ESEURI/COMENTARII BACALAUREAT

Plumb - Geoge Bacovia

Artă poetică, simbolistă.

    Simbolismul este un curent literar de circulație universală apărut în Franța în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacție împotriva retorismului romantic, promovând emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Și-a creat o individualitate proprie prin lansarea a două deziderate principale: folosirea simbolului și percepția sinestezică asupra universului. Promovează o nouă viziune asupra poeziei, considerată arta de a simți, fundamentată pe imagini artistice ca mijloc de exprimare a corespondențelor între elementele universului prin sugestie.

  Simbolul admite o multitudine de sensuri specific fiind cel plurivoc la descoperirea cărora cititorul colaborează cu poetul. Alte particularități ale liricii simboliste sunt: crearea stării de spleen, muzicalitatea interioară a versurilor, deschiderea față de invocațiile formale, utilizarea sinesteziei.

   George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al curentului în literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa, care derivă dintr-un pesimism exagerat cu care trăiește, claustrarea într-un mediu ostil și spaima de moarte, crează o lirică a tristeții iremediabile.

   Poezia plumb apare în volumul omonim de debut in 1916. Creație de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică in care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.

   Astfel, tema poeziei,este condiția creatorului într-o societate care îl desconsideră, îngrădindu-i aspirațiile, ceea ce generează o stare de angoasă, in raport cu doua experiențe capitale ale existenței umane: iubirea și moartea.

   Imaginarul poetic bacovian se concentrează pregnant asupra semnelor implacabile ale morții, sugerate prin simboluri specifice de-a lungul întregii sale creații.
  Poezia plumb concentrează datele esențiale ale liricii bacoviene dominată de pesimism, procedeele artistice simboliste prin care se conturează atmosfera generală a poeziei, fiind: folosirea simbolului, simetria, sugestia, utilizarea elementelor recurente, muzicalitatea versurilor, cromatica, percepția sinestezică a universului.

   Este o artă poetică, deoarece poetul își prezintă propria viziune asupra lumii și își anunță principalele teme și motive ale creației sale.

   Laitmotivul poeziei, titlul textul poetic, "Plumb", simbol recurent, repetat de 6 ori simetric, exprimă corespondența dintre un element al naturii și stările sufletești exprimate liric, accentuând starea deprimată a eului. În sens denotativ, plumbul este un element chimic, un metal moale, greu, de culoare cenușie, iar conotativ derivă din cel propriu, sugerând cromatic în plan poetic, apăsarea, monotonia, claustrarea, angoasa.

   Din punct de vedere al construcției, se remarcă două secvențe poetice, structurate pe două planuri: macrocosmic al spațiului înconjurător și microcosmic, sufletesc.

  Prima secvență poetică își bazează semnificația pe metafora simbol "cavou", legată indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet în confesiunea lirică. "Cavoul" poate avea două apceptiuni: universul închis al târgului de provincie, incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare sau propriul lui trup perisabil, o temniță pentru sufletul dornic de înălțare spirituală.

   Incipitul poeziei debutează cu un verb la indicativ, imperfect "dormeau", ceea ce sugerează o permanentizare a stării generale, apăsătoare, evidentă prin simbolurile "sicrie de plumb" , " flori de plumb", "coroane de plumb". Epiteliul metaforic "de plumb" are menirea de a sugera greutatea, apăsarea, atracția pământului, iar florile care sunt asociate de obicei frumuseții, sunt alăturate oximoronic plumbului, pierzându-și farmecul și devenind artificiale.

   Imaginarul poetic bacovian se axează pe descrierea unui întreg univers, simbolizat de sicriu, cuprins de moarte prin îmbrăcarea lui într-un "funerar vestmânt". Existența umană este marcată de constrângerea socială dar mai ales de cea a iminenței morții. Interiorizarea discursului liric este evidentă prin folosirea verbului la persoana I : "stam" dar și prin apariția motivului singurătății. Mediul claustrant al cavoului simbolizează neputința depășirii propriei condiții conturată ca o sursă de suferință ce străbate întreaga lirică bacoviană. In peisajul macabru al cavoului și al singurătății, își face apariția vântul, sugerând o percepție tactilă, completată de o imagine auditivă prin prezenta verbului onomatopeic "scârțâiau", sunet funebru condus de mișcarea "coroanelor de plumb".

   In secvența a doua, folosindu-se tehnica simetriei, corespondentul "sicrielor de plumb" din planul exterior este amorul căzut în somn, o stare premergătoare morții prin poziția nefirească în care se află "Dormea întors amorul meu de plumb". Sentimentul cel mai profund uman își anunță dispariția, ceea ce echivalează cum "întoarcerea cu fața spre apus" așa cum definea metaforic Blaga, trecerea într-o altă dimensiune.

   Strigătul de invocare a celui decedat își are originea în credința populară unde marchează durerea sfâșietoare dar și speranța unei reveniri. Fenomenul morții este însă ireversibil, fapt sugerat de o nouă percepție tactilă care amplifică obsesia sfârșitului, "era frig". "Aripile de plumb" atribuite amorului, nu conduc către un zbor, ci către o iminentă prăbușire in moarte.

    Parcurgând lirică simbolistă bacoviana, cititorul receptează poezia ca pe arta de a simți prin folosirea sugestiei care să exprime fidel corespondența dintre elementele naturii și stările sufletești. Universul este perceput sinestezic: vizual ( funerar vestmânt", "flori de plumb",coroane de plumb") tactil ("era vânt", "era frig") auditiv ("scârțâiau", "am inceput să-l strig"). Atmosfera poetică se țese cu ajutorul simbolului recurent "plumb" care sugerează moartea printr-o cromatică apăsătoare, iar la nivel poetic, cuvântul este alcătuit predominant din consoane, ceea ce induce ideea apăsătoare de claustrare. Muzicitatea poeziei este conferită de repetiții care accentuează ideile poetice la fel ca și prozodia (două catrene cu rimă îmbrățișată și măsură de zece silabe).

    In concluzie, poezia plumb prezintă întreaga estetica simbolistă bacoviana, anunțând direcțiile promovate de poet in creațiile sale interioare.