Vamperii

primul capitol

Viața este un lucru amuzant. Deși mulți oameni se lupta pentru supraviețuire, destinul îi lasă pe unii vii sute de ani. Deși miturile pot părea invenții sau povesti, în toate exista un sambure de adevar. Poate nu toate vrăjitoarele au fost arse la Salem, poate varcolacii nu ies doar la luna plina, iar poate vampirii nu se plimba doar noaptea. Lena a aflat acest lucru, ceea ce nu știa era faptul ca îi va schimba viața.

Era o zi caldă în Septembrie, prima zi de scoala. De-abia aștepta sa se revada cu colegii ei, care o admirau. Lena era o fata frumoasa cu parul castaniu si ochii maro închis, în a căror culoare intensă te poți pierde cu usurinta. Drumul spre scoala nu a fost lung, l-a folosit pe tot pentru a se gandi la noul an care avea sa fie plin de amintiri frumoase, spera ea și nici nu a observat cand a ajuns

Clădirea avea o vechime frumoasă, care te ducea cu gandul la un castel măreț, cu o istorie plina de secrete. Cele 3 etaje erau pline cu săli de clasa curate și pregatite pentru un nou an școlar. Podelele erau din lemn natural, dat cu lac, doar puțin murdarite de creta elevilor din anii trecuți, iar mobila părea fragila, dar puternica, suportand greutatea tuturor cărților, manualelor, inclusiv copiilor care-și așteptau noii profesori cu o curiozitate ușor vizibilă. Lena intra în scoala timidă, cautandu-si prietenii. Cand îi găsește, îi observa agitati, așa că și-a întrebat prietenele Rebeca și Ana ce s-a intamplat.

Un coleg nou? Pe nume Ștefan? Lena era entuziasmata deși ceilalți colegi erau foarte speriați de apariția lui.

El era diferit fata de ceilalți, nu părea sa vrea sa socializeze cu nimeni. Părea că își dorește sa stea singur în propria lui lume, departe de toți. Stătea și își scria în jurnalul care ascundea nenumărate secrete. Poate povesti despre familia sa, sau întâmplări din viața lui personală. Nimeni nu știa ce. Tot timpul cand vedea ca cineva se apropia închidea jurnalul repede, parcă mereu simțea ca cineva era in spatelele lui. Bineinteles, zvonul a circulat repede, iar inclusiv Lena a aflat, doar ca ea avea altă părere fata de colegii ei.

Eu cred ca totuși nu e așa cum se zice. Poate doar l-ati înțeles greșit, are tot dreptul să aibă propriile lui secrete, pană la urma e intimitatea lui. Cine știe, poate e chiar o persoana de treaba.

Rebeca si Ana nu erau de acord, dar o sprijineau oricum.

Ziua următoare, directorul a chemat-o pe Lena la el în birou.

-Lena, am nevoie sa ma ajuti cu ceva. Ștefan nu s-a acomodat așa de ușor, după cum ai observat și tu, probabil. Nu ne dorim ca unii copii sa fie marginalizati, în timp ce alții discuta pe la spatele lor.. Ștefan este doar mai timid, are nevoie de un mic ajutor. Știu ca tu ești prietenoasă și o elevă eminentă a școlii, așa ca as vrea sa te rog: Te-ar deranja dacă i-ai face un tur al școlii? Ai putea sa ii arati cateva locuri, sa se intalneasca cu niște colegi, cum consideri tu.

Lena a fost de acord pe loc. Chiar și el merită un prieten și o vorba buna în aceasta scoala, în timp ce ceilalți elevi nu-i oferea nici o sansa. Ștefan o astepta afara din birou, vrand sa o cunoasca.

-Buna, numele meu este Lena, incantata de cunostiinta.

Ochii lui verzi o examinau atent, oarecum timizi și curioși. Și-a dat parul blond carliontat din ochi, iar după o pauza scurta, își drese vocea și zise:

-Ștefan. Ștefan Gilbert. Nicio emoție nu era pe fata lui. Nu prea incantat sa cunoască scoala și nici pe cei din ea, dar Lena era convinsă ca el era doar intimidat de vorbele aruncate despre el în jur.

I-a făcut turul școlii, incepand de la parter. Au trecut prin marea cancelarie, care părea un buncar greu de pătruns, făcut totuși cu mare grija. Usa era înaltă și maronie, dominantă, iar peretii acoperiti de tablouri dădeau un aer regal. Domnul director a trecut pe langa ei intrând în cancelarie, sarutandu-i în grabă. Ștefan nu părea sa il fi observat, pierdut in ganduri, iar Lena a realizat ca el nu era deloc atent la ce îi arata ea. În acel moment, a avut un impuls ciudat și și-a aruncat un caiet pe jos sa vadă dacă îi poate atrage atenția. Ștefan și-a mutat privirea pe caiet, ridicandu-l foarte rapid, inmanandu-i-l feței. Mainile li se ating, iar Lena simte o senzatie ciudata: frigul. Un frig pătrunzător, aproape periculos. El isi trage repede mana si se uita la ceas.

-Trebuie sa plec. Zise el cu un glas neutru.

-Stai, de ce? Nu vrei sa iti arat și restul școlii si sa iti prezint prietenii mei? Lena simțea o curiozitate arzătoare. Ceva ciudat era legat de acest băiat, frigul, neutralitatea, singuratatea, secretele.

-Nu am mancat nimic azi. Trebuie sa plec la cina. A spus el, evitandu-i privirea.

-Nu vrei sa mergem la restaurantul local? Sigur o sa găsești ceva ce-ti place. Îl presa ea.

-Mai bine nu. Zise el pe un ton grabit.

După cele întâmplate pur și simplu a dispărut. A ieșit pe ușa, s-a urcat în mașina sa roșie, și a plecat. Lena a ignorat comportamentul puțin ieșit din comun, deși o deranja. Poate ca nu își dorea sa stea cu o grămadă de oameni, poate nu-i plăcea scoala. Toata lumea are emoții în primele lui zile la o nouă școală. Acestea, totusi, nu erau motive pentru plecare sa grabita și dezinteresul pentru ce il inconjoara.

Ea s-a dus acasa plina de noi ganduri. "Oare crede ca sunt ciudata?"; "Oare am vorbit prea mult?"; " Am făcut impresia greșită?". "Dar de ce îi pasa asa mult de ce crede el? Abia l-a cunoscut. De fapt nici atat, nu știe nimic despre el.". Ajunsa acasa, le-a povestit parintilor tot ce s-a întâmplat în acea zi.

- Consider ca a fost o zi chiar reușita, ignorand micile neplăceri. Admise ea. Chiar dacă Ștefan nu a vorbit atat de mult, părea o companie buna. Liniștea sa nu era una tensionată, ci calmă, iar cuvintele pe care le-a spus fusesera bine gandite, dand dovada de o persoana rationala și precauta. Îi plăcea să-l analizeze, incercand sa ii inteleaga personalitatea ascunsă pe care nu o arăta nimănui.

După cina, s-a dus în camera ei turcoaz, înaltă. Covorul colorat dădea impresia unui câmp plin cu flori, iar mobila maro deschis era plina cu poze cu familia si prietenii ei, obiecte cu valoare sentimentală și cărți vechi, dar cu aventuri inedite. Era o camera foarte frumos decorata. Avea un pat mic și roz, plin cu perne vesele și pufoase. O fereastra rabatata mare pozitionata deasupra patului era menită sa lumineze camera, iar mirosul venit de afara era îmbucurător și proaspăt.

S-a asezat la biroul ei, și-a deschis jurnalul plin de gânduri, apoi a început sa scrie: " Azi am vorbit cu un băiat pe nume Ștefan..."