Sacrificii

Capitolul 24

Tremur de emoții în timp ce ies din sala de seminar. Îmi imaginez că deja mă așteaptă afară și că o să fie încăpățânat și nu o să vrea să înțeleagă că trebuie să își oprească dorința asta sobră de a mă avea.

— Soph! o văd pe Daiana și suflu liniștită.

— Doamne, cât mă bucur că ai ajuns! îi spun uitându-mă prin jur.

— O să fiu aici și o să te privesc. Dacă se întâmplă ceva, Adrian e pregătit...

— Nu o să se întâmple.

Îl văd stând singur la o masă din curtea universității. Mă uit la Daiana și îmi strânge mâna, apoi merg spre el.

— Ai venit! se ridică zâmbind larg.

— Normal că am venit! Eu te-am chemat. îi răspund liniștită.

— Sophie... pentru aseară, chiar îmi pare rău. Nu am vrut să iasă așa. Eu speram doar să putem vorbi, de fapt, să îți pot vorbi. 

— Peter, ai creat câteva probleme, dar nu mie sau lui Harry, ci ție. Ce pot să fac ca să înțelegi că nu o să fim împreună?

— Nu vreau să aud asta. îmi prinde mâna și mă retrag. Îți e frică de mine? mă întreabă îngrozit.

— Eu-

— Sophie... îți e frică de mine. repetă și se uită terifiat la mâinile mele. Iubito, nu am vrut asta! Nu trebuie să îți fie frică de mine! Niciodată! Nu ți-aș face rău pentru nimic în lume!

— Deja îmi faci rău...

— Poftim? Cum?

— Prin simplul fapt că insiști...

— Dar insist pentru că îmi pare că ești perfectă... și nu vreau să pierd o astfel de fată. Nu vreau să pierd șansa pe care o am cu tine.

— Peter, șansa aceea nu există. Și dacă a existat, acum nu mai este.

— Nu vreau să îți mai fac rău. Îl alegi pe el?

— Nu trebuie să aleg! Nu a trebuit niciodată!

— Dar m-ai plăcut! Ți-a plăcut de mine! M-ai privit cu încredere și cu iubire! Lucruri pe care nu le-am întâlnit în trecut la nicio fată. Nu așa cum ai făcut-o tu!

— Ascultă, suntem tineri, ești un băiat drăguț, ești frumos, ești inteligent, ești muncitor... nu sunt singura care vede asta.

— De-ai ști...

— Nu vreau să știu pentru că nu e problema mea.

— Off, Soph... nu ai idee cât mă faci să sufăr. Te iubesc... și nici nu te cunosc cum trebuie, dar o fac. Te iubesc!

— Dacă mă iubești, înțelegi că trebuie să mă lași în pace. îi spun și închide ochii. Oftează puternic și îmi prinde ambele mâini. Le sărută și zâmbește. Are lacrimi în ochi și mă oftic foarte rău pentru că nu ne-am întâlnit în alt univers.

— Te iubesc, te înțeleg și te las în pace. Îți promit că de acum te las în pace! îmi sărută mâna și îi șterg lacrimile de pe obraji.

— Îți mulțumesc pentru înțelegere, Peter! îi zâmbesc.

— O să te întâlnesc și o să îți fur un sărut, chiar dacă o să fie ultimul lucru pe care îl fac, apoi o să te las în pace. se încruntă zâmbind și mă sperie, dar nu îi arăt.

Îl văd pe Harry la ușa imensă a clădirii. Se uită la noi, trăgând dintr-o țigară. Privirea îi e tristă, e dezamăgit, e supărat. Ochii îi sunt foarte îndurerați și văd de aici cum îi curg lacrimile pe obraji. Nu înțeleg ce se întâmplă.

— Îți mulțumesc pentru că m-ai ascultat, Peter.

— Îți mulțumesc pentru că m-ai înțeles, Sophie. îmi spune și plec.

Plec. Plec. Plec. Vreau să plec.