E târziu, și frig, din nou
Si vântul bate tare
Orașul e pustiu
Iar eu
Veghez singură în zare.
De departe se aud vorbe
Purtate-ncet de vânt
Alții țin luminile aprinse
Ghidați de-un singur gând
E iarnă, și e frig
Fără să vreau, suspin
Cuminte, mă întorc
Și încerc să adorm la loc.
Aprind încet lumina
Fără de frica să fiu
Contribui la lumina
Orașului pustiu.
Frigul din noi poate fi resimțit la nivel maxim, însă lumina pe care o aprindem semnifică căldura pe care o deținem și conexiunea cu lumea de afară. E frig, dar noi, prin simplul fapt de a vedea lumina aprinsă și știind că sunt alte inimi care bat odată cu a noastră , reușim să ne încălzim.
CITEȘTI
Împărțită la 3 - Poezii
PoesíaRealitate împletită cu ficțiune. Perspective proprii și realități inevitabile. Eu.
