Doi de inimă neagră

patruzeci și nouă

Ajunși acasă, petale de trandafiri le mângâiau tălpile, privindu-se unul pe celălalt atât de intens.

Federico pregătise tot ceea ce urma pentru unica femeie pe care lumea lui iubea, doar ea.

Beatrice își pusese un halat de mătase și își prinse părul într-un coc leneș.

Federico își duse degetele pe pielea fină a antebrațelor fetei, urcând tot mai sus.

    "- Că tot veni vorba de petrecerea burlăcițelor. Sophi a decis să nu avem așa ceva. O să fie doar despre noi doi. Așa a zis ea, dar eu, decid că ar trebui să ne uităm la cutia ta balet. Ce zici?"

Trice păruse speriată de conotația pe care conversația lor o avuse la început. Îl privi pe Federico cum zâmbea larg și nu putea să nu îi facă pe plac.

    Băiatul fugi la etaj și aduse cutia roz, deschizând-o. Luase materialul micuț la piept și privi atent la cusătură. O emoția ascunsă îl năvăli, nu știa exact ce e dar simțea urme de pasiune. Sub echipamentul delicat se aflau încă două lucruri, un jurnal și o scrisoare.

     Beatrice îl privi pe soțul ei nedumerită, ultima oară când deschisese acea cutie era înainte de moartea alor săi dar acele două hârtii nu erau acolo.

    Mâinile ei micuțe și-au făcut prezența peste hârtie puțin marcată de vreme. Cinci ani trecură iar atunci avea să afle de ce.

    ' Aveam această presimțire, că vom muri cu toții. Știam că mulți dintre noi ne-am încurcat cu niște mafii greșite. Ca Artemis cu mafia mexicană. Intrase în posesia acelui misogin și doar sinuciderea avea să o mai scoată din anturajul lui. Asta și făcu. O tortura zi și noapte iar eu am fost singura persoană care a știut asta. Ne-a vânat ani și ani, doar pentru că intuiția lui era omorul și avea o crezare că noi o puteam ascunde pe Artemis. Familiile noastre, Sant și Fill, au fost cele care nu au avut pace și mereu s-au temut că, într-o zi, copii lor nu vor avea zile senine. Soțul lui Artemis știa că dacă, afacerile noastre se vor uni, masacrul plănuit nu va mai putea avea loc. Artemis a fost una cheia păcii dintre neamurile noastre, o dată cu ea, toate s-au risipit. Ne-am dus la moarte sigură și știam că nu vom avea cale de scăpare. Voiau ca sângele nostru să curgă peste al lor, și așa gândiră că se va face pace. Își țin jurămintele și au promis că nu vă vor face rău, până în ziua în care am aflat că Artemis era cea care ascundea un copil. Avea un copil al cărui tată nu se știe cine e. Acea roșcată pe care Federico o va aduce acasă peste ani, acel misogin o va pune pe urmele noastre. Tot acel timp a crezut că este copilul lui. Nu, roșcata și-a umplut mâinile de vină și l-a omorât cu o seară înainte ca Federico să o vadă. Știa bine ce face dar nu este treaba noastră. Clar e că acel clan mafiot, condus de Renoir, decedatul soț a lui Artemis, este ca și mort. Dumnezeu să-i ierte pe amândoi. Fata roșcată, fiica lui Artemis are mii de secrete dar niciunul nu va putea fi aflat de noi. Veți trăi în umbră mulți ani, până când veți muri și voi. Sunteți în siguranță și ăsta este adevărul. Firmele noastre vor fi păzite de voi, vor avea un apogeu mirific dar să vă bucurați de fiecare clipă pe care o aveți. Să vă iubiți cât de mult puteți, sunteți în siguranță. Nu mai e nimeni care să vă amenințe. Ce e drept, am luat moartea la mișto deoarece nu trebuia să murim în acea seară. Părinții familiei Sant au avut mereu ochii în patru dar toți am murit imediat. Pistoale și vânătăi, oh, copii.. Părinții voștrii au murit din cauza uri și așa se va apropia și sfârșitul neamului nostru. Mama ta a vrut o explicație pentru ceea ce se întâmplase și asta este cea adevărată. Totul s-a încheiat și acum toți sunt morți. Datoriile au fost date și noi suntem în siguranță. Acel criminal care i-a omorât din cauza iubirii pentru Artemis este mort și nu mai există amenințare. Au plecat să lupte pentru voi și s-au asigurat că veți avea un viitor sigur. Iar așa au murit, cu gândul că într-o zi veți putea fi fericiți împreună iar durerea din acea noapte va fi pierdută. Iubiți-vă, copii, viața este scurtă indiferent de circumstanțe. Vă aveți unul pe altul și veți fi cei care vor duce pacea mai departe. Clădiți familii și familii, iubire din iubire și fericirea din inimă, nu din raționalitate.

Adevărul a ieșit la suprafață și mă scuz pentru deranj dar, ca bunica lui Artemis trebuie să vă ofer dreptatea.
Cu mare drag, Luna Cashper..

     Ambii au sfârșit plângând, era o glumă sau o farsă pusă în joc de Sophi și Hardin?

    Era acesta motivul pentru care ai lor au murit? Niciodată nu vor mai afla. Scrisoare părea veche iar din câte își aminteau bătrâna era singură și în vârstă. Nu știau dacă murise.

    Nu aveau curajul să mai sufle vreun cuvânt, stând în brațele celuilalt. Nu așteptau ca noaptea aceea să se sfârșească așa.

    Luna strălucea peste ei și se uitau pe geam la acea Constelație și se întrebau de ce. De ce trebuia ca totul se se afle acum și de ce era atât de crud.

    Până la urmă adevărul este cel care ei decideau să-l creadă. Nimic nu le putea schimba realitatea în care părinții lor erau morți.

    Federico puse totul la loc în cutie și o sărută pe fată, gustând salinitatea din lacrimile ei. Nu aveau ce să mai vorbească atunci.

    O trase ușor în poala lui, ținându-și capul la pieptul ei, și-a lăsat lacrimile să cadă peste halatul ei, udându-l.

    Beatrice făcu la fel și se gândi la viitorul lor de acum încolo. Nu aveau ce să mai schimbe și trebuiau să trăiască așa cum o făcuseră până acum.

    Spera doar ca fericirea să înceapă de mâine..