Era mijlocul verii, soarele abea rasarise si Miriam era pe placa de surf, gata sa prinda orice val. Era singura, numai pescarusii care zburau de colo-colo ii tineau companie. Cand facea cate o pauza, privea turistii care incercau sa nu para doborati de somn si care vroiau sa priveasca rasaritul de pe balcoanele inalte ale hotelurilor.
Miriam s-a pus pe burta si a inceput sa inoate in larg cand a auzit o voce indepartata strigand-o :
- Miriam!! Acesta era Neith, statea pe malul oceanului acoperit de apa pana la glezne si ii facea semn fetei sa vina inapoi. Cand il vazu, Miriam schitase un zambet fortat pe fata si ii facuse cu mana.
- Acuma vin. A strigat ea acoperind zgomotul linistitor provocat de valuri.
- Hey, ce faci? A intrebat Neith cand Miriam ajunsese destul de aproape de el incat acesta sa o poate ajuta cu placa de surf.
- Bine, profit de valurile agitate ale diminetii. Spuse Miriam ridicand placa si dadandui-o lui Neith.
- Astazi lucrez de dimineata. Vrei sa stai cu mine macar pana apar primii clienti?
Miriam incuvinta printr-o miscare scurta a capului.
- Si? Ce mai faci? A intrebat Neith cu zambetul pe buze intrand in magazinul unde acesta isi petrecea majoritatea timpului.
- Eh.. nimic nou. Ii spuse Miriam privind in gol. Aceasta se aseza pe canapeaua verde-inchis din magazin.
Acest magazin era unul plin cu placi de surf, costume de baie si scufundari. In fundul magazinului erau niste dulapioare verzi, la fel ca si canapeaua de la receptie, pe care localnicii sau turistii puteau sa le inchirieze. Unul dintre acestea apartinea lui Miriam, in fiecare dimineata isi lasa hainele acolo si se schimba in costul de surf care ar trebuii sa o protejeze de frig. Magazinul era construit din lemn, undeva pe plaja in fata unor palmieri care desparteau nisipul de matase de pietrisul care ducea pana la far. Acest magazin, apartinea unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri din zona. Cum Neith era saptamana aceasta schimbul unu, cineva trebuie sa fi fost si schimbul doi. Ei bine acesta era Zicki. Lucra la acest magazin inca in copilarie si cunostea fiecare lucru care se afla aici,ba mai mult, daca aveai timp iti si povestea 'legendele' unui surfer care ar fi murit acum mult timp si a carui placa se afla exact deasupra canapelei. Se spune ca placa acestuia ar fi fost vie si ca din cauza ei s-ar fi intamplat accidentul. Ei bine, stiti cum se spune, sunt doar povesti.
- Miriam? Esti suparata? Spuse Neith. Pari cam abatuta.
- Ce? A.. nu, sunt bine.
- Neith s-a asezat pe scaunul receptiei si a inceput sa se joace cu un breloc gasit pe lemnul rece al biroului.
- Si, participi la concursul de surf de saptamana viitoare? Intreba Neith dupa o scurta pauza in care a privit-o neincetat pe Miriam,care statea ghemuita pe canapea si se uita tinta la ceva. Starea ei il facu si pe Neith sa fie asa de plictisit si sa ii piara zambetul care il avuse pe plaja.
- Ce e aia? Intreba Miriam dupa cateva minute. Aceasta se ridica, ignorand complet ibtrebarea lui Neith si merse langa o oglinda de unde luase un pliant.
- Aa, e concursul de saptamana viitoare. Participi? Neith incerca sa ignore faptul ca ea nu ii raspuns la prima intrebare asa ca a hotarat sa insiste.
- Chiar conteaza daca particip? Spuse Miriam cu capul plecat. Sunt altii mult mai buni decat mine. Nu am nicio sansa.
- O te rog. De cand esti tu asa de negativista?
- Nu stiu. Spuse Miriam lasand pliantul sa cada si indreptandu- se spre canapea.
In momentul urmator, Zicki intra in magazin.
- Neata copii, va e foame? Intreba Zicki cu vocea lui pitigaiata si cu o caserola in mana.
- Zick, ai gatit? Intreba Neith pe un ton putin arogant si batjocoritor.
- Ce spui? Da de unde, am cumparat gogosi cu ciocolata de la tipul din colt.
Continuase Zick asezandu-se langa Miriam.
Zicki era un om bun, si nu, nu asta era numele lui adevarat, asta e doar o porecla banala primita de la patronul hotelului in copilarie. De fapt, nimeni nu stia care era numele lui, e posibil ca si el sa fi uitat. Zick nu avea sotie, nici copii, nici macar un caine sau ceva de genul acesta. Era singur, complet singur si in ciuda faptului ca avea peste 40 de ani nu isi gasise niciun loc potrivit pentru el. Singurul loc caruia ii putea spune "acasa" era acest magazin fara care probabil viata lui nu ar mai fi avut sens.
- Hei Zick, convingi-o pe Miriam sa mearga la concurs, pe mine nu ma asculta. Zise Neith mestecand o gogoasa plina cu ciocolata.
- Ei! Concursul de surf? Intreba Zick dezorientat.
- Da.. raspunse Miriam uitanduse la Neith cum infuleca.
- Si cum adica sa nu participi?
- Pai, o sa pierd..
- Ma lasi? Crezi ca Ryan McCart s-a gandit vreodata ca e posibil sa piarda?
- Cine-i ala? Intreba nedumerita Miriam.
- Cum, nu sti? Tipul e o legenda! A facut surf pe cele mai mari valuri din lume si are mai multe premii decat eu fire de par in cap. Ascultama, daca el a reusit, poti si tu. Spuse Zick cu blandete incercand sa o incurajeze pe Miriam.
- Da, dar nu uita ca tipul a fost atacat de un rechin in mijlocul unui concurs din cauza ca s-a indepartat prea mult de mal. Spuse Neith luand alta gogoasa in mana.
- Hai lasama, se poate intampla oricui. Continua Zick afectat de situatie.
- Poate, dar de atunci nu mai face surf. Urasta apa si tot ce depinde de ea.
- Ma rog, cum zici, dar eu tot spun ca e un exemplu bun. Asa ca Miriam, astazi cand pleci de aici dute si inscriete la nenorocitul ala de concurs si aratale tuturor de ce esti in stare. Spuse Zick ridincandu-se sa arunce caserola.
Miriam nu reactiona, statea cu capul plecat si la un moment dat schita un zambet asorbit de tristete pe fata. Singurele cuvinte care ii veneu in minte erau "concurs", "Ryan", " am nevoie de ajuor".
