Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
9. Nu e încă verde
Chiar dacă am crezut că e în regulă să rămân acum aici, tot îmi vine în minte ideea că ar trebui să ies afară. Pur și simplu nu simt că atmosfera asta îmi e de ajuns, în ciuda faptului că ceaiul e delicios și că îmi face plăcere să stau prin preajma Kanyei. E minunată și prezența ei îmi oferă o stare bună, de siguranță și pace. Vocea ei mă liniștește, dar chiar nu am nevoie de liniște în momentul ăsta. Tot ce vreau e să aud mașini și să văd agitație. Nu vreau să fiu singurul zgomot din casa asta, plimbându-mă din cameră în cameră și gândindu-mă doar la certificatul ăla. E de ajuns să fiu printre toți oamenii de pe stradă și să nu mă observe nimeni.
— La ce oră vine mama? nu mai știu nimic de ea și nu e ca și cum mi-aș face griji, doar sunt curioasă dacă și de data asta își petrece seara la birou.
Kanya așează în fața mea o farfurie cu brioșe, întinzând-o înspre mine, aproape gata să mi-o pună direct în poală. Pe asta de unde naiba a mai scos-o? Mirosul îmbietor și proaspăt îmi inundă nările și îmi permit pentru câteva secunde să îl inspir, iar gura îmi lasă apă. Îi zâmbesc călduros și mă întind, luând-o pe prima. Imediat cum mușc, un gust plăcut de ciocolată își face prezența și îmi bucură papilele gustative, așa cum doar ceva gătit de ea sau mama ar putea s-o facă. Nu de mine. Niciodată. Sunt un dezastru în bucătărie.
— Probabil că pe seară, știi doar.
Știu. Chiar dacă nu aș fi petrecut timp cu ea și nu aș fi purtat o conversație în toată regula, aș fi preferat doar să fie aici. În același loc cu mine. Nu la birou sau oriunde altundeva. Dacă tata e persoana aia care nu prea dă pe acasă, atunci mama îl urmează imediat. Pe seară e de fapt zorii zilei și dacă nu o spun cu voce tare nu înseamnă că nu știu. Accept și mă conformez, asta e ce trebuie să fac și ce cred eu că vor ei să facem eu și Kyle. El nu face niciodată ce vor ei, iar ei vor multe de la el. În schimb, nimeni nu-și dorește nimic de la mine, dar, cu toate astea, accept și mă conformez. E ironic, acum că mă gândesc.
— Mi-ar fi plăcut să fie diferit, îi zic și-mi trec de două ori mâna prin firele de păr, îndepărtându-le de pe frunte și obraji.
Iar ea doar mă privește, ca și cum e singura chestie pe care poate s-o facă. Chiar e singura. În casa asta, cel mai corect e să stai la locul tău și să nu scoți o vorbă dacă nu ești întrebat. M-am săturat să nu fiu întrebată.
— Poate dacă tata pleca în Africa odată cu omul ăla lucrurile ar fi stat altfel.
Nici măcar nu știu de unde mi-au ieșit cuvintele astea, dar îmi pare rău acum că le-am spus și dacă aș putea le-aș retrage. Sunt sigură că totul ar fi fost la fel, pentru că încă e mama aici. Cât timp ei doi vor fi prin preajmă, viețile noastre vor depinde de ale lor. Asta e ceea ce mi s-a spus dintotdeauna.
