eminescu valorificând un basm popular culesc din Oltenia de germanul Kunisch și publicat la Berlin. Acesta se intitulează "fata in gradina de aur" și prezintă iubirea dintre o fiică de împărat și un zmeu, personaje simbolice aparținând unor lumi diferite. Ea îi cere să devină muritor, dar în timp ce zmeul merge la creator pentru a-i cere să-l dezlege de nemurire, fata fuge in lume cu un fiu de împărat, Florin iar zmeul se răzbună prăvălind o stâncă peste cea care l-a trădat.

Eminescu versifică acest basm dar schimba finalul, accentuând problematica geniului, prezentată în manieră originală, iar în crearea corespondentului liric al zmeului, omul geniu eminescian are drept sursă de inspirație unul dintre cele patru mituri fundamentale ale spiritualității românești, mitul Zburătorului.

Filonul popular este completat în mod inedit cu inspirația din filosofie, autorul asimilând și sintetizând poetic următoarele coordonate: concepția lui Schopenhauer cu privire la antiteza dintre geniu și omul comun, ideile exprimate de filosofia greacă conform cărora Cerul și Pământul se afla la originea lumii, viziunea vedica indiana asupra cosmogoniei și asupra personajului mitologic Hyperion, care este fiul Cerului.

Poemul a fost creat intre anii 1880-1882, reliefând maturitatea poetică deplină a scriitorului și cunoaște cinci variante, cea definitiva având 98 de strofe scrisă într-o perfecțiune a formei și a fondului de idei.

Unind elemente ale celor trei genuri literare, poemul evidențiază în esența lui imaginarul poetic eminescian, fiind totodată o profundă meditație de factură filozofică asupra condiției omului de geniu.

Tratarea problematicii geniului este susținută de notița autorului pe marginea unui manuscris prin care definește concepția eminesciană asupra antitezei dintre omul comun și cel superior "Aceasta este povestea, iar înțelesul alegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scăpa deoartea uitării, pe de altă parte aici, pe pământ, nici e capabil a fericii pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc."