❦ Your eyes tell | kookv [✓]

❦ 𝟏.𝟏

𝔠𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔲𝔫𝔰𝔭𝔯𝔢𝔷𝔢𝔠𝔢

𝑡𝑎𝑒ℎ𝑦𝑢𝑛𝑔'𝑠 𝑝𝑜𝑣

În acea seară Jimin mi-a pus drogul violului în pahar.

În acea seară Jimin mi-a pus drogul violului în pahar.

Am imaginat timp de doi ani pentru acest moment, momentul în care aș fi spus această frază, că aș fi lăsat să îmi alunece din stomac adevărul.

Acum mi se pare aproape că răscumpărarea mea a ajuns, că trecutul poate fi închis într-un sertar și să fie uitat pentru totdeauna.

Am așteptat atât de mult acest moment, acest exact moment, că aproape vreau să mă ciupesc sub genunchi pentru a simți durere și să îi demonstrez conștiinței mele că tot ce se întâmplă este real, că toată asta se întâmplă.

Că Jungkook este cu adevărat aici.
Că eu sunt într-adevăr între brațele lui.
Că în sfârșit a ascultat versiunea mea.

Îmi ridic privirea pentru ca ochii iubirii mele să îi întâlnească pe ai mei, pentru a întâmpina ceva, orice, orice reacție.

M-aș fi așteptat la furie. M-aș fi așteptat la maxilarul încordat pe care Jungkook îl pune mereu atunci când este nervos. M-aș fi așteptat la țipete din partea lui.

Dar niciodată, nu m-aș fi așteptat să îl găsesc pe Jungkook cu pleoapele închise, cu lacrimile care i se eliberează de sub genele lungi, căzând pe hanoracul lui.
Pare rupt.

Suntem jucării rupte.

— Jungkookie, s-spune-mi ceva...

Îi prind chipul în mâini, încercând să îi ridic bărbia pentru a-l privi, pentru a-i atrage atenția.
Fiind așezat în poala lui, reușesc cu ușurință să îl oblig să își ridice chipul, dar cu toate acestea ochii lui rămân oricum închiși.

Jungkook are o mulțime de reacții, dar niciodată tăcerea.
Tăcerea nu îi aparține lui Jungkook, el face gălăgie.

— M-Mă urăsc atât de mult.

Ochii mei se măresc și imediat îl îmbrățișez, lăsându-l să își descarce plânsul pe mine, pe pieptul meu.

Nu plânge iubirea mea, am trecut prin atât de multe lucruri încât nu mai am lacrimi și nu pot să te las să te consumi singur. Nu de această dată.

— Mă urăsc, mă urăsc, la naiba! De ce dracu' nu te-am lăsat să vorbești? S-Sunt un monstru, Taehyung, cum r-reușești să mă mai dorești?

— Iubirea mea, eu te voi dori întotdeauna, ce tot spui? N-Nu ești un monstru, Koo. Înțeleg de ce tu nu m-ai crezut. Ți-am promis de douăzeci și două de ori că nu m-aș mai droga deloc și apoi, într-un final, am făcut-o. Și dacă te întrebi, da, le-am numărat. Am numărat toate promisiunile pe care le-am încălcat, am numărat toate dățile în care te-am dezamăgit, în care ți-am frânt inima. Crezi că eu aș putea să mă iert? Crezi că aș putea să iert faptul că tu ai fost nevoit să stai zi și noapte în spital pentru că m-ai găsit pe jumătate mort pe podea, cu praful încă lipit sub nasul meu? C-Crezi că aș putea să mă iert pentru că, într-o dimineață, în timp ce tu îți căutai acei idioți ciorapi, te-ai înțepat cu una din seringile mele ascunse?

Jungkook își ridică privirea, strângându-mă în brațele lui și sărutându-mi chipul, nasul, fruntea și pleoapele.

Este atât de dulce, este la fel ca mierea pe răni.

— Nu spune asta, micuțule. Nu-mi mai aminti de acele lucruri. T-Te-am iertat de fiecare dată, îmi pare rău că nu am făcut-o nici în acea seară. Mă urăsc pentru asta și îl urăsc pe Jimin pentru ceea ce ți-a făcut. La dracu', dacă îl văd o să îl distrug-

— Nu, Kookie...
Îl întrerup, scuturându-mi capul și sărutându-i la rândul meu fruntea.

Dumnezeule, acum că este din nou lângă mine nu mă mai pot dezlipi de el.
Sunt din nou dependent de el.
Jungkook este singurul drog pe care ar trebui să îl ating pentru tot restul vieții mele.

— Jimin, în următoarea zi, s-a denunțat singur pentru ceea ce a făcut și a cerut să execute două luni în arest la domiciliu, acasă la el în Busan. Eu m-am dus la poliție pentru a da mărturie, nu ne-am mai întâlnit deloc. A plătit pentru ceea ce a făcut, de fapt, a plătit o povară mai grea decât două luni la arestul la domiciliu.

Jungkook îmi strânge șoldurile, iar maxilarul i se contractează.
Uite-l.
Kookie al meu.
Nu s-a schimbat niciun pic.

— Cum poți spune așa ceva, Taehyung? A ruinat viața ta! Viața noastră! Și toate astea doar din cauză că îi plăcea de tine, la naiba!

Jungkook, câte lucruri nu știi.
Nu ai observat nimic.
Dar eu deja știam.
Doar tu nu ți-ai dat seama.
Doar tu erai atât de orb.
În plus, erai atât de îndrăgostit de mine încât nu puteai să observi alte priviri înafară de a mea.

Și asta a atras ura asupra noastră, asupra mea.

Mă adăpostesc din nou între brațele lui, iar chipul meu se ascunde în gâtul lui. Parfumul lui îmi invadează din nou simțul mirosului, trezind în mine o mulțime de amintiri.

— Jimin nu era îndrăgostit de tine, Koo. Era cel mai bun prieten al tău, dar voia mult, mult mai mult. Mereu m-a urât, întotdeauna încerca să te facă să observi nenumăratele mele greșeli. Știi de câte ori l-am auzit în timp ce credea că nu vă ascultam? În timp ce spunea că meritai pe cineva mai bun?
Zâmbesc, iar un val de lacrimi îmi acoperă ochii.

Dar de această data nu voi plânge.

De această dată nu voi fi singur.

Îmi pare rău Jimin, dar eu am suferit prea mult.

Am suferit îngrozitor de mult.

Eu și Jungkook merităm să fim fericiți. Nu mai trebuie să ne sacrificăm pentru alții.

Acum este momentul nostru.

— Jimin era îndrăgostit de tine, Koo. Era încă de când erați mici.