Aură de demon

II. Întâlnire

     După cum plăcuţele de la intrarea in oraş spuneau, se află acum într-un oraş numit Demon‘s Church.

     Ce ironie. Ce legătură are un demon cu biserica? Oamenii chiar sunt inapoiati şi asta nu e doar părerea mea neînsemnată, e un adevăr universal.
     -Um... scuze. Poţi, te rog, să îmi spui cum ajung la liceul din oraş?

     -Îmi pare rău. Nu sunt de aici. De-abia ce am aterizat in oraşul asta.

      -Oh.. scuze de deranj.

      Fata îi întoarse spatele lăsându-l să îi privească părul blond, uşor ondulat şi lung care strălucea  in lumina soarelui. Scoase telefonul dintr-un buzunar.

     -Aki?

     -Da.. Jake, am aflat că ai plecat. Îmi pare rău.

     -Haide... Nu e ca şi cum nu mă voi mai întoarce niciodată.

     -Ştiu, dar tatăl tău va fi nervos.

     -Nu îmi pasă. Oricum, crezi ca te poţi duce la castel să îi trimiţi un mesaj?

     -Aş face-o, dar ce să caute un kitsune acolo?

     -Toti ştiu ca nu eşti o simplă kitsune, ci cea mai bună prietena. Nimeni nu se va lua de tine.

     -Ok.. o să încerc. Ce să îi zic?

     -Piatra lunii e la mine. Spune-i asta şi sună-mă ca să îmi descrii expresia lui tâmpită.

     -Aşa voi face.

     Aki chicoti zgomotos. Fiind o kitsune, îi plăceau lucrurile care provocau rău.

     Lumea demonilor era împărţită in trei categorii: prima şi cea mai privilegiată, era reprezentată de demonii puri, care aveau ambii părinti demoni; a doua pătură era reprezentată de fiintele ce au fost odată oameni, dar care preferau să locuiască aici, iar printre ei se numărau creaturi ca vampiri, varcolaci; a treia pătură era reprezentată de kitsune, care erau creaturi umane ce prezentau şi trăsăturile unor vulpi. Kitsune-le erau hrana celorlalte creaturi ce se hrăneau cu sânge, adică demonii şi vampirii.

     Intră in hotelul din mijlocul oraşului, probabil şi singurul.

     -Vă pot ajuta?

     -O cameră.

     -Platiti cash?

     -Nu.

     -Atunci...

     -Nu cred ca e nevoie să plătesc.

     Femeia se lăsa influenţată de puterea lui. Ochii ei albastrii priveau pierduţi la el.

     -Poftiţi cheia. Camera 31, etajul al treilea.

     Camera era acceptabilă. Un pat mare trona in mijloc, încadrat de doua noptiere micuţe pe care se aflau câte o veioza cu o lumină gălbuie plăcută. O scurtă bătaie in uşa, întrerupse linistea camerei şi a gândurilor lui.

     -Bună, eu sunt Ami. Am fost trimisă să vă aduc acestea.

     Fata făcu un gest scurt către un cărucior cu băuturi şi mâncare.

     -Tuturor clienţilor li se oferă asta pe gratis.

     -Multumesc. Lucrezi aici?

     -Da. Defapt, asta e prima mea zi.