- Akos, eşti bine? Akos !
Akos deschide ochii încet, copleşit de dureri din cauza pietrelor ce au căzut peste el, provocându-i răni de la brâu în jos.
- EŞTI ÎN VIAŢĂ ! strigă Sonia în timp ce-l ia pe Akos în braţe şi-l strânge cu putere.
- Da, sunt în viaţă din fericire. Ce s-a întâmplat?
- Nu ştiu ce s-a întâmplat. Ce îmi aduc aminte e că pământul s-a surpat sub noi, am căzut şi de acolo mi s-a tăiat firul. Apoi m-am trezit chiar aici, lângă tine şi am văzut că eşti rănit.
- Da, am avut parte de o experienţă neplăcută cel mai probabil. Nu-mi aduc aminte nimic după ce am căzut în groapă.
Se pare ca Akos nu are de gând să-i spună Soniei ce lucruri stranii s-au petrecut acolo jos, nu vrea să o sperie aşa ca preferă să tacă.
- Tu eşti bine? întreabă Akos.
- Spre surprinderea mea, da, sunt chiar bine. M-am speriat când te-am văzut zăcând la pământ, credeam că eşti mort.
- Nu scapi aşa uşor de mine, dulceaţă.
- Hai, umflăte-n pene, cum naiba...
Akos se pune din nou pe picioare dar durerile sunt de nesuportat, abia se poate mişca. Face câţiva paşi dar cade la pământ. Sonia scoate din geantă un dizpozitiv ciudat, metalic aparent, cu un lichid verde în interiorul lui. Îl îndreaptă spre Akos dar acesta îi prinde repede mâna, cu o uşoară urmă de panică şi incertitudine.
- Ce dracului e aia?
- Stai liniştit, e doar un calmant pentru dureri. Te va scăpa de ele pentru câteva ore, că să poţi merge din nou, nu-ţi fă griji.
Din dizpozitiv ies câteva zeci de ace, foarte mici, iar Sonia îl înţeapă în gât pe Akos.
- Gata, în câteva secunde ar trebui să îşi facă efectul. Sper să funcţioneze...
Akos se ridică uşor uşor, face câţiva paşi şi se uita, zâmbind, la Sonia.
- Se pare că funcţionează. Îţi multumesc mult !
- N-ai pentru ce, puiule, sunt aici să te ajut şi să am grijă de tine.
Privind spre Citadelă şi oftând puternic, Akos o îndeamnă pe Sonia să pornească la drum, nu prea îşi permit pauze.
Aflându-se din nou pe drum, Akos se întreabă ce s-a petrecut acolo jos, ce păţise Marc de era într-o stare aşa de gravă...şi unde dispăruse. Ştia că nu poate afla asta dar s-au petrecut lucruri foarte ciudate în acel loc şi speră din tot sufletul să nu mai întâlnească aşa ceva.
Sonia îl opreşte pe Akos punându-i mâna pe piept şi arătându-i ceva în faţă.
- Nu te mişca şi uită-te in faţă !
Akos încearcă să vadă despre ce vorbeşte Sonia dar nu îşi dă seama.
- Mă uit, şi acum?
- Uită-te atent, pentru numele lui Dumnezeu, ce vezi?
Parcă reglându-şi vederea, încearcă să vadă la ce se referă Sonia. Într-un final, observă ceva, ceva ce n-a mai văzut până acum. O fiinţă ciudată, cu două picioare lungi, umbla în depărtare.
- Ce e aia? întreabă Akos.
- E un serekhari, ţi-am vorbit de ei când eram acasă la mine.
- Şi îmi aduc aminte că mi-ai zis că umblă noaptea, nicidecum ziua.
- Da, aşa ştiam şi eu, de asta te-am oprit. Ceva nu e în regulă.
Deodată, nişte sunete puternice de paşi se aud din depărtare, ca şi cum giganţi păşesc pe suprafaţa Antaryus-ului. Problema e că nu se vede absolut nimic, doar sunetul e acolo.
Brusc, sute de serekhari apar de nicăieri, fugind speriaţi de ceva care, aparent, nu era prea paşnic. În secunda doi, un gigant de metal apare din nimic, păşind greu şi scoţând un zgomot infernal.
- FUGI, AKOS, FUGI ! strigă Sonia.
Cei doi o iau la fugă în partea opusă în care se îndreptau iniţial. Gigantul le observă mişcarea şi îşi schimbă direcţia de mers, urmărindu-i pe cei doi acum.
- Akos, trebuie să ne despăţim. O iei la stânga şi eu o iau la dreapta.
- Dar Sonia...
Nici nu apucă să spună ce avea de zis că Sonia era deja departe de el. Nu stă pe gânduri, şi face şi el la fel, privind speriat în urmă. În timp ce picioarele lui alergau într-un ritm dement, îl apucă o ameţeală cumplită, dezechilibrându-se şi căzând la pământ, neputând să mişte nimic. Doar vederea îi mai rămăsese. Ultima imaginea înainte să rămână inconştient, a fost aceea a gigantului, apucândul într-o mână şi azvârlindu-l într-un fel de trapă. Întunericul se năpustise asupra lui Akos încă o dată.
