Doi de inimă neagră

patruzeci și opt

Înainte ca ochii să i se deschidă complet, mâna lui își făcu neintenționat drum spre talia ei. Îi înconjură mijlocul și o trase tot mai aproape de el.

Îi simțea aroma puternică, un miros specific ei, de acasă. Putea asocia acel miros cu lăpticul proaspăt încălzit sau florile de cireș în luna mai. Era o esența a ei, plăcută și care îi înnebuneau gândurile băiatului.

Azi era ziua care avea să îi asigure faptul că, în fiecare zi de acum încolo, se va trezi simțind acea aromă, căldură și iubire din partea ei.

Nimic nu conta mai mult pentru el atunci când se va trezi dimineața, se va simți înconjurat de brațele ei micuțe și va putea s-o alinte cât de mult putea. Soția lui era stâlpul lui și aerul pe care îl respira. Fără ea nu s-ar fi văzut ajungând acolo, într-un loc atât de minunat. Locul în care se simțea împlinit și iubit de ea, nevasta sa.

"- 'neața, raza mea de soare." a șoptit el la urechea ei. Deși nu era încă trează, îi dădu șuvițe de păr după ureche, îi săruta gâtul, nasul, obrajii și îi șoptea cuvinte dulci. Nu se putea sătura de ea, soția lui. Nu se putea abține din a spune că este doar a lui și că nimeni n-avea să i-o ia.

Cât timp și-a mai dezmierdat femeia nu putea să-și ascundă emoțiile, să nu mai facă planuri fără sens. Începea să devină tot mai nesigur pe el. Până la urmă, ea l-a învățat să trăiască fiecare moment. Avea să îi urmeze sfatul cât timp va mai trăi așa că mâna lui se duse pe curbura șoldurilor ei și le mângâia atent.

Purta o perechea scurtă de pantaloni de pijama. Era îmbrăcată cu bun gust chiar și în acele ipostaze. Șorturile ei gri se asortau cu tricoul alb și larg pe care îl avea pe ea. Avea un aer bărbătesc dar iubea să o vadă așa și să-i aprecieze frumusețea fără de efort și naturală pe care o poseda. Părul ei închis de culoare se lăsa pe perna albă, făcându-și dezordonat loc pe ea. Pleoapele îi erau presate peste ochii ei de smarald, ascunzându-i de lumina zilei și pasiunea cu care șotul ei o privea. Pielea ei ca mierea se ivea de ici-colo, sub așternut, prin transparența tricoul. A, acea transparență de care doar ochii lui Federico se bucurau. Pielicica ei fină și îmbibată de aroma ei era sărutată de băiatul din jurul ei, trezind sentimente chiar și în visele ei..

Mâna sa stângă îi ajunsese sub tricoul vâlvoi și dându-i ușor bata pantalonului mai jos, începu să desene cerculețe în jurul buricului ei. Ea era opera lui de artă. Beatrice iubea acel sentiment dar totodată în trezea atenția de fiecare dată.

Ducându-și mâna peste abdomenul ei, simțea că ceva avea să se întâmple. Ceva unic pentru ei, ceva magic, ce îi va uni pentru totdeauna. În schimb alese să ignore acel gând și să creadă că e din cauza cununiei civile.

Cum irișii îi făcură contact cu lumina și excitația bărbatului, degetele mici ale fetei s-au dus peste ale lui.

"- Mă gâdili.." A șoptit ea captându-i atenția celui a cărui mâna se afla în poala ei.

Ești singură că doar atât? gândi el.

Fără pic de răbdare își duse buzele la nivelul gurii soții lui. Presându-le peste ale ei, trăgând ușor de ele nu-și dorea nimic mai mult decât pe ea.

Soția lui simțea la fel, ducându-și piciorul între ale lui. Îl strânse cât de tare putu în brațe și îi șopti cât de mult îl iubește.

Când se hotărâră să se ridice din pat, Beatrice încă rămase în șezut, acomodându-se cu lumina. Afecțiunea oftalmologică era cruntă pentru diminețile însorite ca acelea.