Doi de inimă neagră

patruzeci și patru

A doua zi de dimineață, fericirea ce umplea casa imensă, acum a celor doi, nu putea fi mai mare. Mirosul de mâncare proaspăt gătită și râsetele, chicotelile dintre cei doi se simțeau, în sfârșit, din toată inima. Nu mai forțau senzația de împlinire, iubirea și veselie. Acum toate aceasta erau adevărate.

"- Vino și mănâncă!" a ridicat tonul băiatul astfel încât fata să-l audă.

Beatrice lucrase de acasă în acea zi, nefiind în cea mai bună condiție. Amețea destul de des iar o mică răceală își făcea de cap cu sistemul ei imunitar. Nu trebuia să stea prea mult în ploaie în ziua aceia.

Cu ochelarii ușor lăsați pe vârful nasului, cu un coc dezastruos și hainele ei specifice de stat în casă, păstrându-și eleganța intrase în bucătărie.

"- Mulțumesc dar nu trebuia să te deranjezi." a spus așezându-se la masă.

Federico i-a înconjurat cu mâinile mari umerii și i-a lăsat un sărut scurt pe obraz. Mai apoi, a tras scaunul de lângă ea apucând tacâmul pe care aceasta îl avea în față.

"- Trebuie să iei vitaminele după ce o să mănânci. Te simți mai bine?" a spus trăgând-o mai aproape de el, hrănind-o cu supă caldă.

"- Mi-e mai bine, până la urmă contează că ești aici, să ai grijă de mine." a zis ducându-și mâna pe obrazul.

O urmă rozalie se ivise pe obrazul băiatului, lăsându-și fața în palma fetei. Continuase să o hrănească până când Trice începuse să vorbească din nou:

"- O să mut majoritatea lucrurilor noastre în dormitorul cel mare."

"- De ce?"

"- A, nu mai contează. Mă gândeam că ar trebui să împărțim un dormitor mai mare acum că suntem logodiți. Nu mai contează."

Beatrice începuse să se rușineze și își lăsase mâinile în poală, începând să rotească degetele mari între ele.

"- Hei, a spus Federico ridicându-i bărbia astfel fata îl privise direct în ochi. Aș iubi să împart dormitorul mare cu tine, soțioara mea! Aș adora să mă las seara pe așternuturi și să te găsesc pe tine acolo, în plapumă, apoi să te iau în brațe înainte de culcare. Să-ți mângâi părul, să-ți cânt înainte de culcare, să-ți masez stomăcelul ca să adormi iar apoi să mă trezesc dimineața mirosindu-ți parfumul tău preferat, cel de la Jean Paul Gaultier." vocea lui melodioasă spuse și îți apropiase nasul de gâtul ei, simțind cât de rușinată era.

"- Nu ai de ce să te rușinezi, sunt soțul tău acum!"

"- Nu m-am rușinat."

"- O, da? Serios, Trice! Mereu când te rușinezi ți se înroșesc loburile urechilor și ești caldă." a spus șoptind către urechea ei.

"- Aish, gata. Mulțumesc mult pentru prânz dar avem treabă. Multă treabă." a zis încercând să scape din strâmtoarea soțului ei.

"- Bună încercare de scăpare."

Ambii s-au ridicat de la masă, izbindu-se unul în celălalt. Fețele lor erau la centimetri distanță și încheietura fetei fusese prinsă de mâna mare a băiatului.

Ușor pășind în direcția ei, a lipit-o de blatul din bucătărie, luându-i mâinile între ale lui.

"- Te iubesc, Beatrice Sant."

"- Și eu te iubesc, soțule."

Buzele lor au fost lăsate să vorbească, exact ca-n prima lor atingere, acum mult timp în urmă. Acum ani de zile, când suferința încă nu le luase speranța și inimile lor erau prea timide să reacționeze în sincron cu acele cuvinte nevoiașe.