Doi de inimă neagră

treizeci și opt

Pielea lor goală poposea sub cearșafurile albe și ușor umede.

Razele soarelui cădeau peste umerii fetei și peste ochii prinși într-un somn adânc ai băiatului. Totul părea pacifist.

Părul brunet și jilav al lui Trice cădea pe perna moale și ușor mâinile ei o cuprindeau pe aceasta, trezindu-se din moțăitul somn.

Ochii verzui ca de smarald au făcut contact cu lumina dimineții, dar și cu realitatea.

Patul în care se afla sigur nu era patul ei iar omul care dormea liniștit lângă ea sigur nu mai era iubitul ei.

Ce făcuseră? Clar, a dat-o grav în bară.

Simțind cum peste corpul gol se simțea așternutul rece și cum șoldul băiatului era atât de aproape de al ei, amintirile din noaptea trecută începeau să o învăluiască, din nou.

Simțea un regret, un sentiment pe care nu știa cum să-l clasifice. O plăcere, un regret și o satisfacere.

Într-un fel, un zâmbet i s-a format pe buze văzându-i chipul angelic al băiatului de lângă ea. Pentru o secundă a simțit nevoia să-și ducă mâna prin părul lui castaniu și pufos dar imediat a tras-o înapoi.

Se despărțise de el, nu putea să o privească cu aceiași ochi, chit că nu știa exact cum va reacționa.

Vina. Vina era mai mare decât orice plăcere avuseră. Se despărțise de el și asta îi mânca sufletul. Fiecare părticică din ea durea până când a început să plângă silențios.

Îl voia înapoi dar privindu-l în acea poziție, în acel mod, nu o mai ajuta deloc. Totul în jurul ei o rănea.

Fără să îl deranjeze, a tras ușor cearșaful de peste ea, învelindu-l mai bine pe el.

Se despărțise de el și chiar dacă simțea că vrea să îi spună că încă îl iubește, nu o va face. Seara aceia fusese o mare greșeală.

Nu trebuia să-l implore atât, nu știa ce era cu ea. Amintirea cuvintelor spuse de el o măcina.

Trebuia să îl asculte sau măcar să iasă din starea de beție.

O durere de cap o cuprinse când s-a ridicat în șezut, deși o durea până în măduva oaselor tot corpul.

Fără să mai facă nimic, și-a strâns hainele și a plecat spre camera ei, făcând un duș lung și plin de gânduri intense.

Se simțea cumva proastă și lipsită de fermitate dar știa că noaptea aia nu trebuia să se repete.

După ce a luat câteva pastile, s-a schimbat în haine confortabile și a masat zona tâmplelor preț de câteva minute bune, a decis că are, în sfârșit, curajul să dea ochii cu Federico.

A apăsat timidă clanța de la ușa camerei lui Fede și l-a dezvăluit pe acesta încă dormind.

"- Trezește-te." A spus ea apucând o pernă de pe jos și aruncând-o spre fața lui.

Federico a tresărit și s-a ridicat imediat în șezut, dezvăluindu-și abdomenul.

"- Ce e cu tine?"

"- Voiam doar să-ți readuc aminte că ceea ce s-a întâmplat aseară nu a însemnat nimic pentru despărțirea noastră."

Băiatul a privit-o atent și a oftat, știa că tot ce zice ea îl doare și că o să plângă enorm de mult când va veni seara și singurul lui gând va fi ea: