--Trebuie sa le tii in siguranta,ce a-ti vazut pana acum e o nimica toata.Toate astea se intampla din cauza nenorocitului de Grolar,el m-a pacalit,m-a bagat pe mine la inaintare ca sa scape el curat.
--Stai...ce?Cum adica?...
--Ron asculta-m...
--Unde esti?- l-am intrerupt nebagand in seama ce voia sa zica-.
--Nu conteaza,o sa ma descurc.Ai grija de fete,sunt tot ce mi-au ramas;du-le la Centru ,iar eu incerc sa ajung la voi.
--Asa voi face.
--Te rog Ron....daca nu ma intorc sti ce ai de facut,nu le parasi,te implor.
L-am auzit rostind cu teama in glas.Cum poate crede ca as face asta?Sunt ca niste fiice pentru mine,le iubesc enorm de mult si nu le-as lasa singure niciodata.Mai bine mor aparandu-le decat sa traiesc cu o povara pe suflet.
--Te poti baza pe mine.Nu te voi dezamagi.
Am spus ferm convins de decizia luata.Nu am mai fost in viata mea atat de hotarat in a face ceva.Deodata am simtit ceva umed curgand pe obraz si oprindu-se pe gulerul camasii.Era o lacrima,eu chiar plangeam.Dar nu plangeam de tristete,plangeam de teama.Imi era teama de ce avea sa se intample cu noi,cu fetele.Imi era teama sa nu il dezamagesc pe Will.
--Ce s-a intamplat cu Grolar?
--Asculta-ma...trebuie sa stati ascunsi.A pus pe cineva sa ma omoare,si sa vina dupa voi.Da-i Anei ce e al ei.Sti la ce ma refer.Eu o sa stau ascuns o perioada,dar va promit ca ma intorc.
A zis cu glas tremurand.Nu doresc nimanui sa treaca prin ce a trecut el in momentele acelea.
--Will...-dar nu mi-am terminat replica caci am fost intrerupt de Ana-.
--Da-mi telefonul!Vreau sa vorbesc cu tata.
Avea lacrimi in ochi.Nu stiu daca s-a prins de ceea ce se intamplase,dar cred ca banuia ceva.Nu am mai stat pe ganduri si i-am dat telefonul,caci cine stie cand i-ar mai fi auzit vocea tatalui sau.Antonia statea confuza langa Ana;ea,spre deosebire de sora ei,nu intelegea ce se petrece.Nu era ceva iesit din comun caci avea doar 10 ani.Ana,avand 16 ani,percepea altfel lucrurile si stia ca ceva rau se intamplase cu tatal ei.Dar sunt sigur ca,la fel ca mine,voia sa indeparteze gandurile rele, ceea ce pentru ea nu ar fi fost imposibil caci nu stia ce se intamplase,dar eu nu aveam cum sa sper la ceva bun deoarece temerile mele au fost deja confirmate.
Dupa ce au vorbit ambele cu tatal lor s-au mai linistit.Nu am idee despre ce au discutat,dar judecand dupa schimbarea brusca a starii lor,nu cred ca Will le spusese ce s-a intamplat cu adevarat.Il inteleg,era mai bine asa.Probabil a considerat ca daca le tine departe de adevar,le va tine departe si de pericol.Se pare ca a reusit sa le calmeze pe moment,dar tot va trebui sa le explic ce se petrece.
Am reusit cu greu sa scapam intregi din dezastrul de afara.Mi se parea ca toate proiectilele se indreptau doar spre masina noastra,care era foarte avariata.Un geam a fost spart,eram aproape sa ramanem fara cauciucuri si am ramas total uimit cand am vazut ca usa din dreapta nu a cazut,avand in vedere stadiul in care era.
Dupa vreo 2 ore de condus haotic am reusit sa ajungem la Centru.
--Haideti,coborati repede!Sa intram pana nu ne gasesc iar.
--Unde mergem?Si de ce ne urmaresc oamenii aia?-a intrebat Antonia-.
Nu i-am raspuns,ci le-am condus la intrarea in Centru.A fi cazul sa va lamuresc ce e acesta.Centrul e un tunel la baza muntelui,dar nu acel gen de tunel intunecat,dimpotriva,arata ca o adevarata casa dotata cu tot ce trebuie.Intrarea e "mascata" in munte,pentru a nu fi identificata de cei care nu stiu de existenta ei.Si bineinteles ca nu poate intra oricine,este nevoie de un cod pe care doar eu si Will il stim.Poti supravietui in interiorul muntelui aproximativ 3-4 luni de zile cu mancarea si apa depozitate inauntru.Sa speram ca in 4 luni se vor linisti apele.Sau macar sa ne piarda urma...
Cand am ajuns,un val de caldura m-a cuprins alaturi de un miros usor de pamant umed.Sper ca ne vom obisnui repede cu conditiile.Will a avut grija ca totul sa fie aproape perfect si sa faca din acest spatiu unul locuibil.
Uitandu-ma la fete mi-am dat seama ca era foarte uimite.
--Cum naiba a ajuns o usa incorporata in munte?si cum poate exista o casa in interiorul lui?-a rostit Ana uimita-.
--Ti se pare aproape ireal nu?Dar crede-ma,e mai real decat crezi.Aici ne vom petrece urmatoarele cateva luni de zile,deci am face bine sa ne acomodam.
--Ce?-au intrebat la unison-.Cum sa stam aici atat timp,cum vom supravietui,avem mancare,apa?Si inca nu ne-ai explicat ce e locul asta.
--Asa e -am zis dupa cateva clipe-.Dupa cum vedeti,tatal vostru a construit acest loc in caz de urgenta.Nu stiu daca a presimtit ca se va intampla ceva rau,dar probabil a vrut sa aiba o ascunzatoare in caz de orice.Si va veni aici cat de repede poate.Dar,am sa va zic lucruri mult mai importante,trebuie sa iau totul de la capat,inca dinainte sa va nasteti voi.
--Ron,ma sperii-zice Antonia-.
--Vreau sa fiti tari si sa nu va indoiti de spusele mele oricat de ciudate si incredibile ar parea,bine?
--Da,stim ca esti o persoana de incredere Ron.Te ascultam.-a zis Ana cu o voce ferma,dar in care am putut simti un strop de ezitare-.
--Nu stiu daca v-au spus vreodata dar relatia lor nu a fost acceptata de catre parintii lor si acestea au facut tot ce le-a stat in putinta sa ii desparta.Dar nu au reusit.
--Stiam asta...dar mama nu a vrut sa imi zica niciodata de ce nu ii voiau impreuna,si nici tata.
--Tatal vostru era un om normal,nu se ridica la asteptarile socrilor si de asta nu il agreau,iar mama voastra nu era placuta de bunicii vostri deoarece nu era o persoana normala,dispunea de niste daruri supranaturale..
--Ron,nu glumi cu noi ca nu iti merge.Nu exista astfel de lucruri.
--Stiu ca totul e greu de crezut,dar asa este.Vreau sa ma ascultati cu atentie.Ana,nu ti s-a intamplat niciodata sa ai impresia ca o forta ciudata si puternica te atrage?nu ai fost niciodata atrasa de fenomene paranormale?
A stat si s-a gandit intens cateva minute,apoi mi-a raspuns nesigura.
--Ba da...tot timpul simteam ca ceva ma cheama,uneori aveam vise ciudate in care un baiat imbracat in negru imi zicea :"vino,tu esti aleasa,nu poti fugi de destin".
--Si de ce nu ai zis niciodata nimic?
--Pentru ca nu acordam importanta acestor vise,am inceput sa cred ca sunt doar niste prostii nesemnificative,chiar daca erau din ce in ce mai dese.
--Probabil nu e nimic pentru care sa iti faci griji.Sa revenim,dupa cum spuneam,mama voastra era o "Sofrona",o fiinta umana dar cu abilitati ceva mai speciale.Se poate teleporta oriunde,poate face vraji,are putere de constrangere si multe altele.
--Sa presupunem ca tot ce zici e real-spune Ana-de ce parintii mamei nu il suportau pe tata ?
--Pentru ca,daca ei doi s-ar fi casatorit,ceea ce au si facut,si ar fi avut copii,pe voi doua,urma ca doar una din voi sa mosteneasca darul Erikăi,ceea ce ar fi insemnat mai putini urmasi pentru sofroni.Mama voastra avea nevoie de o fiinta supranaturala pentru ca toti copiii ei sa ii mosteneasca puterea.Iar tu Ana,tu esti urmasa ei,esti o sofrona....
Hey tuturor!In primul rand vreau sa va multumesc ca imi cititi povestea si sper sa va placa.Am reusit sa mai postez un capitol,dar urmatorul nu stiu cand va aparea caci saptamana viitoare am o gramada de teste si multe rahaturi de invatat.Pana atunci va doresc lectura placuta! :)
PS cea din poza e Ana.
