Doi de inimă neagră

douăzeci și șașe

Au dormit în camere separate chiar dacă furtuna ce se stârnise afară o speriase pe Beatrice la un moment dat.

Beatrice era practic la prima beție, cel puțin așa se simțea.

Federico încă dormea dar fata și-a deschis încet ochii ei verzi oasis.

Durerea de cap și senzația de mahmureală îi încețoșau gândurile.

Nu știa cum a ajuns în patul ei, cine a ajutat-o și cum de este îmbrăcată astfel.

S-a uitat în jur văzând rochia și pantofii lângă dulap.

Și-a frecat lent ochii și s-a întins de-a lungul patului.

După ce a încercat să-și ignore durerea de cap, a făcut un duș pentru a se simți mai trează.

Intrând în cameră și-a auzit telefonul ticăind.

"- Alo?" a murmurat ea.

"- Hey, Trice! Cum te simți? Tu și Federico ați plecat aseară foarte devreme." A spus Sophi din capătul celălalt al liniei telefonice.

Acum știa cine e responsabil pentru aducerea ei în siguranță acasă. A oftat ușurată.

"- Bună. Mă doare puțin capul dar e ok. Tu, ești bine? De-obicei după petreceri ești ultima persoană care s-ar trezi la ora asta."

"- Am fost la Hardin aseară."

Într-un fel fetei i se rupse inima la auzirea acelor vorbe dar nu putea să arate asta. Îi era bine pentru prietena sa.

Și-a trecut mâna rapid prin părul ei șaten ud și i-a răspuns.

"- Cum adică? Ați.. Știi.. De ce?"

"- Nu s-a întâmplat nimic.. Știu la ce te referi. Era singur acasă, la fel și eu și așa ne-am pus de acord."

Beatrice s-a bucurat că prietena ei era destul de deșteaptă cât să ducă o situație de genul. S-a lăsat pe marginea patului gândindu-se la Federico pentru o clipită.

"- Asta e Sophi a mea. Vreau mai multe detalii.. Ce ați făcut? Când ați plecat? Totul. To.Tul."

"- Hmm.. Mi-a gătit spaghete. Am dormit, erau puțin amețiți și cam atât. Nimic special."

"- Mă bucur pentru tine." Și chiar așa era, după mult timp parcă totul le mergea bine.

"- Uite, trebuie să închid. Mă sună mama.." a spus grăbită.

"- Bine, pa. Te iubesc.."

"- Și eu te iubesc, Trice."

După ce și-a lăsat lăsat mobilul pe noptiera a luat prosopul și a început să-și usuce părul masându-l.

Privirea i-a alunecat pe trupul Lui Federico care o privea in tăcere. Părul lui brunet și moale care îi intra în ochii lui albaștrii și pufoși de la oboseală. Înalt și impunător deși îmbrăcămintea îl trăda, a șoptit:

"- Bună dimineața."

Și-a sucit mâinile la piept privind-o pe Beatrice cum i-a zâmbit:

"- Bună." A pus ea prosopul jos.

Deși nu îi stătea în fire, a luat uscătorul de păr în mână și l-a privit pe el:

"- Pot să ajut?" Pur și simplu, Federico întrebase.

Fata era șocată dar a acceptat ajutorul băiatului.

S-au dus la baia din cameră ei și Federico a început să-i usuce părul.

Șatenul închis al părului fetei se zvânta din cauza presiunii uscătorului.

Beatrice, prin oglindă, îl privea atentă, mișcare cu mișcare. El părea destul de concentrat la ceea ce făcea.

Ochii lui albaștrii fugeau ca două biluțe cu grija ca părul ei să se usuce complet.

Ochii lor s-au întâlnit pe suprafața curată a oglinzii. S-au îndrăgostit de ochii celuilalt iar ăsta era avantajul lor. Ochii nu se schimbă niciodată.

Părul ei intr-o zi vă deveni din ce în ce mai alb iar el nu o să mai poată să i-l usuce.

Frumusețea avea să plece, inteligența avea să scadă iar ei să se uite. Dar ochii au să rămână mereu aceiași.. Cu fiecare contact vizual își vor aduce aminte cât de tare s-au iubit iar restul nu se vor mai simți plecate.

Dragostea lor curată și avantajul unei iubiri așteptate.. cu cât vă apropiați mai mult, cu atât lumea devine mai neimportantă.

"- Mulțumesc." A spus fata după ce Federico a aranjat uscătorul la locul său.

El doar i-a pupat obrazul și a invitat-o la masă.

"- Primul nou an de liceu împreună.." a spus ea lăsându-și spatele pe scaun, terminând de mâncat.

"- Prea multe s-au schimbat într-un singur an." A răspuns el.

"- Spre ce facultate te orientezi?"

"- Bussines."

"- Și eu mă gândisem la fel."

"- Sper să intrăm unde ne dorim și să trăim o viața normală. Poate vom ajunge la aceeași universitate? Cine știe?"

"- Ar fi ceva.."

Federico i-a zâmbit cum n-a mai făcut-o de mult timp. Acel 'totul va fi bine.'..

"- Trebuie să ne apucăm de curățenie.. peste tot este vraiște."

"- Să începem zic.."

Cu muzica pe fundal, cei doi și-au împărțit sarcinile. Lucrau în echipa dar separat, așa ziceau ei.

Casa era mare iar ei trebuiau s-o curețe singuri.

Beatrice începuse de la etaj iar Fede de la parter.

După mult, mult timp au capitulat și s-au trântit pe canapea.

"- Am reușit. Am obosit.." s-a plâns Federico.

"- Și eu." A spus ea și și-a lăsat capul pe umărul băiatului.

Puteam sta așa un veac. Puteam face lumea să creadă că sunt meniți să fie împreună cât timp erau doar doar inimi frânte fără stăpân.

Federico îi mângâi spatele așteptând să adoarmă în acea poziție.

Nu-și dorea mai mult decât s-o știe în siguranță și bine păzită de brațele sale.

Pielea ei fină ca mătasea și de o culoare a latte-ului îl înnebunea. Genele ei subțiri și lungi stăteau presate una peste cealaltă fiind gata să se deschidă în orice moment. Respirația ei subtilă și buzele care aveau obicei să formeze un mic botic în timpul somnului. Pătul care îi acoperea umerii rotunjiți și tricoul care avea un imprimeu hazliu..

Toate detaliile pe care doar el le putea vedea deoarece nimeni nu o privea cum iubirea lui pentru ea o făcea.