Doi de inimă neagră

douăzeci

Bucuria pe care o puteai citi pe fața fostei balerine când a părăsit sala era una pură.

Jackson știa că peste câteva zile va trebui să plece și să o uite dar mereu i-a plăcut să insiste.

Beatrice și Jackson au avut o discuție lungă despre viața lor cât au fost plecați unul de lângă celălalt.

S-au pus la curent cu fiecare etapă prin care au trecut dar spre deosebire de Jackson, ea avea un motiv bun să fie fericită pentru el.

A zâmbit călduros și primitor când i-a povestit despre toate concursurile și antrenamentele la care băiatul a continuat să se ducă, spre deosebire de ea.

Regretul era singurul care o mai putea aduce înapoi la ideea de abandon.

Mult timp, Jackson a încercat să-i ridice moralul și s-o încurajeze să ia din nou lecții.

Ambii erau entuziasmați pentru viața lor.

Aburul pe care cafeaua îl ridica în aer îi blura vederea fetei.

Cafeneaua la care acesta o adusese era chiar simpatică, micuță și cochetă.

"- De ce nu vii până la mine? Se înnoptează deja." Jackson a întrebat-o.

Trice s-a gândit la reacția lui Federico dacă ar afla dar totuși a acceptat.

Nu avea să facă nimic rău, nu?

Hotelul îți dădea impresia de eleganță, bogăție, discreție doar de la numele său.

Jackson a avut gusturi rafinate mereu, pline de bani grei și alte răsfățuri.

Beatrice se simțea oricum mică pe lângă el, apoi pe lângă ușile mari și late ale hotelului.

Băiatul a condus-o spre lift și mai apoi au așteptat puțin timp ca el să atingă nivelul parterului.

"- Apasă, te rog pentru etajul patru." a comandat el.

Jackson se simțea încordat și plin de dorință.

Nu voia să îi facă asta inocentei din ea, îi era o simplă prietenie.

Era aproape să o atingă și să vrea mai mult dar liftul s-a deschis.

"- Poți rămâne peste noapte."

Beatrice și-a lăsat rucsacul pe pat și a dat din cap.

Voia oare liniștea de acolo, briza?

Voia să scape puțin de Federico?

"- Ia astea." ia întins el niște haine.

Tricoul alb larg și pantalonii negrii o prindeau perfect.

Părul ei șaten a fost dat la o parte de băiat și i l-a pieptănat atent.

"- Țin minte că atunci când erau plecați în excursii sau în concursuri, mama te punea mereu responsabil pentru rutina mea de seară."

Fetei îi era ușor să vorbească despre ea atâta timp cât băiatul de față îi cunoscuse mama.

I-a pupat scurt obrazul:
"- Da, îmi amintesc și cum mereu voiai să-mi citești înainte de culcare."

Beatrice și-a ascuns fața în palme și l-a privit cum s-a lăsat pe pat lângă ea.

Jackson i-a adus aminte foarte multe lucruri de pe vremea în care erau ambii un simplu întreg, balerini, și doar atât.

Trice era obosită, lucrurile pe care și le-a antrenat azi nu mai erau demult în rutina ei obișnuită.

"- Am să-ți dau un cadouaș."

Imediat, cea mică s-a ridicat speriată în șezut.

"- Nu e nevoie."

Nu a durat mult și din sertarul de lângă pat, a fost scoasă o cutiuță.

Catifeaua mov închis strălucea vag în lumina lămpii de veghe.

Un lănțișor finuț din aur, a intuit ea, cu un medalion în formă de balerină și un mic B, de la numele ei.

Jackson s-a ridicat și luând-o ușor de talie, i-a încercuit gâtul cu colierul elegant.

Ea a luat repede între degete pandantivul și s-a jucat cu el.

"- Nu îl pot păstra. Eu am și uitat când este ziua ta. E prea mult."

"- Când eram mici făcusem promisiunea aceea.. Ne vom uita dar ne vom aduce aminte.
Probabil următoare dată când ne vom revedea va fi nunta ta deci lasă-mă să fiu drăguț."

Beatrice a zâmbit.

"- Mă vei invita la nunta ta, nu?" a ghiontit-o el.

După un gest micuț din cap prin care i-a afirmat propoziția, a mai vorbit:

"- Eu unde voi dormi?"

În acel moment, Jackson și-a luat perna și una dintre pături și s-a ridicat.

"- Voi dormi eu pe canapea."

"- Dar e camera ta și tu o plătești."

"- E ziua ta și doar a ta."

Beatrice s-a ridicat și și-a pus mâinile în sân.

"- Atunci voi dormi pe canapea, e unica dorință pe ziua de azi."

"- aish, tu. Voi dormi eu acolo.".

Trice s-a uitat serioasă la el.

"- Îmi încalci dorința?"

"- Lăsă-ma să fiu gentleman mai bine."

Până la urmă, el a adormit pe canapea iar fata pe patul larg.

Apelurile de la Federico degeaba își câștigau existența.

Telefonul ei era pe mut iar somnul o ducese departe.

Federico s-a alarmat groaznic după ce, chiar și după școală fata nu era acasă.

Nu îi treceau prin minte alte locuri așa că a încercat doar s-o sune și atât.

A început chiar să plângă gândindu-se la ceea ce Beatrice ar încerca să facă.

O fiind el de vină? Nu voia să creadă asta.

Fede a mâncat cu noduri în timp ce încă o mai suna pe ea.

Toată seara doar asta a făcut, a apelat-o.

El nu știa nimic despre existența acestui Jackson deci avea dreptul să de alarmeze.

Încă avea custodia ei dar dacă scăpa și de ea, oficial, nimic nu îi mai lega pe cei doi.

Nu voia s-o piardă chiar pe ea.

Ei vedeau acum din lumi diferite.

Beatrice dormea din cauza oboselii iar Fede nu putea dormi din cauza ei.

Sophi nu i-a spus nimic despre ceea ce fata avea să facă pentru că nici ea, nici Hardin nu știau.

Camera lui și casa fetei era complet goale chiar dacă încă aerul plutea și el pășea pe podea.

Avea de ce să-și facă scenarii negre și nefericite?

Putea avea încrederea aceia că mâine în fața ușii se va arăta ea?

Avea de ce să-și complice viața și să-și sune tutorele despre unde era și ceea ce făcea?

Se iubeau iar orgoliile diferă.

Iubirea nu este de ajuns când uitați unul de celalalt.

Cât de mult ușor ți-ar fi să aștepți ca celălalt să mărturisească, iubirea nu se creează din tăcerea ambelor părți.

"- Unde ești, floricica mea?" a oftat Federico rezemându-se de pat.