❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟎.𝟒

𝔠𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔭𝔞𝔱𝔯𝔲

𝑡𝑎𝑒ℎ𝑦𝑢𝑛𝑔'𝑠 𝑝𝑜𝑣

Privirea lui îmi traversează sufletul, făcându-mă să tremur din cap până în picioare.
De doi ani nu ne-am mai văzut; s-a schimbat atât de mult.

Aproape că nu mai zici că este Jungkook al meu.

Și-a lăsat părul să crească, este îmbrăcat într-un stil destul de elegant, deși se află aici doar pentru a face niște simple cumpărături, nu m-aș mira dacă acum mi-ar spune că și-a întemeiat o familie frumoasă așa cum se văd prin publicitățile de la televizor.

Și, uite așa, în timp ce încă îmi strânge șoldul, toată realitatea cade pe mine, făcându-mă să mă simt de parcă toți au mers mai departe, în timp ce eu am rămas în urmă, blocat.

Acum Jungkook este un bărbat, și-a realizat visele, se află în fața mea cu fizicul său pe care, ca de-obicei, și-l pune în evidență, capturând cu aroganță atenția oricărei persoane.
Eu, în comparație cu el, par doar o umbră.

Stând aici, în picioare, făcând rost de mâncare nesănătoasă pentru a umple golurile din viața mea, par aproape ridicol.
Ce naiba fac cu viața mea?

— Taehyungie, m-ai recunoscut? Sunt Jungkook.

Taehyungie

Taehyungie

Taehyungie

Continui să îl privesc, încercând să respir.
Aproape că nu mi se pare real.
Simt bătăile inimii pulsându-mi în tâmple, sunt sigur că sunt capabil să vomit în acest moment.

— B-bineînțeles că te-am recunoscut. A-am spus numele tău a-acum câteva secunde.

— Ah, păreai absent. Îți tremură mâinile, ce ai mai tras pe nas de data aceasta?

Ia un pachet de biscuiți integrali, foarte calm, fără să mă privească deloc în chip în timp ce rostește o asemenea întrebare.
Sunt atât de dezamăgit de comportamentul său încât nici nu am forța fizică să îi răspund.
Mă simt că sunt absorbit de o gaură, ca și cum sunt pe punctul de a mă scufunda sub pământ.
Nu mai am aer.

— N-nu am tras nimic pe nas, nu mă droghez de mai mult de un an. Și te-aș ruga să încetezi să folosești acel t-ton cu mine. Sunt doar emoționat să te văd... doar atât.