The art of domination ~🔞

𝓤𝓷𝓻𝓾𝓵𝔂 𝓬𝓻𝓪𝓿𝓲𝓷𝓰𝓼 5

- Michael, te rog spune-mi că n-o să exagerezi, măcar de data asta. Începi să o sperii deja și înainte nu ajungeai așa departe!

- Wild...te rog! Știu când să mă opresc. Nu mai vorbi de parcă nu aș cunoaște riscurile. În scurt timp o să mă plictisesc și va fi liberă să-și reia vechea viață.

- Trebuie să ștergi videoclipurile alea cât mai curând! O distrugi psihic.

- Mi se pare mie sau în momentul ăsta suntem pe cale să ne certăm și asta doar din cauza unei fete? se răstește Michael și începe să tremure fiind vizibil că era nervos.

- Nu... nu o să ne certăm! Îmi pare rău, Mickey. Liniștește-te! șoptește Wilder și îl cuprinde în brațe, bătându-l ușor pe spate. Ți-am promis că nu o să ne strice nimeni prietenia și așa va fi. Vreau doar să mă asigur că ceea ce faci nu te va afecta pe tine.

Michael tremura și încerca să stea nemișcat în timp ce Wilder îl îmbrățișa. Avea probleme cu controlul. Wilder scoate o tabletă de medicamente din sertar și alături de un pahar cu apă îl îndeamnă pe Michael să ia un comprimat.

- Trebuie să plec, sper să nu faci vreo prostie. Ne vedem, odihnește-te! Îi face
Wilder cu mâna în semn de la revedere și închide ușa în urma lui.

Michael mai stă câteva secunde privind ușa, iar apoi se duce direct la chiuvetă și scuipă pastila. Își clătește gura și urcă la etaj. Nu era momentul potrivit să se simtă moleșit și să-l ia somnul fix acum.

- Viviii, cred că a venit momentul să îți ofer puțină atenție! Strigă el ironic în timp ce urcă treptele.

Ceea ce nu știa era că ea fusese martoră la tensiunea dintre el și Wilder așa că se ghemuise lângă scări pentru a le auzi discuția. A fost o conversație scurtă și fără prea multe detalii. Nu a înțeles mare lucru. Ceea ce o pusese cel mai mult pe gânduri era faptul că nici Wilder nu era de acord cu șantajul lui Michael și asta era un avantaj pentru ea, dar în același timp îl ura pe Wilder că o lăsase singură cu Michael știind ce fel de atitudinea avea, mai ales acum că își scuipase calmantul. Acum înțelegea stările dese de nervozitate ale lui Michael, iar în scurt timp avea să fie victima acestora. Se furișează rapid în cameră când îi aude vocea lui Michael și stă ghemuită în pat, așteptând ca acesta să își facă apariția pe ușă.

- Ce bine că nu ai adormit, deși te-aș fi trezit oricum. Spune el în timp ce își lasă capul într-o parte privind-o atent. S-a întâmplat ceva? Ai avut din nou o criză de plâns?

Vivien nu spunea nimic, reușise doar să nege dând din cap. Nu știa ce să zică, îi era teamă să nu-l provoace și mai tare.

- Atunci cred că avem amândoi starea necesară pentru a ne juca, mai ales că suntem singuri câteva ore bune. Spune el în timp ce se pune în pat și se apropie de ea.

Vivien încerca să se retragă, să se îndepărteze de el, dar a prins-o de braț și a tras-o sub el imediat. Și-a pus picioarele de-o parte și de alta a corpului ei fragil și o ținea de încheieturi, dar ea continua să se zbată.

- Nu uita ce înțelegere am avut la facultate, Vivien! Nu mă face să regret că te-am lăsat în pace în timpul cursului. Îi spune el apăsat la ureche în timp ce o ținea de mâini și îi ridica bărbia. Uită-te la mine!!

În acel moment se oprește din a-l respinge și face precum îi ceruse. Se uită la el, deși privirea feroce pe care o avea el o intimida din toate punctele de vedere. Citea în ochii lui dorința care îl stăpânea, dorința de a o domina, de a o controla. Asta ardea în Michael. Voia să o domine complet. Michael știa că e singura soluție care îl putea calma, nu medicamentele alea nenorocite pe care le lua și nu făceau decât să îl facă să se simtă drogat și fără viață. Voia să se simtă bine, energic. Acesta era adevăratul Michael, nu cine îl forțau ceilalți să fie.