Doi de inimă neagră

douăzeci și nouă

Viața lor abia începea iar ei au decis s-o petreacă împreună.

Hotelul la care cei doi erau cazați era imens, elegant și primitor.

Camera în care băiatul o aștepta pe fata care își respecta, în baie, rutina de seara pas cu pas.

Federico scria ceva prin caietul lui plin de poezii, fără să observe că Beatrice ieși din baie.

Ea îi admira corpul zvelt și blând care foia pixul cu cerneala neagră pe foaia gălbuie, știind exact că prezența sa acolo era motivul pentru care alegea să scrie.

Nu era obișnuită cu acele atingeri, acelea pline de iubire dar într-un final avea să scape de toată acele timorări.

Beatrice, îmbrăcată în pijamaua ei scurtă roz, a pășit cât de silențios a putut spre spatele băiatului. Și-a prins mâinile calm și încercând să nu-l bruscheze. Abdomenul lui ușor pufos dar totodată cald și plăcut. Tricoul lui alb a fost strâns de mânuțele mici ale fetei, și inima băiatului pe care o simțea accelerându-și pulsațiile.

Deși diferența înălțimilor lor nu era mare, Trice era vizibil mai Micuță decât el. Ochișorii ei verzui și părul brunet prins într-o coadă care se lăsau atent peste umărul lui Fede.

La mișcarea fetei, Federico a închis carnețelul și l-a lăsat pe noptiera de lângă pat. Nu voia să se miște din acel lăcaș al fetei dar nu voia să îi vadă lucrările. Pregătise ceva special-

"- Și acum vrei să-mi spui că ar trebui să ne vorbim cu 'iubire', 'puiul/sufletul/frumosul meu'?" A spus fata umplând camera cu hohote de râs.

"- Mi-e destul să pot să-ți spun 'Trici'." a răspuns el luându-i fața în palme.

Ambii se simțeau foarte bine știind că nu mai existau bariere între ei. Erau liberi dar libertatea lor costa.

"- Vreau să te întreb ceva- a spus el aproape șoptind. Dacă într-o zi lucrurile nu vor mai merge iar noi ne vom despărți, crezi că vom putea rămâne prieteni?"

Fata rămase mută, a luat perna în brațe și și-a cufundat fața în ea. Ambii stăteau unul lângă altul, privindu-se în ochi, pe patul larg și moale.

"- Mama mereu mi-a spus că 'e imposibil să privești pe cineva la fel după ce l-ai iubit. Și-a ridicat privirea suspinând. Mi-a spus că ori îl vei urî pentru că ți-ai irosit iubirea sau îl vei urî pentru că l-ai iubit dar nu a fost de ajuns să-l păstrezi lângă tine. A spus doar că ura voi simți, că după iubire se naște mereu ura. Ura, că nu ai fost îndeajuns de deșteaptă să iubești pe cineva care merită sau că nu ai știut să păstrezi persoana potrivită."

Federico rămase șocat la fiecare vorbă pe care fata o rostea. O iubea, Beatrice cea mică care îi furase mințile era atunci, în acel moment, Beatrice care îl cucerea cu orice mutare. Fetița din ea plecase la plimbare iar el o privea cum crește sub ochii lui.

"- A spus că nu există prietenie după iubire. Doar acea ură."

"- Beatrice Fill, ești prea deșteaptă. De aia inima mea te alege pe tine, nu?"

"- Cred că da.."

Tensiunea dintre ei era imensă dar niciunul nu voia să relaxeze un mușchi. Beatrice îl privea atât de intens și Federico își muta privirea ici-colo.

Buzele lor s-au lipit până la urmă dar niciunul nu știa ce să facă. Experiența era diferența pe care inima lor nu putea să o facă.

De ce atingerile astea deveniseră normale doar de când se cunoscuseră? De ce cu altcineva nu s-ar fi putut juca la fel?

Nu se jucau cu sentimente, poate pentru că nu le simțeau așa de adânc, dat fiind o dragostea de liceu. Totuși, sentimentele erau străine și de aceia se simțeau atât de tare. Se jucau cu hormonii iar asta le plăcea.

Patul lor larg pe care ambii stăteau, dar tot mai aproape, plutea plin de pasiunea unui nou început deși erau prea mici s-o încerce. Și-au promis iar promisiune se mai încalcă.

Cu cât se atingeau mai mult, nu doar voința dar iubirea li se părea un lucrul deosebit de comun.

Dragostea lor era împărțită la doi.

Federico și Beatrice se sărutau iar buzele formau un dans armonios și sincronizat. Nu știau ce să facă dar nimic mai mult nu-și doreau decât să acționeze.

Din ce deprinseră, din auzitele prietenilor, filmele sau serialele de pe Netflix, asta aveau de gând se facă.

Băiatul și-a dus mâna timid spre corpul ei fragil, spre talie ei subțire și trupul ei, pielea de găină. A tras-o mai aproape, lipindu-se de ea.

Beatrice nu înțelegea nimic dar continua să joace acel jos murdar la care era începătoare. Și-a dus mâinile în jurul gâtului lui și l-a tras mai aproape.

Ambii au rupt sărutul din cauza lipsei de oxigen. Corpurile lor erau lipite și se simțeau aproape, foarte aproape. Nu era un simplu 'mi-e frică, poți să dormi cu mine.' sau o noapte în care au dormit împreună.

Federico a tras-o tot mai aproape, apropiind-o mai mult de poala lui. Deși nu știa mai mult de atât, fata îi reacționa mereu. Se înșela când zicea că nu voia mai mult dar totul avea o măsură..

Beatrice l-a privit roșind, tot mai tare. Și-a dat seama de ceea ce făcuse dar se iarta pe sine. Îi plăcea.

Ambii se gândeau dacă ar fi timpul să se descopere mai mult dar nu au făcut-o. Voiau doar puțin spațiu și timp de înțeles că aveau o responsabilitate.

S-au strâns în brațe mai tare decât ziua de azi se leagă de cea de mâine. Și-au sărutat obrajii și ochii li s-au închis.

Au adormit și lumina lămpii le oglindea pielea, părul și hainele, plapuma care stătea la vârful picioarelor pentru că deja le era prea cald.

Ambii se simțeau bine în tărâmul viselor magice prin care se găseau unul pe altul, mai mereu.

Erau iubiți iar iubirea necesită fapte.