You Belong To Me

Capitolul I

- Ana!

- Încă cinci minute

- Întârzii la liceu

-Acuuum!, am răspuns eu nervoasă, fiind încă sfășiată de visul pe care îl stricase mama.

M-am dus la bucătărie, iar o aromă de păine prăjită m-a dezmetecit total. Mama îmi pregătise micul dejun preferat, păine prăjită cu nutella și lapte degresat. M-am așezat la masă și am pornit televizorul din living.

Știri, știri, persoane cu jumătate de neuron la emisiuni matinale și iar știri. Mă săturasem de mass-media și de tot ce însemna programe tv... Am stins televizorul și mi-am terminat micul dejun.

M-am dus în camera mea, m-am îmbracat și mi-am aranjat parul care refuza să stea la locul lui.
-Ugh, am spus prinzăndu-mi părul în coadă.

Am plecat grăbită spre școală. Nu aveam niciun chef, aveam 17 ani și mă plictisisem de școală. Am ajuns și imediat am zarit-o pe Denise, frumoasa mea prietenă. Ea era atât de diferită de mine.. Era frumoasă și destul de sociabilă.
Câteodată, mă întrebam cum am făcut să fim așa apropiate, dar se întâmplase și acum țineam mult la ea.

-Hey, bossulik!

- Bună, bby!, m-a salutat ea afectiv, îmbrățișându-mă.

- Ce faci? Iar te-ai luptat cu placa și cu peria de păr?, m-a întrebat ea râzând

- Da.., am răspuns eu uitându-mă în gol

- Oh, Ana.. Nu am vrut.. De ce ești supărată?

- Știi bine..

Și în momentul acela a intrat prietenul meu cel mai bun, Trey și el..
Pulsul o luase razna și nu știam unde să mă ascund.. Îl chema Dean și era motivul tristeței mele de câteva luni. Îmi plăcuse de el vreo doi ani, încercând să fiu ceea ce el își dorea, dar el nu văzuse asta..

În vară, avuseserăm unele neînțelegeri și renunțasem la orice speranță de a putea fi mai mult decât prieteni. Acum nici măcar nu prea ne mai vorbeam, iar eu eram prea orgolioasă ca să mă bag în seamă cu el dacă nu era necesar.
Durerea aproape trecuse, mă convinsesem pe mine însumi că nimeni nu merita atâta atenție din partea mea și mă obișnuisem să trăiesc așa.

Era prea târziu ca să pot să fug de Trey și de Dean. Aceștia ne-au zărit imediat și au venit spre noi.

- Buna!, ne-a salutat Trey, îmbrațișandu-ne pe mine și pe Denise

- Bună!, i-am răspuns noi

- Heey, a spus Dean din spatele lui Trey. Ce faceți?

- Bună.., i-am răspuns eu încet
Mi-a zâmbit. Părea un zâmbet sincer, dar învățasem că era doar o mască, un gest simplu.. Cândva, fusesem destul de apropiați și îl cunoșteam prea bine..

Ne-am îndreptat spre clase.Eu aveam spaniolă și asta însemna că puteam să mai dorm o oră.
Eram la clasă de avansați, aveam note mari, dar nu făceam un mare efort să le obțin.

Ziua trecuse greu, dar în sfârșit se sunase de ieșire. M-am grăbit să-mi strâng lucrurile ca să ajung repede acasă. M-am întors acasă cu Denise. Îmi povestea fascinată despre un nou tip care avea să se transfere la noi în liceu. Dar eu nu puteam să o ascult, imaginea acelui zâmbet îmi bântuia gândurile și mă făcea să mă desprind de realitate..
Am ajuns acasă, am mâncat, am învățat la istorie și m-am culcat.

Razele soarelui de ianuarie se infiltrau în camera mea.
- Se pare că vom avea o zi însorită. Sper să fie ziua mea cea mai bună, mi-am spus mie însumi.