XIX. Ploaia

92 23 6
                                    

Iar în noapte se aud
Suspinele norilor.
Stau la fereastră, ascult
Lacrimile ploilor.

Căci ploaia parcă-njunghie
Pământul împietrit în vrajă,
Și luna parcă stăruie
Să stea pe cer, să-mi fie strajă.

Privesc cum noaptea-ncețoșată
Mă-nvăluie în tihna sfântă,
Iar eu mă las, înduioșată,
Pe-o aripă de flutur, frântă.

Care mă duce-ncetișor,
Cântând, printre file din stele,
Către tărâmul viselor,
Ducând și plânsul meu la ele.

7 februarie 2021
B.M.N.

Printre pliurile inimiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum