Indiferent cât aș încerca s-adorm,
Amintirile mă lasă fără somn,
Mă împresoară cu brațele lor de gheață
Și-ngână dulce până-n dimineață.
Și sper c-odată cu lăsarea serii
Și eu, la rându-mi, mă voi liniști,
Dar fiece-amurg e unul al durerii,
Când ziua, noaptea, vor a se-ntâlni.
Și tac și văd metamorfoza lunii
În fiecare zi, privind în cer,
Și stele destinate eroziunii,
În veacuri la care n-am cum să sper.
Mă las purtată de vise de colb,
Ce pier sub chipul mândru-al dimineții
Și grijile le las, plutind în dor,
Dorind să cred că-s hramul tinereții.
3 februarie 2021
B.M.N.
CITEȘTI
Printre pliurile inimii
PoesíaNemurirea nu poate fi persiflată, ci transpusă în versuri. Iată o nouă perspectivă asupra vieții, reflexia unui ciob dintr-o oglindă spartă, a paradoxurilor stelelor, a cuvintelor ascunse printre pliurile sufletului meu. NOTĂ: Poeziile marchează evo...
