Sheridan era foarte nerăbdătoare să o cunoască pe singura ei rudă, dar nu se simți în largul său în căsuța înghesuită a mătușii Cornelia, mereu temându-se să nu spargă bibelourile sau să murdărească mileurile dantelate care stăteau întinse pe orice suprafață disponibilă.
Cu toate precauțiile luate, Sheridan avea senzația că mătușa ei nu o plăcea prea mult și că pare a dezaproba aproape tot ce făcea și spunea. Aceasta băntuială îi fu confirmată de o conversație îngrozitoare surprinsă între mătușa și tatăl ei la doua zile după sosirea lor. Sherry stătea pe un scăunel și li privea orașul de la fereastră, când în camera alăturată auzi niște voci înfundate, lucru care o surprinse și o făcu curioasă, mai ales când își auzi numele. Se ridică, ocoli cele câteva piese de mobilă și își lipi urechea de ușă; în câteva clipe realiza că bănuiala era justificată: mătușa Cornelia, care preda bunele maniere la o școală de tinere din familii bogate, nu era deloc mulțumită de Sheridan Bromleigh și îl mustră amarnic pe Patrick Bromleigh in legătură cu aceasta.
- Ar trebui să fii biciuit pentru felul în care ai crescut-o pe fiica ta.
Glasul ei furios răsuna prin perete și Sheridan știa că tatăl ei nu ar fi suportat asemenea jigniri din partea nimãnui, cu atât mai mult să tacă chitic.
- Nu știe să citească, să scrie, iar când am întrebat-o dacă își cunoaşte rugăciunile, m-a informat că „nu prea obișnuiește să îngenuncheze". Apoi m-a mai informat și citez: „Bunul Dumnezeu probabil că nu agrează să-i vadă pe predicatorii falși ai Bibliei la fel de mult cum nu Ie agrează pe prostituatele care îi duc pe bărbați departe de calea cea bună și dreaptă".
—Stai, Cornelia, începu tatăl ei râzând ușor. Și Corneliei Faraday i se păru că tonul este amuzat, fiindcă practic făcu ceea ce Rafe numea o criză diavolească.
- Să nu încerci să mă amăgești cu farmecul tău prefăcut, ticălosule! Ai îmbrobodit-o pe sora mea și te-ai însurat cu ea, apoi ai dus-o cu zăhărelul aproape de capătul lumii, în America, unde îi promiteai o viață nouă și nu-mi voi ierta niciodată că nu am încercat să o opresc. Mai rău am venit și eu, dar nu-ți voi ține partea și nu voi mai tăcea și acum, nu când ai transformat-o pe fiica surorii mele într-o... farsă! Fata aceasta, care e destul de mare ca să fie măritată, nu se comportă ca o femeie; nici măcar nu arată a femeie. Mă îndoiesc că știe ce este! Nu se îmbracă altfel decât cu pantaloni și cizme, e bronzată ca un sălbatic și înjură ca un păgân! Manierele ei sunt de plâns, vorbește mult prea liber, nu are părul pieptănat și nu cunoaște sensul cuvântului „feminină". Mi-a zis cu un tupeu extraordinar că în prezent nu o interesează măritișul, dar că-i „place" cineva pe nume Raphael Benavente și că ea îl va cere pe el în căsătorie probabil, cândva. Această domnișoară, folosesc termenul cu mari rețineri în cazul lui Sheridan — intenționează chiar să ceară de soț un bărbat — mai mult de atât, bărbatul ales de ea este un vagabond spaniol, despre care m-a informat că știe tot ce e important în viață - inclusiv să trișeze la cărți. Ei bine, încheie mătușa Cornelia, pe un ton mai mult decât revoltat, te desfid să aduci argumente în apărarea celor auzite!
Sherry îşi ținu răsuflarea şi aşteptă emoționată ca tatăl său să de-a drumul unei tirade, drept răspuns la invectivele femeii cu fața acră, care se strecurase în gândul lui Sherry cu întrebări şirete şi care acum folosise răspunsurile împotriva ei.
- Sherry nu injură! răspunse tatăl ei cu timiditate, dar părea contrariat de unele remarci la adresa fiicei sale.
Mătușa Cornelia nu se arăta intimidată ca alții, când Patrick Bromleigh îşi pierdea cumpătul.
—Oh, ba da, înjură! îi întoarse vorba. Azi-dimineață s-a lovit la cot şi a înjurat în două limbi! Am auzit-o cu urechile mele!
—Nu mai spune, i se adresă Patrick ca un copil neascultător. Şi de unde știi ce spunea?
