DAR NOI

Capitolul 49

Ethan își înfășoară mâinile în jurul taliei mele, sprijinindu-și capul de spatele meu.

"Dormi?" Mă întreabă el iar eu deschid ochii.

"Încerc." Zâmbesc.

"Promiți că nu o să regreți nimic din ce am trăit noi doi?".

"Ethan.. Promit. Promit că nimic din ce s-a întâmplat între noi sau din ce o să se întâmple nu o să regret.".

"Tu chiar vrei să devii profesoară?".

"Foarte tare. Asta a vrut să se facă mama mea însă nu a putut din pricina că nu a avut bani de facultate, plus că-mi plac copiii, îmi place să predau, îmi place să ascult, îmi place să învăț oamenii lucruri noi. Îmi doresc asta atât de mult." Probabil că l-am plictisit din tot ce i-am zis însă i-am răspuns la întrebare așa cum am simțit.

"Nu te vezi făcând nimic altceva decât asta?".

"Chiar nu vreau să fac altceva.".

"De ce?".

"Tocmai înainte ți-am zis.".

"Nu-ți mai place nimic altceva?".

"De profesie asta vreau să fac, Ethan. De-asta sunt și la facultatea la care sunt acum.".

"Bine.".

"Noapte bună." Îi spun puțin nervoasă. A fost ciudat.

"Noapte bună." Îmi răspunde înapoi, luându-și ușor mâinile de pe talia mea și întorcându-se cu spatele la spatele meu.

Simt că suntem certați însă nu știu de ce.

Închid ochii iar somnul mă ia imediat.

•••

"Joe, trezirea." Mă miscă Ethan puțin.

"Cât e ceasul?".

"Șapte jumate.".

"Bine. Mă îmbrac și vin." Îi spun cu vocea răgușită iar el se așează pe scaun așteptându-mă.

"Poți să.. Ăm.. Să mă aștepți la mașină dacă vrei.".

"Plecăm deodată." Îmi spune zâmbind.

"Trebuie să mă schimb.".

"Schimbă-te.".

"Ethan!".

"Joeline!".

"Vreau să mă schimb.. Singură." Acesta stă și se uită la mine de parcă nu a auzit ce am spus. Mă ridic din pat și mă întorc cu spatele, dându-mi bluza jos, luându-mi repede bluza mea.

"Acum poți te rog să ieși afară?" Îl întreb dar el încă se uita la mine de parcă nu înțelesese ce am spus, "Mbine." Oftez eu și deschid ușa la cabană, ducându-mă în spatele ei și schimbându-mă de pantalonii de pijama.

"Poftim." Îi pun pijamaua pe picioare și ies din cabană, punându-mă pe un butuc pentru a mă încălța.

"Drăguță mișcare, însă nu te sfii așa pentru că oricând puteam feri ușa și poate și chiloții de pe tine." Îmi spune din tocul ușii, băgând cheile în broască, "Încuie tu, te aștept la mașină." Zâmbește mândru de ce a spus și pleacă. Eu rămâsesem fără cuvinte și cu șiretele nefăcute.

Mă ridic și închid ușa, iar apoi mă întrept spre mașină. Intru în ea și îi dau cheile, apoi punându-mi centura.

"Oare e treaz bunicul tău?".

"Da.".

"De und..".

"Trebuie să meargă la biserică." Îl întrerup.