Doi de inimă neagră

patruzeci și unu

"- O să rog una din cele mai dragi studente, care a reprezentat facultatea de atâtea ori, bineînțeles dacă este binedispusă, să țină un mic discurs. Beatrice Fill? Ni te poți alătura?" vocea directoarei vorbind la pupitru a speriat-o pe Beatrice, fiind total nepregătită pentru acest moment.

"- Du-te." a șoptit Fede la urechea ei, împingând-o ușor în față.

Înaintând spre pupitru privea cum toate privirile se îndreptau spre ea. Roba ei albăstruie se flutura ușor, ea ținându-și pălăria cu vârfurile degetelor.

"- Mhm, și-a dres ușor glasul. Nu eram inițial pregătită pentru un discurs dar, uită-ne aici. Bună ziua, dragi absolvenți, părinți, tutori și elevi al facultății NYU. Înainte de toate, aș vrea să mulțumesc enorm celor care au îndrumat generații întregi de școlari și astăzi, alături de ei, îmi croiesc drumul spre viitor." a spus uitându-se spre profesorii școlii.

"- Am trecut prin multe pentru a ajunge aici iar drumul bun nu este niciodată ușor. Multora le vor lipsi lumina unui nou început, altora curajul de a o lasă să se stingă iar mie îmi lipsește o persoană care a trebuit să moară pe cerul pe care îl privim cu toți. Unii gândindu-se la cum dimineața va veni iar lumina și persoana respectivă nu vor fi acolo iar alții la stelele pe care vor să atingă. A prețui anii unei facultăți, ai școlii gimnaziale înseamnă mult pentru părinții nostrii, chiar dacă pentru unii, ei nu vor putea vedea purtând această onoare. Ai mei, au murit din cauza dușmăniei, urii și pofta de răzbunare. Implor viitoarele generații să nu ducă mai departe acea sâmânță, ci să facă ceea ce cred ei că părinții lor ar fi vrut. Vorbesc din perspectiva multor cazuri iar facultatea este un moment în care viitorul trebuie să ți-l decizi, iar urez succes tuturor. Drumul spre succes este mereu mai greu dar păstrarea lui va fi de zeci de ori mai grea. Mulțumesc tuturor celor care au ascultat și au ales să fie prezenți astăzi aici sau au ales ca drum spre succes facultatea aceasta. Nu veți regreta, totul depinde doar de voința voastră. Cam atât am avut de spus pentru astăzi dar sper ca într-o să pot veni din nou aici și să văd cum cei mici, cei de acum, vor deveni oameni de succes.
A voastră, Beatrice Fill."

Rândurile de aplauze au început să se audă tare, deși doare ea era cea care vorbea la microfon.

Coborând spre mulțime, și-a luat pentru ultima dată cadrele didactice la brațe, a zâmbit cât de larg a putut, acoperind suferința pe care o purta în suflet.

Luându-i mâna lui Federico într-a ei, toți colegii ei și-au aruncat toca, uitându-se spre cer. Beatrice a lăcrimat ușor în timp ce Fede o privea tristă.

După ce festivitatea s-a terminat, curtea arăta atât de goală și parcă ușor părăsită. Cei doi pășeau uitându-se cu dor în spatele lor. Aveau să devină cu adevărat adulți, o dată pentru totdeauna.

Au mers și și-au luat diplomele iar mai apoi au plecat spre firma alor săi.

Se părea destul de înnourat, pe cât să ploaie. Fede conduseră până la clădirea înaltă și parcă interminabilă.

Beatrice a pășit acolo, după foarte mult timp. O și vedea pe mama ei agitându-se ici-colo pentru niște foi, cum făcea de atâtea ori când îi aducea prânzul.

Suplinitoare care se afla în locul CEO venise spre ei, luându-i geantă și privind-o dur:

"- Bună ziua, doamnă Fill."

Pășind spre birou, toate privirile fiind pe ea, mergea ca o adevărată doamnă specializată în business.

Ajunsă în dreptul recepției, un domn a abordat-o, ea doar trăgând foaia pe care era scris contractul și oficial devenise CEO pentru firma părinților lor. Clădirea era împărțită în partea familiei Sant și partea familiei Fill. Ea pusese stăpânire pe ambele părți acum.

Toate aplauzele din jur au făcut-o pe aceasta să râdă foarte frumos, mai apoi mișcându-și șoldurile în centru holului:

"- Toată lumea la muncă, hai." a spus repede. Se comporta ușor prea superior dar pentru prima zi, prea multe sentimente erau mixate iar autoritatea e cheia, așa cum mama ei o îndrumare mereu.

Peste tot auzeai doar exclamații despre cum aceasta domnișoară la sacou negru și tocuri de șapte centimetri erau fiica doamnei Elle Fill.

Elle Fill, fosta lor directoare care avea întruchipare identică în fiica ei, urmând să îi preia comportamentul pe plan de afaceri.

Eleganța cu care ea pășea spre birou era impunătoare, buzele ei date cu puțin balsam mișcându-se ușor într-un zâmbet slab.

Deschizând ușa biroului ei privirea îi căzu pe fereastră. Ploua de zori iar dacă se concentra auzea tunetele din văzduh.

A luat loc la biroul metalic și serios, stând într-o poziție dreaptă și picior peste picior.

Deschizând laptopului a intrat în istoricul investițiilor făcute de acea suplinitoare, un zâmbet formându-se în colțul gurii.

Acea femeie se descurcase binișor.

Toată ziua și-o petrecuse acolo dar din când în când gândindu-se la cum se descurcă Federico pe partea familiei sale. Într-un fel nu avea motive de îngrijorarea.

Era deja trecut de ora șapte seara iar ei au rămas singurei în acea mare clădire.

Urmau să plece acasă, bineînțeles după ce au făcut un tur al securității și al achizițiilor.

Odată ce au fost față în față, s-au privit preț de câteva secunde bune, înainte să meargă spre parcare.

Ambii au urcat la locurile lor, până când Fede decise să-și pună mâna peste a ei, gest care o enervase pe fată.

Văzând că era practic lângă un lac iar afară ploua zdravăn, ceea ce făcuse nu era prea benefic sănătății ei:

"- Chiar ai de gând să stai în ploaie? Să mergi spre casă așa?" a spus el, după ce a oprit mașina și a mers după ea.

Luna era plină iar ei uzi din cauza ploii care le strica densitatea părului.

"- Ce nu înțelegi că noi ne-am despărțit?" a spus mergând spre lac, privind câteva luminițe ale unui loc ferit de ploaie.

Un fel de poieniță, o boltă de trandafiri și lumini albe.

"- Beatrice, ai luat-o razna?"

Trice păși acolo cu Federico urmând-o. Peisajul cu ei doi stând acolo, la costum și uzi de ploaie era perfect.

"- Nu, doar că noi nu mai avem voie să facem contact! Îți aduci aminte?" a spus începând să meargă pe trotuarul de lângă malul lacului, ploaia lovind-o din nou.

"- O să răcești." a spus prinzându-i mâna, ieșind prin ploaie.

"- Nu îmi pasă." a spus întorcându-se privind distanța prea mică dintre buzele lor.

Ambii priveau doar spre buzele celuilalt, încercând să lupte cu realitatea, se iubeau.

Beatrice a făcut primul pas, lipindu-se ușor de corpul lui, săruntându-l.

Băiatul părea șocat dar imediat a strâns-o la braț, lăsând-o să facă ce vrea.

Puteau gusta ploaia prin buzele celuilalt, ea curgând pe corpurile lor umede.

Ambientul era de vis, pentru prima oară vând o singură frică. Acea frică fiind 'Doar moartea ne va despărți'.

Federico îi dăduse drumul, înclinându-se și lăsându-și genunchii pe pământul ud, era gata să facă pasul care avea să îi schimbe viața.

"- Vrei să fii soția mea?" a spus deschizând o cutie mică și roșie, dezvăluind un inel micuț cu diamant albăstrui.