Odată ajuns acolo, aruncă un ochi în stânga şi-n dreapta, sperând să găsească ceva sau pe cineva care-i poate oferi răspunsurile de care are nevoie.
Preţ de câteva minute, se plimbă printre căsuţele metalizate înecate în rugină.Încearcă să deschidă fiecare uşă, dar niciun rezultat pozitiv.
- Se pare că cei ce locuiesc aici sunt destul de grijulii în legatură cu locuinţele lor, îşi spuse în gând.
Într-un final, găseşte o uşă descuiată şi păşeşte în încăperea foarte puţin luminată.Un miros stătut îi invadează nasul iar tusea îşi face apariţia.Praful domină fiecare părticică din cameră, singurul sunet prezent este acela creat de ghetele de metal, purtate de Akos, apăsând podeaua.Acesta încearcă să readucă la viaţă, cât de cât, ambianţa, deschizând ferestrele ce par nedeschise de ani întregi.Lumina străpunge întunericul iar locuinţa devine, brusc, mai vioaie.Acesta începe să cotrobăie prin lucruri dar nu găseşte nimic ce i-ar putea fi de ajutor.
Privirea i se fixează pe o poză cu rame aurii ce se află pe mica măsuţă din sufragerie.În fotografie se află un bărbat tânar, cu o expresie facială ce ţi-ar da de înţeles că nu e un om chiar bun la suflet.Akos observă o cicatrice sub ochiul stâng.Scoate poza din ramă iar pe spatele acesteia se află un nume: Colt Winters.
- Colt Winters, ăh? Poate acest Colt Winters îmi poate oferi informaţiile pe care vreau să le aflu, spuse Akos pe un ton ambiţios.
- De ce informaţii ai nevoie, tinere? se auzi din spatele lui Akos.
Acesta şi-a întors rapid privirea şi şi-a aţintit-o asupra bătrânelului care părea una cu scaunul cu rotile.Zeci de tuburi ieşeau din scaun şi străpungeau trupul omului.Un lichid roşiatic umbla prin ele, sute de fire atârnau din scaun iar o mică maneta controla mişcările acestuia.
- Tu eşti Colt Winters? întreabă Akos cu o uşoară urmă de furie.
- Posibil, depinde cine-ntreabă.
Akos a răbuvnit şi l-a apucat violent pe bătranel de guler, privindu-l cu o ură greu de descris.
- Ascultă, tataie, n-am chef de miştourile tale de căcat, răspunde-mi la întrebare ! Tu eşti Colt Winters?
Vârstnicul apasă un buton iar Akos este propulsat în cel mai apropiat perete cu o putere care pare că i-ar fi rupt coloana.
- Nu-ţi sugerez să faci asta iar.Numele meu este Colt Winters şi sunt singurul din împrejurimi care, probabil, îţi poate oferi răspunsurile de care ai nevoie.
- Chiar era nevoie să mă azvârli în halul ăsta? Aproape mi-ai rupt coloana.
- Dacă nu eram ţintuit în căcatul ăsta de scaun, fii sigur că ţi-aş fi demontat mandibula.
Akos a tăcut şi a înghiţit în sec, speriat de tonul pe care-i vorbeşte Colt.
- Ia un loc, făcându-i semn să se aşeze pe canapea.
- Spune, moşule, unde sunt?
- Dacă priveşti pe fereastră, vei vedea Antaryus, o planetă abandonată de timp şi de locuitorii ei.O planetă care încă trăieşte dar nu pentru mult timp.Aş putea spune că şi eu şi ea suntem pe acelaşi drum, norocul meu că n-o să mor singur, aruncându-i lui Akos un zâmbet ciudat.
- Tu cum ai ajuns aici?
- Aici m-am născut, am crescut, am îmbătrânit şi probabil aici o să mor.
- Cum a fost înainte aici?
- A fost ca în oricare alt loc...locuiau oameni, se muncea, aveam agricultură...se iubea.Toţi au ales să plece când Antaryus a început să se degradeze.Totul s-a întâmplat foarte rapid.
- Şi familia ta?
- Familia mea? Eh...
Akos îl priveşte atent şi aşteaptă să-i răspundă la întrebare.
- Familia mea nu există şi n-a existat vreodată.Am rămas singur la 16 ani, atunci când părinţii mei au murit într-un accident de muncă.
- Înţeleg...
Akos se ridică de pe canapea, se îndreaptă spre fereastră şi aruncâ o privire neputincioasă asupra planetei.
- Cum am ajuns aici?
- Asta nu ştiu să-ţi spun...
- Nu ştii sau nu vrei să-mi spui?
- Chiar crezi că am vreun interes să-ţi ascund ceva? Heh, eşti prost dacă asta crezi.
Sângele lui Akos începe uşor-uşor să fiarbă şi îi aruncă lui Colt o întrebare pe un ton nu tocmai plăcut.
- Atunci zi-mi cum pot pleca de aici.
- Mă tem că...
- ACUM ! ţipă Akos.
- Ăhhm...bine.Urmează-mă !
Colt iese afară şi îşi îndreaptă privirea spre o construcţie abstractă foarte depărtată.
- Vezi acea clădire? Acolo e singura ta salvare. Acolo se află probabil şi toate răspunsurile pe care eu nu ţi le pot oferi.
- Cum ajung acolo ?
- Vreau să îţi spun că până acolo vei întâlni...
- TATAIE ! ŢI SE PARE CĂ ÎMI PASĂ? EU VREAU DOAR SĂ SCAP, DRACULUI, DE AICI ŞI SĂ AFLU CE NAIBA CAUT AICI, CUM NAIBA AM AJUNS AICI ŞI DE CE AM AJUNS AICI.
- Pasul îţi este transportul aici.
- Mai ai să-mi spui ceva?
- Nu pot decât să-ţi urez drum bun, călătorule.Vreau doar să te avertizez că pe această planetă, se petrec lucruri ciudate, lucruri pe care nu eşti capabil să le procesezi.Probabil nu vei reuşi să ajungi acolo dar asta nu e problema mea...
Akos tăcu şi porni spre acea construcţie care, aparent, este salvarea pe care o caută.
