Doi de inimă neagră

treizeci și șase

Introducând cheia în broască gândul îi era doar la Beatrice și pe unde ar putea zăbovi la ora aceia.

Ceasul de pe perete indica ora unsprezece și șapte minute, seara.

Peste câteva zeci de minute, Beatrice a intrat pe ușa casei dar mult mai beată decât avea el să creadă.

"- Ți-am făcut apă cu ghimbir." a spus întinzând paharul spre fată.

Ea și-a dat ochii peste cap și l-a privit, mai apoi a luat hotărâtă paharul și l-a băut repede.

"- Îți voi aduce ceva pentru cap. Pariez că te doare."

Beatrice s-a uitat în urma lui, peste câteva minute închizându-și ochii.

"- Trici.." A legănat-o ușor băiatul.
"- Ți-am adus o aspirină."

Ea a luat repede aspirina și l-a privit pe Fede încercând să meargă spre camera lui.

Îl durea sufletul s-o vadă așa dar nu avea nici o șansa pentru a o lua înapoi.

"- Hei."

"- Beatrice, știu.. Va trebui să mă mut. Mă duc să împachetez."

Trice a luat-o în urma sa și a intrat în cameră cu el.

A pus un scaun în mijlocul camerei și a bătut ușor spătarul:

"- Stai jos."

Federico a privit-o speriat, stând încă în picioare.

"- Tu nu auzi? Stai jos!"

Beatrice părea foarte serioasă, îl fierbea din priviri pe băiat și nu știa de ce.

După ce și-a lăsat gândurile deoparte, Fede a luat loc pe scaun, privind-o pe fată stând pe marginea patului:

"- Nu pleci nicăieri.. N-o să te muți."

"- De ce ți-ai schimbat părerea?"

"- Pentru că.. a spus ridicându-se și mergând spre băiat. Vreau să faci ce ți-am propus cu mine."

Luându-i bărbia în palma ei micuță, l-a privit intens până când și-a mușcat buza inferioară într-un mod în care băiatul nu avea cum să-i reziste. Peste câteva clipe, ea și-a presat buzele fine peste cele moi ale băiatului.

Băiatul i-a luat încheieturile și a împins-o ușor de pe el:

"- Nu îți voi face nimic, nu când ești în stare asta. Beatrice, ai spus că ne-am despărțit. De ce continui să te joci așa cu sentimentele mele? De ce?" A șoptit fără vlagă.

"- Îmi place să mă joc cu focul. Da, ne-am despărțit dar nu e nevoie de relație pentru a face asta." a spus ea într-o notă seductivă.

"- Ești beată.. Nu pot să fac asta, oricât aș vrea."

"- Deci vrei asta, nu?"

"- Trici, te implor, nu mai juca jocul asta murdar. Nu înțelegi cât de mult mă abțin de la a nu ți respecta decizia și a mă pune în genunchi, acum, și să te rog să fim iar împreună. Dar te respect și nu fac așa."

"- Nu mai mergea.. Poate o să meargă din nou?"

"- Ai fost prima mea iubire, prima fată care a putut să stârnească iubirea în mine. Ai fost prima care mi-a aliniat durerile și căreia i-am spus secretele mele. Mi-ai fost prietenă și ai fost mereu acolo. Apoi ai devenit iubita mea, ai fost prima fată pe care mi-am presat buzele. Ai fost prima de care am avut grijă. Prima, Beatrice, prima. Știi ce înseamnă a fi prima în viața unui băiat? Nu, pentru că înseamnă enorm de mult. Înseamnă că ai stârnit sentimente puternice care nu te fac să vrei doar să te joci cu acea fată. Da, dacă voiam să facem sex, făceam. Dar mereu am vrut să-ți câștig încredere și iubire, siguranța ca mai apoi să vină de la sine. Am adus vorba despre asta după aproximativ trei ani buni în care am fost unul lângă altul. Trei ani, trei ani nu sunt de ajuns pentru a aștepta? Am încercat mereu să mă rezolv singur dar nu era la fel când eram cu tine. Ca băiat, am destulă răbdare. Și tu încă crezi că vreau să te folosesc și să uit de tine. Aia e cea mai rea parte.
Mă doare, Beatrice."

Beatrice a fost trezită la realitatea de cuvintele pe care Fede tocmai le rostise. Senzația de alcool de dusese iar vina începea s-o învăluiască.

"- Federico.. Îmi-"

"- Nu, eu îmi cer scuze pentru ieșirea asta." a tăiat ușor propoziția fetei.

"- E ok. Mulțumesc că ai făcut asta. Înseamnă enorm de mult.."

Trice s-a apropiat mai mult de el, nefiind aptă să se țină pe propriile picioare, a căzut în poala lui.

"- Ah.." a gemut Fede din cauza căzăturii.

Beatrice și-a dus mâinile în jurul gâtului băiatului.

Privirea lor stăteau prinse una în cealaltă, nefiind gata să-și dea drumul vreodată.

Unde era fericirea lor?

Casa lor din cărți de joc ardea în jurul lor, mistuind orice urmă de raționalitatea în jur.

Casa din cărți de joc dar mai ales acel doi de inima neagră. Nu știau ce să salveze și ce să piardă dar ei erau doi-ul de inimă neagră.

Cum fiecare cartea lua foc în jurul lor, cărțile formând o cenușă, în mijlocul focului ambii prostuți așteptând ca pericolul să se oprească. E pericol, din nou.

Vedeau sfârșitul lor dar și al casei lor din cărți de joc. Abandonul lor era vizibil. Ei erau înăuntrul lor.

Ardea totul în jurul lor dar ei idioți în dragoste, stăteau acolo așteptând pentru încă puțin.

Chiar dacă mâine nu avea să fie lucru mai frumos ca ziua de mâine.

Chiar dacă nu va mai exista niciodată o noua șansă, o următoare dată, nu aveau să-și rămas bun.

În ochii lor vedeai cum erau conștienți dar niciodată nu au spus-o pentru ultima dată.

Voiau doar o nouă casa din cărți de joc și o dragoste care să nu-i mai ardă.

Dar nu avea să doară, pentru că deși erau sfârșitul lor, aveau să se stingă împreună. Dar ei nu lucrau la sfârșit, ei încă sperau, cât timp erau împreună la sfârșit, erau ok de-a binelea.

Chiar dacă avea să știe, nu putea să oprească, nu era cale.

Cu cât timpul trecea, casa devenea ruine, nu era calea, ei se prăbușeau din nou.

Mult mai precar, mult mai periculos, totul avea să se prăbușească din nou. Indurau doar să poată suporta mai mult.

Stai încă puțin și focul se va opri, noi nu vom avea din ce construi dar măcar ne vom vedea casa din cărți de joc, arzând de mână, împreună.