Police of lost Angels

Capitolul 1- Primul indiciu

PERSPECTIVA LUI EVELYN

Viata mea devenea din ce în ce mai stresanta. Nu aveam timp de nimic și tot ce se întâmplă în lume te face sa vrei sa iti pui capăt. Atatea crime, atatea suflete pierdute, ale oamenilor care aveau inima curata, cat si a copiilor ce aveau o viata înainte. Sa fi polițist e mai greu decât pare. Si iti trebuie mult curaj și multă rezistenta, fizic cât și psihic...

Astăzi începe o alta zi grea de munca. Verișoara mea este si ea polițistă alaturi de mine. Avem funcții destul de mari, as putea zice. Dam ce e mai bun din noi si incercam sa ajutam cat de mult putem. De fiecare data cand un suflet se pierde, cu atât mai mult incepem sa ne îndoim ca am avea puterea de a salva oamenii.

13 Decembrie 2020

Ceva s-a schimbat. Doua fete și-au făcut apariția la biroul verișoarei mele, Celestia, cu o poveste ce ne-a lasat cu gura căscată.

Acestea ne povesteau despre seara petrecuta in padure impreuna cu iubiții lor.
"Eram in padure, cautam un loc unde sa ne așezăm pentru picnic si sa ne incepem seara. Odata ce am gasit locul perfect ne-am așezat si am aranjat mancarea pe pătură. Iubitul meu, Markus, s-a dus la masina sa ia si restul mâncării si in acelasi timp sa o parcheze mai aproape de noi, masina fiind in mijlocul drumului. Trecuse ceva vreme si nu s-a mai intors. Dintr-o data, din adâncul pădurii se aude un răcnet puternic ce ne înfiorara. Eu, Sara si iubitul ei, Joshua ne-am ridicat cat de repede am putut si cat ai clipi am strâns tot apoi am luat-o la fuga spre masina. Se simțea de parca am fi urmăriți, dar când ne uitam în spate, nu era nici urma de om.
Cand am ajuns la masina, Markus era de negăsit, vrând sa intram inauntru observam ca ușile erau blocate. Asa ca m-am uitam pe geam vrand sa vad daca cheile sunt in bord, dar ceea ce am văzut înăuntru m-a îngrozit. Markus era intins pe ambele scaune din fata plin de sânge și cu membre lipsa. Răcnetele se apropiau tot mai mult de noi din ce în ce mai repede. Atunci am scăpat tot ce aveam în mana si am incercat sa sunam la politie, dar nu aveam niciunul semnal. Dupa câțiva kilometrii parcurși in fuga în care ne simțeam inca urmarite, cand sa intram in oras observăm ca nici Joshua nu mai era cu noi și câteva dare de sânge care se duceau inapoi spre padure, lăsară cateva parti ale corpului sau in urma. Cum am ajuns in oras am venit aici."

Mărturiile erau foarte sinistre. Fetele păreau sa fie traumatizate, si nu e de mirare, la ce ne-au spus si eu as fi speriata.

Le-am spus ca o sa aibe colegii noștri grija de ele cat timp noi mergem sa discutam în particular.

- Nu stiu ce sa zic, pare a fi o poveste destul de exagerata. Spune Celest.

- Chiar daca pare, crezi ca au inventat-o? Nu le face decât rau sa minta polițiștii, si din moment ce au spus ca au fost doar ei 4, ele sunt suspecte. Nimeni nu a mai văzut nimic și ele au scăpat nevătămate. Pot fi chiar ele cele care au făcut crima.

-Intai trebuie sa vedem locul unde s-a desfășurat tot. Avem nevoie de mai multe informații si trebuie sa vedem cadavrele.

-Da, le luam cu noi sa ne arate unde erau mai exact în pădure și unde era masina lor, dar trebuie sa la mai adresam cateva întrebări.

Discuția asta m-a lasat in ceata. În același timp și Celest are dreptatea ei, chiar par sa spuna minciuni, dar nu ar avea motive sa minta polițiștii decat daca ar vrea sa ascundă crima sub forma unei întâmplări. 

-Avem nevoie de mai multe informații. O sa va punem cateva întrebări, dar trebuie sa răspundeți sincer.

- O sa va punem in camere separate. Le anunț eu cu un ton cat mai impunător posibil pentru a le face sa realizeze ca daca povestea e o minciuna nu vor iesi bine din asta.