Semnat cu propriul sânge

Capitolul 2

~Stele,suflet și gând ~

Luna strălucește ,muzica din restaurant și acum se aude ,o muzică lentă ,pare un cântec de leagăn .Cred că toți dansează înafara prietenilor mei care dorm .Sunt sigură că în acest moment Anna doarme la masă.Acest gând mă face să zâmbesc.
Stau și privesc stelele și lună cum strălucesc ,cu capul pe umărul persoanei pe care am uitat-o și pe care am regăsit-o în același timp .Visele pe care le aveam erau amintiri ,amintiri ce sau ascuns în adâncul inimi și care au ieșit la iveală .
Îmi ridic capul de pe umărul lui Alekzander și mă uit la acesta,privirea lui se intersectează cu a mea și pot vedea cu ochii îi strălucesc, mă încruntă și îi pun mâna pe obrajii roșii,acesta își pune mâna peste a mea și închide ochii.

-Am crezut că nu te voi mai vedea vreodată. Îmi spune acesta în timp ce eu zâmbesc trist .Am crezut că totul va fi și va rămâne doar o amintire ,că nu o să-ți mai pot privi ochii...Începuserăm să te uit ...Mai întâi culoarea ochilor ,apoi culoarea părului, zâmbetul și apoi ...numele .Amintirile dispăreau ușor câte ușor, nu voiam asta ,am încercat să le păstrez dar ele nu mă ascultau .Se opreste apoi îmi cuprinde mâinile între ale sale .

-Același lucru mi sa întâmplat și mie .Spun eu uitândumă în ochii lui .Am uitat tot ce era legat de noi , nu mă bucură acest fapt, dar amintirile nu ne-au părăsit ele sau ascuns într-un colț al inimi ,poate doar câteva amintiri au fost uitate dar nu în totalitate,ele sunt aici, arăt ducând mâna la inimă și zâmbindui băiatul din fața mea .Mereu o să ne amintim momentele frumoase din viața noastră chiar dacă ele au fost acum mult timp în urmă, chiar și momentele mai puțin plăcute vor fi ținute minte .Inima face ce vrea ,nu are stăpân.

- Te înșeli, creierul este baza .Îmi spune acesta și eu mă încruntă la cuvintele sale .Inima e doar un soldat ,creierul ne spune ce să facem ,cum să facem și multe alte lucruri .

-Gândește-te că dacă nu aveai inimă nu mai existai . Ce spui acum?Inima e baza nu creierul,nu-ți m-ai aduți aminte când ...Mă opresc brusc când îmi aduc aminte de chipul mamei ...

-Când ?Spune acesta uitânduse la mine întrebător.

-Când ... când mama ne spunea că creierul vrea să ajungă la fel ca inima ,dar e neputincios în fața ei ?Spun uitândumă la stelele de ce cer. Mama spunea că totul pornește de la inimă, odată ce te lași pe mâna ei ea te îndrumă spre fericire ,spre o viață mai frumoasă .

Îmi este greu să nu plâng la acest gând, îmi amintesc foarte clar acele cuvinte ,vocea ei îmi răsună prin urechi .Ce dor îmi este de tine mamă...Oare tu esti mândră de mine ?Îmi duc privirea spre o stea ce strălucește mai presus de restul .Acea stea ,este steaua mea.Steaua care mă păzește ,acea stea este mama ,un înger păzitor ascuns în ceruri ce își păzește propriul îngeras de pe pământ .Te iubesc mama ,mi-aș fi dorit să fi aici cu mine în această zi...

-Îți este dor ,dar dorul nu ajută la nimic dacă lacrimile încep să curgă și inima să-ți bată de durere . M-ai bine ar fi să treci peste ,oricum nu se va mai întoarce .Mă uit la acesta și mă departez, el vine mai aproape și eu mă ridic dând să plec dar mă prinde de mână,încerc să mă smunțesc dar în zadar, e prea puternic .Stau cu spatele la el ,lacrimile dau să îmi invadeze ochii, încerc să le fac să nu cadă, mă mușc de buză încercând să-mi alung suspinele.

-Unde pleci?

-Vreau să fiu singură.Nici nu-mi recunosc vocea ,stau încă întoarsă cu spatele la el .Nu vreau să-l văd, nu vreau asta.