Acum Stephen înțelesese perfect importanța motivelor pentru care Whitticomb insistase ca el să joace rolul logodnicului devotat și era pregătit să pună lucrurile la punct. Se opri în fața ușii, încercând să se pregătească pentru inevitabilul acces de lacrimi și acuzații care vor urma din clipa când îl va vedea, apoi bătu și ceru să fie primit.
Sheridan tresări când îi auzi glasul, dar când camerista se grăbi să-I primească înăuntru își concentră atenția asupra unui ziar pe care-I citea și-i zise acesteia cu hotărâre:
- Spune-i, te rog, stăpânului tău că nu sunt dispusă să primesc pe nimeni. După ce fata transmise informația că domnișoara Lancaster era indispusă, Stephen deveni îngrijorat și se întrebă cât de supărată putea fi pentru că el o neglijase.
- Spune-i că am venit să o văd și că voi reveni peste o oră.
Sheridan își refuză până și bucuria de a auzi că intenționa să se întoarcă. Știa că nu trebuie să mai depindă de el pentru nimic. Doctorul Whitticomb fusese atât de dezamăgit de starea ei de dimineață, încât și ea se alarmase prin simpatie și devenise și mai nefericită. El o avertizase că, dacă avea să se facă bine complet, după aceea va trebui să se îngrijească și să-și găsească întotdeauna o preocupare a minții.
Doctorul Whitticomb se cufundase într-o explicație evazivă și, bănuia Sherry, total mincinoasă - despre faptul că logodnicul ei o neglijase din cauză că „fusese absorbit de câteva probleme de afaceri presante" și pentru că avusese „obligații cerute de rangul său" și „probleme cu administrarea unui domeniu". Mai spusese că nici contele însuși nu se simțise prea bine în ultimul timp. Din nefericire pentru bietul medic, cu cât se străduia mai mult să justifice dezinteresul lordului Westmoreland, cu atât mai evident devenea pentru Sheridan că prezența și boala ei erau mai puțin importante pentru el decât detaliile mărunte ale afacerilor și vieții lui sociale! Ba, mai mult, avea toate motivele să creadă că de fapt o pedepsea pe ea sau că-i dădea o lecție dură pentru că avusese curajul să aducă vorba despre dragoste.
Petrecuse zile în șir chinuindu-se și condamnându-se că făcuse asta: adică îl întrebase dacă avea inimă. Ascultând prelegerea doctorului Whitticomb despre sănătatea ei și văzându-i chipul supărat, vinovăția și durerea se transformară în indignare justificată. Nu era logodită cu doctorul, dar el se ocupa de ea. El se deplasase pentru a o vedea. Dacă dragostea era un sentiment vizibil și interzis pentru sofisticații nobili englezi, atunci contele ei ar fi putut măcar avea puțină compasiune pentru faptul că își pierduse memoria!
Cât despre căsătoria cu contele, Sheridan nu-și putea închipui ce nebunie o făcuse să ia o asemenea hotărâre. Până acum singura calitate pe care părea că o posedă era frumusețea deosebită, lucru care nu putea fi suficient pentru a-I lua de soț. Avea de gând ca după ce-și va recăpăta memoria să-și amintească lucruri care să-i schimbe părerea despre el de acum, în caz contrar avea intenția să-i spună să-și retragă oferta de a o lua de soție și de a o face altei femei, care să fie la fel de rece și de indiferentă față de căsnicie cum era el. Îi venea greu să creadă că, dacă ar fi fost sănătoasă, ca înainte, ar fi avut o altă părere despre căsătorie. Poate că tatăl ei se înșelase, considerându-I pe conte un viitor soț bun și prin urmare insistase ca ea să-I ia în căsătorie. Dacă acesta era cazul, se va duce la tatăl ei și-i va explica de ce ea îl va refuza. În ultimele zile, de fiecare dată când încerca să se gândească la tatăl el, nu reușea să-i distingă chipul, dar resimțea anumite sentimente - o afecțiune și o apropiere, dar și durerea pierderii; uneori un gol teribil. Cu siguranță că un tată care-i evoca asemenea sentimente nu ar fi putut să-și silească fiica să se mărite cu un bărbat pe care nu-I admira!
