Doi de inimă neagră

EPILOG

Unele inimi își găsesc alinarea în lucruri materiale sau fără valoare. Altele rămân singure și se luptă cu durerea, se închid într-un spațiu depresiv și toxic.

Câțiva aleg să transforme tristețea în furie, iubirea în păcat și vindecarea în depresie, anxietate. Oamenii au tendința să se joace cu sentimentele celor din jur, ca la un joc de cărți când deși nu știi ce carte îți va ceda cel din fața ta dar speri că vei fi cel care, la final, nu va ieși rănit.

Ne îndrăgostim de cine nu trebuie uneori deși știm că trebuie să n-o facem. Cu toții ne dorim ca seducția să fie mai mare decât tensiunea jocului dar, ne dorim oare să ne-ndrăgostim de adversarul inimii noastre?

Iubirea poate fi toxică, ceva care te poate consuma pe dinăuntru dar este unicul sentiment care ne face să simțim și fericirea, pasiunea, aventura în același timp. Dragostea între două stele poate fi separată de miile de anii lumină, ca și dragostea față de oamenii din jurul tău. Poți iubi o persoană, să o ai mereu lângă tine dar sufletele voastre să fie atât de departe.

Dragostea nu vine de la sine dacă este nedorită, poți alege de cine te îndrăgostești dar nu de cine inima îți spune să o faci.

Oamenii ca Beatrice Fill și Federico Sant sunt chiar un caz fericit. S-au plăcut la prima vedere, s-au îndrăgostit și au format un cuplu, apoi o familie.

Beatrice l-a găsit pe Federico înainte ca viața să i se schimbe radical. Federico a fost acolo pentru ea când nimic nu mai era stabil.

La început au început să se joace, așteptând zile bune până să-și dezvăluie adevăratele sentimente. Așa cum relația lor specifică, casa din cărți de joc.

Plictiseala jocului te face să încalci regulile.

Cum acum ei doi se țineau de mână, așa acum cinci ani de zile inimile lor s-au întâlnit, ambii neștiind dacă dragostea dintre o să dureze.

După noaptea nunții, Beatrice și Federico au fost cu totul, unul pentru altul.

La nașterea băiețelului lor, Maison, Trice l-a simțit pe soțul ei mai grijuliu ca niciodată. S-a simțit apreciată pentru rolul pe care ea îl îndeplinește, ca femeie și ca soție.

Erau fericiți pentru că, după atâția ani, într-un final, trecuseră peste obstacole împreună.

Nimic nu le amăra sufletul mai tare decât atunci când copilul lor a început să întrebe despre părinții lor și cât de des voia să meargă la ei.

Oarecum le simțeau prezența celor patru pe calitățile feței și morale ale fiului lor. Uneori le spunea:

"- Aveț' glijă, mami!" și întotdeauna parcă auzeau cum părinții lor se armonizau și formau timbrul vocal al băiatului.

Maison stătea cu fundul pe blatul din bucătărie, la cei trei anișori ai săi părea destul de curios că orice copil mai mare. Beatrice pregătea cina și Federico făcea duș deoarece abia venise de la lucru. Spre uimirea celor din firmă, ei chiar petreceau destul de mult timp cu fiul lor.

Maison se întinse spre morcovul de pe masă, luându-l și rontâindu-l în gurița lui micuță. Beatrice îl privea cu drag, fiind uimită de ceea ce ea și soțul ei au putut aduce pe lume. O ființă care le făcea zilele mai luminoase și casa mai gălăgioasă.

"- 'ama?"

De mic, primul lui cuvânt a fost mami deși mai tot timpul nu reușea să pronunțe primul m.

"- Ce e, frumosule?"

Prichindelul se apropie de mama lui și își pune mânuțele în jurul gâtului ei, primind un pupic pe năsuc.

"- Eu nu primesc nimic, huh?" spuse tatăl lui intrând în bucătărie.

Trice îi privi pe amândoi, cei doi băieți cărora inima ei le aparținea.

Maison o trase mai aproape pe mama lui, scoțând ușor limba lui micuță și roză spre Fede.

"- Tu! zâmbi Federico. O lași pe mami să îmi dea un pupic?"

"- Dea, vleau o surioală!" răspunse el bucuros, bătând din palme.

Soții Sant au înghețat preț de câteva secunde, uitându-se zâmbind în colțul gurii unul la celălalt.

Federico se apropie de soția lui, apucând-o de talie, lipindu-și abdomenul de spatele ei. Își lăsă privirea peste copil, apoi șopti:

"- Vrei o surioară?" dar vorbi mai mult pentru Beatrice.

"- Dea, vleau să văd balza!"

"- Nu barza aduce copii ci mami și tati când se pun seara la-" apucă el să zică până când Beatrice i-a pus mâna peste gură.

"- Îndeajuns! E doar un copil." spuse repede.

"- Da, promitem că o să vezi și barza." mai adăugă ea.

Federico rânji în colțul gurii și se uită lung la Beatrice. Îi plăcea ceea ce făcea și sentimentul de a se opri nu era prea aproape. Se uită spre Maison și îi sărută lobul urechii.

"- N-are trebui să fii la somn, tinere băiat?"

Iar mai apoi îl ridică ușor în brațe și se îndreptă spre camera sa, cu pereți plini de stele și jucării în fiecare colț din cameră.

Beatrice rămase să pregătească cina pentru ei doi, mulțumindu-și pentru zilele minunate alături de familia ei. Privi vag pe geam și observă stelele, găsind constelația pe care o botezaseră ea și soțul ei acum câțiva ani.

Șopti doar pentru ea cât de mult le mulțumea pentru zilele vegheate de ei. Privi spre părinții lor și se simțea în culmea fericirii, viața pe care o visase.

După masă, când Federico decise să i se alăture la curățarea bucătăriei, se opri și spune pentru a mi-a oară.

"- Te iubesc." În timp ce îl apucase de antebraț.

El nu reuși mai mult decât să îi confirme că simțea la fel, până când o lipise de blat și făcea ce dorea.

O sărutase cât de pasional putu, simțindu-se ca la primul sărut.

"- Mi-am găsit jurnalul din liceu pe noptiera ta. Nu vreau să aflu ce tâmpenii scriam acolo."

"- Erai destul de bună la scris cât de mult mă iubești, pui."

Peste câteva ore oricum ambii au început să-l răsfoiască, râzând și lăcrimând. Abandonase acea bucată de caiet după ce ai lor au murit.

Dar în acea seara, în acel moment totul se transformase într-un război al hormonilor în acea bucătărie. Se iubeau și asta aveau să facă, să învăluie dragostea.

Unii oameni aveau răni care trebuie vindecate înainte să iubească iar ei le-au reparat împreună.

Pentru că nimic nu arse mai tare din ea ca acea casă din cărți de joc și nimic nu puteau repara mai mult decât ceea ce se petrecea între ei doi.

Deși pornise la drum cu un doi de inimă neagră, pe parcursul jocului au învățat să iubească fiecare carte, formând un cămin fericit și plin de pasiune.

Erau ei împotriva normalului, cei care au trecut peste toate.

Erau ei împotriva universului.

Ei, acel doi de inimă neagră într-o casă de cărți de joc, Beatrice Fill și Federico Sant cu a lor poveste de dragoste, doar ei:

Doi de inimă neagră..