Doi de inimă neagră

treizeci și trei

      Cei doi au mers la facultatea a doua zi și la prânz au decis să-și petreacă timpul împreună.

      Beatrice își întinse mâna și așa degetele mari ale băiatului s-au înconjurat în jurul ei.

       Fede a ales locația și a dus-o pe aceasta la un restaurant cochet și micuț.

      Federico a ajutat-o să se așeze ridicându-i ușor scaunul.

      "- Mulțumesc." A șoptit ea și i-a sărutat obrazul.

      Federico s-a așezat lângă ea și i-a luat mâna într-a lui. I-a sărutat ușor mânuța atent și zâmbind foarte larg.

     Trice i-a zâmbit fericită și a luat meniu la brațe:

     "- Ce-ți comanzi?" A întrebat el.

     Fata a mai stat pe gânduri, după și-a ridicat privirea și a spus:

     "- Cred că-mi voi lua paste.. și ceva dulce."

      Atunci, băiatul s-a aplecat și i-a sărutat obrazul și năsucul:

      "- Ești deja dulce." 

      Beatrice a roșit și și-a lăsat privirea în jos, spre meniu:

      "- Tu. Tu ce-ți comanzi?"

      Federico i-a privit scurt buzele pline și și-a ridicat privirea buimac:

      "- Salată și oricum, vom împarți mâncarea." A chicotit el.

      Beatrice a dat afirmativ din cap și a zâmbit la comportamentul infantil al băiatului.

      Comanda le fusese adusă de către ospătar și ambii au început să mănânce.

      Federico o privea pe cea din fața lui cu ochii plini de bucurie. Stilul în care aceasta mânca îl copleșea.

     Beatrice dezvoltase un mod de a mânca formând un botic drăgălaș, îi opinia lui Fede arătând ca un iepuraș.

     Băiatul chiar se bucura de priveliște și își terminase mâncarea.

     Fata întinse lingurița cu prăjiturica din ciocolată spre gurița băiatului:

     "- Deschide gura."

     Băiatul a chicotit și a făcut întocmai, mâncând prăjitura cu un zâmbet larg.

     "- V-am adus nota." a spus unul dintre ospătari apropiindu-se de masa celor doi.

      Federico a scos portofelul și a plătit lăsând și un bacșis generos. Ospătarul zâmbind a luat-o și a plecat.

      "- Nu vom mai putea să mai întreținem așa.."

      "- Poftim?" a întrerupt-o băiatul.

      "- Well, ai noștri, da, ne-au lăsat o moștenire groasă dar vor veni zile în care nu ne va mai ajunge." și-a pus ea capul în palme. "Va trebui să fim mai vigilenți."

       "- Beatrice, de ce ți-ai ocupa capul ăla superb cu gânduri de genul?"

       "- Sunt realistă și chiar vorbeau serios." a spus ridicându-se.

       Fata și-a luat ghiozdanul și a ieșit din restaurant.

        Era ușor frig, dat fiind era toamnă. Frunze îi zburau pe lângă picioare și cerul era gri închis.