Doi de inimă neagră

douăzeci și unu

"- Am ajuns acasă." aceste cuvinte le-a așteptat Federico toată noaptea.

Era deja ora șase dimineața dar el nu adormise.

Beatrice a fost trezită de alarma zgomotoasă a lui Jackson, care îl anunța că este o nouă zi de antrenament.

În liniște, fata și-a făcut rutina și s-a îmbrăcat la loc în hainele cu care venise.

Jackson aștepta ca cea mică să iasă din baie.

"- Am coborât și am luat cafea."

Cu ușurință, Trice a luat paharul și a devorat gustul pur al cafelei.

Nu era amatoare dar totuși avea nevoie de un antrenament pentru cele ce vor urma.

Și-a luat telefonul de pe noptieră și parcă a început să-și înjure existența.

Avea peste douăzeci de apeluri pierdute de la Federico.

"- Știi, ar cam trebui să plec. Cineva mă așteaptă. Mulțumesc mult pentru cadou." a spus luând medalionul între degete.

"- Înțeleg, îți voi suna un taxi."

Mini vacanța cu Jackson a mai deconectat-o puțin dar tot trebuia să dea piept cu Federico și temperamentul său când va ajunge acasă.

Distanța dintre hotelul lui Jackson nu era mare.

"- Mulțumesc mult că ai acceptat." a luat-o Jackson strâns în brațe.

Beatrice nu a mai comentat nimic în plus, doar l-a asigurat că nu are de ce să-și facă griji în acea privință.

Și-au luat la revedere, râzând pe seama celuilalt. Puteai jura că sunt frate și soră.

Portiera a fost deschisă atent de către Jackson și Beatrice i-a făcut cu mâna când aceasta s-a închis.

Taxi a luat în considerare adresa fetei și a dus-o rapid la destinație.

"- Taxi a fost deja plătit." a spus șoferul refuzând banii.

"Aish, copilul ăsta." gândi Beatrice.

Nu mai avea nici numărul lui de telefon pentru a-i scrie un simplu mulțumesc pentru fapta făcută.

Cheile și-a făcut drumul în încuietoare și ușa casei sale largi și primitoare s-a deschis.

La început a crezut că Federico doarme dar și-a adus aminte de antrenamentul zilnic pe care îl avea dimineața.

Cu cât mai puțin zgomot a încercat să se strecoare în camera ei.

"- Ai idee ce tocmai ai făcut?"

Vocea lui Federico aproape a clacat, nu voia să pară nici brutal sau prea îngăduitor.

Beatrice și-a luat lucruri în mână și a oftat subtil.

"- Uite--, îmi pare rău."

"- Nu, nu-ți mai accept nimic. Doar spune-mi unde ai fost?"

Ambii știau că de aici va porni o ceartă aspră dar totuși băiatul voia să se descarce, s-o facă și pe ea să simtă ceea ce a simțit și el.

"- Am fost cu un băiat-"
În acel moment, Beatrice a știut clar că nu trebuia să înceapă așa.

Pe fața celui din fața ei au apărut semne mici de tot felul, dezamăgire, ură, trădare.