Doi de inimă neagră

treizeci și patru

Certurile erau la ordinea zilei, orgoliile și deja nu păreau să se mai înțeleagă.

Anii, zilele treceau iar cei doi vorbeau tot mai puțin. Timpul acordat carierelor era cu mult mai mare decât cel al relației lor.

Terminarea facultății era aproape iar stresul devenea din ce în ce mai mare. Trebuiau să-și stabilească viitorul. Împreună sau pe drumuri diferite.

Beatrice tocmai ajunsese acasă după o ceartă cu Federico avută în drumul de la facultate spre casă.

Penultimele zile de facultate erau aproape.

Ambii se simțeau deprimați și obosiți din cauza orarului haotic pe care îl aveau.

Federico ajunsese și el acasă după câteva ore care nici el dar nici fata nu știau cum au trecut.

Trice îl așteptase îngrijorată să ajungă acasă. Își făcea temele dar toată atenția ei era la ușă sau la acele ceasului din camera sa.

Acele se roteau într-un cerc, la infinit iar ea petrecea tot mai mult timp închisă în camera ei, la librării, biblioteci sau stresată pentru examene.

Fiind atât de distanți, niciunul nu mai voia să mai murmure un zgomot care să trezească pereții casei. Totul era într-o liniște mortală.

În general luau mici gustări și acelea erau hrana lor pentru cele doisprezece ore petrecute în zi.

Era crunt să privească cum iubitul ei nu mai avea același entuziasm la auzirea pașilor ei.

Nu aveau un motiv anume, dar distanța dintre ei devenea tot mai mare.

Nopțile, nopțile erau devastatoare. Fata și le petrecea udând perna de lacrimi și suspine pe care Fede le ignora de fiecare dată.

A dat vina pe ea că nu este destul de bună pentru el. S-a întrebat dacă făcuse ceva greșit deși mereu îl trata ca pe cel mai prețios lucru din viața ei. Plângea pentru că a crezut mereu că îl va pierde.

Se temea că va pierde persoana pe care și-a lăsat capul de fiecare dată când a plâns. Băiatul care a făcut-o să simtă lucruri magice și frumoase față de sufletul curat, un suflet care îi dădea impresia că n-o mai vrea.

Și chiar acum, după toate râsetele, momentele frumoase dar și suspinele lor, cum avea să mai iubească un băiat la fel de mult.

Își făcea scenarii, voia doar o clipă. Un moment în care să fie ca la început.

Seara, pe întuneric sosea acasă după ce petrecea o bucată bună din timp la mormântul părinților ei. Îi era dor dar nimic nu o durea mai mult decât că nu mai avea pe nimeni.

Și-a promis că nu o va lasă pe Sophi să fie îngrijorată de problemele ei dar mai mereu sfârșea să doarmă acasă la ea.

Federico se vedea din nou cu Hardin. Au păstrat legătura.

Băiatul nu-și găsea cuvintele, scria tot mai mult poezii despre sentimentele ascunse pe care le avea și cum simțea că ei, el și iubirea lui, se rup tot mai adânc.

Nu știa dacă Trice avea pe cineva sau doar așa simțea să fie. Oare simțeau că trebuie să ia o pauză?

Nu e roz, mereu vor fi lucruri care vor coborî și altele care vor urca.

În aceiași casă, ambele suflete își ascundeau sentimentele într-un sertar vechi și îl încuiau cu lacăt plin de obstacole medievale.

O casă din cărți de joc, doi oameni prostuți și neștiința.