Beatã cu sentimente♡

Zbor acasă.

Aș vrea câteodată sa zbor, ce ușor ar fi dacă am zbura, nu? Nu ne-am mai hrăni sufletul cu amintiri, ne-am întoarce acolo unde ne este inima pentru că unii muritori au inima despărțită de corp la 2000 km. Ne-am întoarce in brațele celor pe care îi iubim atât de tare, de care ne e atât de dor...sau nu, nu ar fii bine căci la cât dor am adunat i-am sufoca, nu le-am mai da drumul veci, nu am mai pleca de lângă mângâierile lor, de lângă suflul lor cald iar lumea ni s-ar părea iar încăpătoare în palmele noastre. Dar acum...? Privești și acest cer este străin de tine, păsările sunt străine de tine, pământul ți-e și el străin și străin ești și tu. Acum totul ți se pare necuprins, imens iar tu te simți prea mic să schimbi ceva atât de mare precum e destinul. Ti-e dor de tot, de străzi, de cer, de pământ, de iarbă. De ce s-a sfârșit totul atât de repede? De ce nu ne putem întoarce măcar o zi? De ce este acesta un bilet doar dus, fără cale de întoarcere? De ce suntem condamnați la suferință, la singurătate, la dor? Zi de zi te amăgești ca ești bine, ca prin venele tale nu trece sânge și ca inima ta nu are o altă forma, decât aceea știută de copiii. Sau poate ca pământul s-a rupt și ai căzut și nici nu știi, sau poate ca dormi, poate... "Imaginează-ți cum ar fi lumea ta dacă suferința nu ar fi însoțitoarea ta de drum". Doamne, vreau acasă, vreau să fiu iar eu, iar ei sa fie iar ei, si totul sa fie iar acel "tot", iar viața să nu mi se mai pară atât de nedreaptă. Zbori tu gând, căci eu nu pot zbura. Doamne, dacă vei mai face alți oameni, te rog, da-le aripi.