Nu e nevoie sa spun cum am început. Dar vreau sa spun cum se termina. Am ajuns în punctul de extaz, totul se învârtea cu mine și vedeam lucrurile cum se mișcă, sacadat toate. Pana și mintea mea. Muzica urla în timpane iar eu nu mai eram aici. Transpiram și inima mi o luase razna. Vedeam totul atât de în ceata iar gândurile mele erau tot mai neclare. Ei se uitau la mine de parca știau ca nu ma simt bine, dar ma simțeam. Era atât de bine când serotonina începuse sa își facă veacul prin corp. Maxilarul mi se intepenise, ochii îmi erau inpanjenati. Ma dureau. Inima pulsa atât de tare încât voia sa iasă din corp, stomacul nu coopera deloc. M am întins în pat și am simțit cum toate membrele mi se desprind de corp. Ma încurcau. Efectiv îmi simțeam cum sufletul se zbate sa iasă din corp, eram înghesuita în mine.
Am devenit dependenta. De la jumate, am ajuns la 3,4 în câteva ore. Simțeam cum corpul îmi cere tot mai mult. Cerea sa moara. Iar eu voiam sa îl ajut.
Stand intinsa în pat, ametisem.
Am fugit la baie simțind cum mi se scurge sângele din nas. Am dat tot afara din mine. Tot ce mâncasem, tot ce băusem. Am vomitat tot.
Ma ridic și vad cum îmi curge sângele din nara stânga.
Îmi priveam chipul în oglinda cu o dorința nemaivăzuta de moarte. Neafectata psihic, în opinia mea. Pe plan sentimental eram bine. Nu simțeam nimic.
Dar ma vedeam. Eram praf. Sângele cum curgea din nas, cearcănele, pupilele extrem de dilatate.
Știam ca am ajuns în punctul sa încetez.
Dar mai vreau, inca un sfert, inca o jumătate, inca doua sau trei.
Sa îmi simt corpul cum cedează.
Am devenit dependenta și știu asta.
Și ce este mai rău, ca lumea vrea sa ma scoată din visul asta., iar eu nu vreau. În realitatea mea haotica prin tremurături și vizuale, aici vreau sa raman.
