Capitolul 26

218 18 4
                                    

Intru în sala de curs, care este mai mică decât de obicei, pentru că suntem 10 studenți înscriși la opționalul doamnei profesoare Heart.

— Cred că o să fie cel mai tare opțional! intră Ema râzând și se așază lângă mine.

— Cole, ce cauți între fete? îl întreabă Denise pe singurul băiat din această grupă. Fetele încep să râdă, inclusiv eu.

— Te-am urmărit, poate am vreo șansă să te agăț... se apropie de ea și îi prinde talia.

— Oooo! urlă Ema cât o ține gura. Ce excitant!

— Sper ca la fel de excitant să fie și opționalul doamnei Heart care, din motive formale, administrative și greu de înțeles, nu își va mai ține cursul, iar eu, un firav profesor de literatură, am fost implorat să vin în locul strămoșilor mei! o întrerupe Harry pe Ema, iar eu nu pot decât să mă uit în jos. Nu ridic capul, nu vreau să îl văd, abia mă concentrez să îl ascult.

— Ce bine că ați venit dumneavoastră! Am auzit că sunteți cel mai bun profesor din Universitate! spune fericită fata din spatele meu.

— Ei bine, voi nu ați făcut nimic cu mine pentru că sunteți seria 1, însă avem o domnișoară care a venit de la seria 2 și cred că poate să confirme sau nu spusele tale.

Durează câteva secunde bune ca să îmi dau seama că despre mine vorbește. Da, cel mai bun profesor, dar mai bun e la pat și mult mai bun e să distrugă un suflet. Gândesc doar, nu spun nimic. Harry se uită la mine zâmbind. Catedra e chiar în fața băncii mele.

— O să descoperiți singure ce om deosebit este domnul profesor Edwards.

— Mulțumesc, domnișoară Hall!

Cred că vomit. Îmi iau geanta și, cu tot disprețul pe care îl am pentru el și cu toată nepăsarea fața de colegii mei și ce vor spune, mă ridic din bancă, le fac cu mâna fetelor și ies pe ușă.

Merg pe jos cât pot de repede până acasă și ajung după 6 minute. Urc în apartament, îmi arunc geanta și tocurile și mă duc direct cu capul în toaletă. Îmi este foarte rău, dar nu din cauza a ce am mâncat sau din cauza cafelei, îmi e rău din cauza durerii pe care o am în inimă. Mă doare tot corpul, îmi arde fața, îmi tremură mușchii de nervi și de frustrare. Mă spăl pe dinți și curăț în baie. Aud telefonul sunând și merg să îl iau din geantă.

Ai ieșit? aud vocea lui Peter și mă enervez și mai tare.

— Sunt acasă. Mi-a fost rău.

Am un curs de informatică și nu e important. Vrei să îți iau ceva?

— Stai la facultate. Sunt bine, Peter.

În regulă, ești foarte nervoasă. Ce s-a întâmplat?

— Nimic grav.

Iubire, ești conștientă că nu îți închid telefonul până nu îmi spui ce s-a întâmplat, nu?

— De ce trebuie să fii atât de insistent? încep să plâng.

Sophie, nu sunt, dar vreau să știu ce e cu tine.

— Harry... reușesc să spun înainte să încep să plâng.

Harry ce? Ți-a zis ceva, ți-a făcut ceva? mă întreabă și plâng. Înnebunesc! Spune-mi!

— Nu! Nu mi-a făcut nimic! Vino acasă și vorbim după ce termini. îi spun și îi închid.

Mă așez pe jos în living și aud soneria. Îmi dau seama că Peter a plecat de la curs și a venit acasă. Văd pe masă cheia lui de la apartament și acum realizez că d-aia sună la ușă. Descui ușa și deschid. Stomacul meu începe iar să se învârtă. Inima mea începe iar să aibă palpitații. Sufletul meu începe iar să sângereze.

— Nu am vrut să te supăr azi... spune când vreau să îi închid ușa.

— Nu avem nimic de vorbit. Nu te cunosc. Nu mă cunoști. îi spun lui Harry și se uită trist la mine.

— Ba te cunosc și mă cunoști.

— Te rog să pleci, urmează să vină Peter și nu știu cât îl voi putea ține în frâu.

— Sophie, spune-mi doar ce te-a deranjat azi. Ca să știu să nu mai fac și data viitoare.

— Nu există "data viitoare".

— Nu îți distruge dorințele din cauza mea.

— Prea târziu, iubire, mi le-ai distrus tu înaintea tuturor! Acum, dacă nu te superi, poți pleca liniștit. Eu sunt bine.

— Renunți? mă întreabă și încep să râd.

— Da. De data asta sunt lașă, așa cum ai fost și tu. Nu meriți să lupt pentru tine, nici nu ai meritat vreodată. Dacă te interesa de mine și dacă mă iubeai, așa cum ai susținut, vorbeai cu mine. Dar tu m-ai lăsat de tot și m-ai alungat din sufletul tău. Prea târziu acum ca să mă farmeci iar.

— Nu te farmec deloc. Te iubesc la fel de mult, poate chiar mai mult. Îmi arde inima când mă gândesc la tine, Sophie. Și mă gândesc în fiecare secundă a vieții mele! se enervează.

— De ce ai venit acum? De ce nu ai venit atunci?

— Pentru că-

— S-a terminat! Nu vreau și nu mai am nevoie de explicații. Am avut, nu mi le-ai dat. Acum nu am ce să fac cu ele. Rămâi fericit alături de Patricia și pe mine lasă-mă să mă iubească cineva care merită.

— Spectacolul s-a terminat! Domnule profesor, e timpul ca tu să pleci de lângă ea și, insist, să pleci de tot din viața ei. merge Peter leneș pe hol, zâmbind.

— Vino! îi prind mâna și intru în casă, dar Harry îl prinde de cămașă și îl trântește de perete.

— Dacă îndrăznești să îți bați joc de ea în vreun fel, te omor cu mâna mea! mârâie Harry.

— Nu mai are nevoie de protecția ta! Mă are pe mine! îl împinge Peter. Iubire, hai în casă! îmi prinde mâna și mă trage în apartament. Nici nu mă uit la Harry.

Închid ușa și mă așez din nou pe jos. Peter se așază lângă mine. Îmi mângâie fruntea, părul și obrajii. Închid ochii și mă calmez. Se apropie ușor de buzele mele și îl trag peste mine. Îmi sărută buzele ușor și își așază capul pe pieptul meu. Mă joc cu degetele în părul lui.

— Nu mai vreau să fii tristă! spune sărutându-mi mâna.

— Nu o să mai fiu.

— Nu vreau să te constrâng sau ceva de genul, dar încearcă să îl uiți. Nu o face pentru mine, fă-o pentru tine.

— Îți mulțumesc, Peter. îi ridic capul și îi sărut fruntea.

Dar degeaba. Încă mă doare sufletul din cauza lui Harry. Încă îmi plânge inima. Încă sângerez.

Sacrificii Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum