Eram in fața liniei de start. Sângele imi alerga prin vene, o emoție puternică ma cuprinde usor si o nesiguranță se transformă în frică. Chiar dacă am realizat ca am facut acest lucru de mii de ori, cred ca acest sentiment se instalează de fiecare dată. A început numărătoarea inversă pentru a da startul, incercam sa scap de emoții, dar nu reușeam nicidecum, mâinile imi tremurau pe fraul calului. Simțeam că si calul era la fel de agitat ca si mine de altfel. Chiar dacă conștientizam ca am crescut cu acest suflet lângă mine, mi se părea strain. Tot ce făceam mi se părea străin , de nerecunoscut.
Ajunsă numărătoarea la 1 ,fix înainte de a porni , imi aud numele din tribune. Ma intorc si observ persoana care a stat lângă mine in aceasta perioada grea.
Stiam ca băiatul acela e un protagonist principal in viata mea pierdută, dar ceva ma face sa ezit.
Si cursa a început, am pornit la unison cu ceilalți concurenți, dar aveam sentimente mixte si unele stări chiar inexplicabile. Si calul simțea că nu eram la locul meu.
Trecem de primul obstacol cu o oarecare dificultate.
La al doilea, s-a întors roata.
În timpul sărituri ceva s-a întâmplat și am simțit că am zburat din spinarea calului meu, cred ca era al meu, si fac contact cu pământul.
Vederea mi s-a incetosat, văzând doar niste siluete blurate, după negru.
Hai sa va spus cum am ajuns in situatia aceasta.
Totul a început acum aproximativ două luni.____________________________________
Si a început să răsune in tot perimetrul in care se desfășura competiția de echitatie.
,, Si inca o rundă perfectă, câștigată cu succes de domnișoara
Miller Clarissa Isabel si calul sau ,Domino.,,
Eram pe val spre Campionatul Național imi croiam un drum sigur.
-Clary, bravo!! Încă 3 concursuri si ajungi la Campionat.
-Nu reușeam fara tine,Jace!
,,Jace Kai McCall sa se prezinte la linia de start.,,
-Cred ca e randul meu.
-Hai du-te daca nu câștigi te bat.
____________,,Cu o greșeală si cu un timp excelent Jace McCall se situează pe al doilea loc, sub Clary Miller.,,
-Jace ati fost fantastici!
-Stiu,băiatul ăsta a facut toată treaba. Nu-i asa, Raven?
-Cu pasi repezi spre Campionat.
-Lasa Campionatul deocamdată, trebuie să mergem acasă.
De la locul unde se desfășoară competiția pana acasa, sunt cam 60-70 de km, asa ca mergem calare cam vreo 10km ,unde am lăsat duba pentru ca era interzis sa venim cu ea mai aproape.
Ne-am schimbat de hainele de călărie si am plecat.
Chiar dacă afara era foarte cald, noi ne simțeam bine.
_________
Si am ajuns acasa. După traseul calare, în care ne-am distrat ,ne-am udat cu apa, am plimbat vreo 2 copii pe cai, iar cand am vazut duba am pornit in galop pentru ca eram extenuati.
-Casa dulce casa!
-Lasă casa dulce ajuta-ma sa duc caii in grajd, tu te duci si te culci, dar eu am treaba.
-Hai ca te ajut.
-Macar atat.
Am dus caii, apoi le-am adus de mâncare si apa, apoi curătenie in toate boxele si tinand cont ca tata tine mai mult de 70 de cai am avut ceva de lucru, apoi a venit un transport de baloți de fân și a trebuit sa-l descarcam si sa il ducem intr-o anumită zonă. După ce am adus si ultimul balot m-am trântit pe ei.
-Parcă ai zis ca ma ajuți.
-Dar te am ajutat! Ar trebui să dai un suc pe tema asta.
Si el se pune pe un balot si se întinde.
-Dar nu tu ar trebui să dai? Doar tu ai iesit pe locul 1.
-Mai vedem.
O liniste s-a lăsat peste grajduri, doar rumegatul cailor o dispersa.
In linistea aceea am adormit.
CITEȘTI
O dragoste pierdută
Teen Fiction,,- Am avut niste probleme de sanatate, dar am călărit asa si am iesit pe locul 5. - Ce probleme de sanatate? - Aaa... o nimica toată. - Aceasta nimica toată fiind? - O coasta ruptă si 2 invinețite. - Esti NEBUNA?!!!!,, ... ,,- Cred ca ne-am rătăcit...