Doi de inimă neagră

douăzeci și cinci

Toți s-au distrat în acea noapte deși era ultima lor șansă iar ei știau asta.

Federico a invitat-o pe Beatrice la dans, așa cum se cuvine:

"- Ai binevoi să-mi acorzi un dans?" a întrebat râzând.

"- E a treia oară când încerci să mă întrebi asta iar încă nu te poți opri din râs."

"- Dau tot ceea ce am mai bun aici, te rog.." a început să se plângă.

"- Fie.."

Și-a înconjurat mâna la cotul băiatului și s-a lăsat purtată spre ringul de dans.

Când într-un final erau față în față ritmul devenea tot mai lent deși nu era așa. Simțeau un ritm special. Un ritm care era doar al lor.

Nu era vals, tango dar nici salsa sau flamenco. Era un dans liniștit pentru tineri. Federico și Beatrice și-au lăsat corpurile să fie ghidate.

O fostă balerină și un dansator amator, combinația perfectă. Eleganța ei completa cunoștințele lui iar muzica îi făcea un întreg.

Beatrice și-a lăsat capul la pieptul lui, era epuizată. Nu băuse mult dar pentru ea, alcoolul nu era cea mai bună afacere.

Federico se abținea din orice comentariu drăguț putea face despre ea, a continuat să danseze.

Beatrice îl privea din când în când, evitând ca un contact vizual dintre ei să fie foarte lung. Inima i-ar fi luat foc.

Corpul ei deja luase, luase din otrava dragostei. Dansul nu ajuta situația dar nici nu putea să evite la nesfârșit ritmul.

"- Ești bine?" a întrebat Fede prinzând-o privind în gol.

"- Da."

"- Te-ai amețit puțin, așa-i?"

Nu a mai zis nimic, dansul acordase ultima notă.

Federico a luat-o de mână și a târâit-o până la baie.

Nu i-a păsat prea mult că alte fete erau acolo, deși părea o infracțiune. Avea nevoie să aibă grijă de ea iar asta conta tot mai mult cu fiecare secundă.

"- Sunt bine." a repetat fata.

Băiatul i-a adus puțină apă și i-a clătit fățuca. Machiajul ei era waterproof, slavă cerului.

"- Vreau afară, te rog."

Fără alte discuții au luat-o pe cea mai apropiată ușă și mai apoi s-au așezat pe o canapea de pe terasă.

Beatrice a început să suspine, Fede privind-o nedumerit.

"- Ce e, frumusețe?"

Și-a dus mâinile în jurul umerilor ei asigurându-se astfel că nu îi este frig și i-a dus câteva șuvițe după ureche.

"- De ce ei nu au fost azi aici? De ce au trebuit să place așa repede? Măcar ziua asta ar fi vrut s-o prindă." a lăcrimat ea.

"- Am mai vorbit despre asta înainte, Trici. Nu îi putem aduce înapoi și nimeni n-o s-o facă. Fiecare om are timpul lui iar ei și l-au atins deja. La rândul nostru, noi vom face la fel. Nu trebuie să plângem."

"- Nu înțelegi, voiam doar s-o am mai mult lângă mine."

A început să-l lovească dur în piept dar Federico a tras-o la pieptul său, încercând din răsputeri s-o liniștească.

"- Trebuie să apreciem timpul."

"- Vreau la cimitir, acum."

"- Clar nu voi accepta asta. Este întuneric deja iar tu ești beată."

"- Ba nu sunt." a răspuns dar tonul vocii a dat-o de gol.

Federico a râs puțin și a început s-o privească cum nu mai spune niciun cuvânt. Tăcerea era un răspuns bun.

Beatrice privea cerul încercând să se regăsească în miile de stele. Identifica Carul Mare și cel mic dar pe ea încă nu. Cei drept nu e o stea dar mama ei este. Încerca să o găsească, astfel ultima putere din ea să iasă la suprafață.

Ea era puterea ei deci stelele erau atracția ei. Și singurul care îi aducea aminte cât de valoroase sunt era cel de lângă ea, Federico.

Uneori cine ne învață este mai important decât ceea ce înveți. Să-l ții aproape și să-ți amintească zi de zi: ' Înalță-mă spre cer și fă-mă luna ta.'.

"- Vreau acasă."

Federico și-a mărit ochii la cererea fetei. A dat aprobător din cap și au luat-o spre parcare.

I-a deschis portiera fetei, mai apoi s-a dus în locul șoferului. A început să conducă spre casă.

Beatrice și-a lăsat capul pe geamul de sticlă și a privit oglinda retrovizoare în gol minute în șir. După puțin timp a adormit.

"- Aish, Beatrice.. pst." a încercat el s-o trezească.

Nici o șansă pentru a avea parte de o asemenea minune. Deja ajunseseră.

Încet, încet a scos-o din mașină cărând-o spre casă ca pe o mireasă.

După suspine și frânturi de vise ale fetei a reușit să deschidă ușa.

A deschis toate becurile și a dus-o la etaj. A întins-o pe patul din camera ei.

Nu știa ce să facă mai departe, îi era frică de ce reacția va avea a doua zi.

Nu îi putea trăda încrederea dar trebuia să o facă.

I-a dat pantofii jos așezându-i lângă șifonier ca mai apoi să-i dea rochia jos.

Nu voia să o facă. E început să se rușineze. Era pentru prima oară într-o poziție de acest fel și mai ales cu o fată. Nu orice fată, dar Beatrice.

Ea nu mai mișca nici cutia toracică de sus în jos. Era adânc prinsă în somnul ei.

A învelit-o repede cu plapuma după ce a evitat s-o vadă goală.

Imediat a luat perna în brațe iar băiatul i-a pus rochița pe umeraș.

După ce s-a schimbat de costumul lui scump, a tras cu ochiul în camera fetei. Nu mișca nimic.

Ia adus un pahar cu apă înainte de a pleca la culcare și l-a așezat pe noptieră. S-a apropiat de ea și i-a sărutat fruntea.

"- Să visezi pe care nu le poți vedea pe cer." șopti el dându-și seama imediat că vorbea cu subînțeles.

"- Să visezi o zi cum îți dorești dar, un singur lucru îți cer.
Ia-mă cu tine și promit că tu vei mai fi meniți să fim doar vapoare pe apă."