Police of lost Angels

Regele

|| Capitolul 7 ||

~PERSPECTIVA LUI EVELYN~

În încercarea mea de a scapa din mâinile mari ale brutei care ma ținea, a început sa ma stranga foarte tare pentru a nu cumva sa ma eliberez.
Mainile mele sunt rosi, amorțite, abia le mai simțeam. Dupa ce mi-a lăsat urmele acelea oribil mi-a pus cătușele, se vedea ca bruta e noua, angajat doar pentru forta, ca minte n-are. Trebuia sa-l invat eu cum sa pun cătușele, logic ca nu i-am spus, dar acesta enervat a încercat singur si pana la urma a reușit lăsându-mi, însă, zgârieturi pe mâini.
M-au băgat fortat in camera de interogatoriu.  Nu stiu cine naiba le-a zis amețiților ăstora ca eu si Celestia suntem cele care omoară defapt oamenii si nu sunt creaturile pe care toți le-am văzut. Pe lângă asta, cazul asta a fost si acum 50 de ani, noi nici nu eram născute pe atunci. Tot noi eram cele vinovate de omor?
__________________________

Atunci când l-am auzit pe Derek spunand ceea ce a spus m-am uitat la Nate instant. Voiam sa vad daca el este de aceasi parere. Parea sa nu fie de acord cu nimic, era nesigur. Nu stia ce sa creadă, si chiar nu ma supăr pentru asta, pana la urma nu stiu cine si ce le-a bagat in cap dar cred totuși ca putea gândi mai logic.
Acum sunt in camera interogatoriului asteptand ca cineva sa isi faca prezenta apariția si sa-mi puna întrebări la care o sa primească un răspuns neașteptat, ori sarcasmul meu ori tăcerea mea.
Spre surprinderea mea, Nathaniel intra pe usa. Chiar eram curioasa ce o sa se întâmple, stie ca ma supar repede...stie ca nu vrea sa ma supere.
- Hei Evel- adica, domnisoara Evens... Arata in continuare nesigur si agitat.
- Deci asa merge acum...? "Domnisoara Evens"...?
- Imi pare sincer rău, dar nu am avut de ales, sopteste Nate spre mine, m-au obligat sa fac asta...
- Daca zici tu... nu stiam daca sa fiu suparata pe el sau sa îl înțeleg, pana la urma era obligat de șef, daca nu era si el suspect sau ajungea sa fie dat afara.
- Sa începem... Spune el cu o fata ce descrie tristețea cel mai bine. 1. Ce ai facut in seara din 19 decembrie intre orele 18 si 22? Contiuna el.
Sarcasmul meu intra în acțiune, chiar daca era Nate, eram înregistrați iar ceilalți puteau auzi tot ce se discuta.
- Uite... in jurul orei 18 plecasem de la un restaurant cu prietenii mei de care credeam ca imi vor fi mereu alături. Nate se simțea prost deja. În fine, lăsând partea cu "prietenii" la o parte. Am fost in padure incercand sa prin creaturile pe care tot orașul le-a văzut a fi reale, pe care ne chinuim de cand au apărut fetele alea la sectie sa le prindem ca sa nu mai existe victime ale acestora. Adică, a fost într-un fel sau altul o seara normala, imi riscam viata la propriu pentru un caz paranormal care e de 50 de ani in aceasta padure...continui eu cu sarcasmul si ironia combinata în una.
- Uite, stiu ca esti suparata, chiar intel-
- Dar tu? Tu ce faceai in seara de 19 decembrie intre orele 18 si 22? Continui eu, întrerupându-l pe Nathaniel.
- Evelyn...
- Nu eram cumva domnisoara Evans? Acum sunt iar Evelyn?
- Nu eu sunt cel care a spus ca sunteți vinovate, nici nu cred asta. Spune el agitat.
- Oou, mi-am amintit, erai lângă armata ce era echipată cu cele mai letale arme, in siguranță, in oras fara niciun stres. Spun eu cu ochii ațintiți spre Nate plini cu ură.
- Evelyn, asculta-ma putin, te rog!
- Sunt numai urechi, continui eu curioasa de ceea ce o sa zica.
- Nu am zis niciodata si nici nu o sa spun ca tu sau Celest sunteti vinovate. Te cred pe cuvânt, nici numai e nevoie sa îmi spui sau sa îmi explici.
- Stii cum ma simt acum? Sa știu ca toată secția de politie si probabil si cetățenii sunt contra mea si a verișoarei mele cand am ajutat mereu cat de mult am putut acest oras si am dat ce e mai bun din noi pentru fiecare caz sau misiune oferita? Că de cand a aparut cazul asta abia dorm 2 ore pe noapte si adorm tot cu gândul doar la caz si la cum am putea sa-l rezolvam? Iar ceilalți stau liniștiți dormind cum e normal și bazându-se pe noi ca vom rezolva?
In timpul aceea ce spuneam stateam relaxata pe scaun cu mâinile în poala. Dupa ce termin și încep sa-mi dea cate o lacrima incet din cauza nervilor. Imi ridic brusc mâinile încătușate pe masă pentru a ma ridica sa stau mai bine apoi le trag înapoi.
- Nu am trecut niciodata prin asta, dar as da orice sa te scap de povara asta, serios!
Ma uit cu lacrimi în ochii lui încercând sa il analizez, curioasa sa vad faca sunt doar vrăjeli sau spune adevărul.
Ma ridic de pe scaun și încep sa ma plimb prin camera inca cu apa din ochi care îmi curgea in josul obrajilor. La un moment dat, ma opresc din învârtitul in cerc si imi pun mâinile in cap uitandu-ma spre covor.
In acel moment Nathaniel se ridica de pe scaun instant cu ochii spre mâinile mele. Se apropie lent cu o fata nervoasa si imi ia mâinile sa le tina în palmele sale destul de mari pe langa ale mele.
- Cine ti-a facut asta? Spune el plin de nervi
- De parca te-ar interesa... spun eu cu o voce joasa.
- Logic ca ma interesează, continua el ridicand putin tonul.
Era foarte apropiat de mine inca ținându-mi pumnii micuți in mâinile sale mari.
Din zgârieturile care le aveam din cauza brutei care mi-a pus cătușele inca curgea sânge.
Nate mai întreabă odata răstit, cu un ton ridicat "Cine ti-a facut asta?" Eu nu ii răspund si ma uit in continuare la pământ.
Atunci Nate de nervi m-a tras mai aproape, aplecându-se putin pentru a fi cu, capul la același nivel cu mine. Se uită in ochii mei si ma mai întreabă oadata, iar eu continui sa ignor.
Văzând ca nu primește niciun răspuns, ma trage de pumnii mei strânși bine care se aflau inca in mainile lui si ma îmbrățișează.
Dintr-o data, usa se lipeste de perete făcând un zgomot puternic. Intrase fiul șefului.
- Afara Johnson, nu te pricepi la a interoga persoane. De fel interogatul si cel care pune întrebările stau jos fara sa se îmbrățișeze sau alte gesturi de acest fel. Spune acesta ironic.
- Ai 26 de ani si n-ai habar ce sunt regulile, iar tu vrei sa ma interoghezi? Spun eu la fel de ironica ca Mason.
- Ma descurc cu amandoua chiar. Spune acesta luând statia lui Nate. O sa o chem si pe cealaltă vinovata.
O vad pe verișoara mea cum e adusa de trădătorul de Derek, așezând-o langa mine. Acesta se duce în spate dupa ce o lasa pe Celest in stanga mea, alături de Nathaniel, care se presupunea a sta amândoi de paza alaturi de Mason.
Acesta începe sa puna întrebările pe rand iar eu si verișoara mea stam tăcute si ne uitam la el cu o ura imensa care se transforma incet intr-un zambet răzbunător.
Dupa cateva ore plictisitoare in care ne-am ridicat eu si Celest de cateva ori la Mason gata sa il atacam fiind luate de "gărzile" sale, un țiuit ascutit se aude de undeva din afara încăperii in care ne aflam, care ne zgârie pe creier.
Sunetul era puternic, toti cădem incet in genunchi. Simțeam ca ne curge sânge din timpan.
Din reflex, ne-am dus instant mainil la urechi. Era cam greu cu cătușele la încheieturi.
Toti eram distrași de la ceea ce făceam, asa ca aveam sansa ca eu si Celest sa ii luam cheile fraierul de Mason pentru a ne elibera.
Zis și făcut!
Iesim in fuga din camera de interogatoriu si îndrepându-ne spre camera de antrenament la tras cu arma. Bine ca luasem cheile lui Mason, am reușit sa deschidem usa numaidecât si am luat castile speciale pentru a ne proteja timpanele de zgomotul odios. Încă se auzea, dar mai încet, asa ne puteam concentra pe ce v-om face in continuare.
Eram gata sa părăsim secția ieșind prin spate si luând masina mea parcata in apropiere. Urcam rapid si pornim la drum.
Destinația...nu stiam inca, aflam pe drum ce ne îndepărtăm de zgomot si de sectie.
- Ne trebuie un plan. Zic eu usurata ca am scăpat din sectie.
- Corect. Cat de departe vrei sa mergem?
- Pai, cred ca ar fi o idee sa mergem mai inafara orașului, totuși, încă aproape de padure, nu am terminat-o cu cazul asta. Spun eu hotărâtă.
- Am putea merge la cabana alor mei. E mai departe putin de oras dar le leaga aceasi padure. Propune Celest.
- Perfect, mai intai trecem pe la mine acasă, am nevoie sa iau ceva cu mine. Spun apăsând accelerația si îndreptându-mă spre casa mea inainte ca șeful sau partenerii noștri sa ajunga acolo ca să ne ia inapoi.
Ajungem la mine imediat, pun frana brusca si iesim amandoua in graba urcând scările spre apartamentul meu. Deschid usa, mergând spre peretele meu special.
Celest a rămas socată. Acum si ea ma credea nebuna cel mai probabil.
Imi iau repede notițele si panoul si le bag intr-una dintre gentiile pe care le aveam în casa.
Mai apuc o geanta de călătorie care se afla sub pat, si bag cateva haine pentru mine si Celest din dulap, asa ne puteam refugia cateva zile la cabana unchilor mei pana se liniștește lumea.
Era in acelasi timp un avantaj. Stateam încă aproape de padure si departe de orașul care ne-a acuzat a fi criminale. Puteam opri bestia si de la departare.
Ne urcam inapoi in masina si pornim spre cabana.
- Celest, avem doua opțiuni. Spun eu imediat ce pornesc motorul.
- Anume? Zice ea nedumerita.
- Ori mergem acolo si mai vizitam pădurea incercand sa deslușim cazul, ori stam și nu facem nimic, pentru a le demonstra ca nu noi suntem criminalele.
- Inteligentă a doua varianta, dar nu prea vreau sa las vieti sa moara pentru a dovedi unor tâmpiți ca nu suntem vinovate. Continua Celest.
- Stiu, nici eu sincer, o sa incercam in continuare sa rezolvam cazul, dar e posibil sa continue sa apară victime. Spun eu stresata.
Dupa ceva timp de călătorit se aude un fâșâit. Atunci mi-am dat seama ca încă aveam stațiile la noi.
~Conversatie prin statie~
- Deci sa înțelegem ca ne ascultați în caz ca spunem ceva? Spune Celest ironica.
- Stiti ca trebuie sa ținem apăsat pe un buton pentru ca voi sa puteti auzi ceea ce vorbim, nu? Spun eu.
- Merita încercat! Spune o voce din statie.
- Degeaba totusi, continui eu
- Oricum, daca tot ne puteți auzi acum. Avem de spus ceva. Afirma Celest.
- Va predam cazul, făceți-vă de cap cu el, nu mai e problema noastră. Poate asa o sa va convingeți singuri ca acele creaturile sunt reala. Continui eu nervoasă.
Aruncăm stațiile pe machetă din spate continuându-ne drumul spre cabana.
Ajungem acolo dar ceva pare a fi schimbat. N-am mai fost pe aici de o garamada de timp dar nu credeam ca s-au schimbat atatea lucruri.
Intram in casa cu gentile in mana dupa ce parcam masina in garajul aflat lângă cabana.
Cand sa intram înăuntru observăm toate luminile stinse, nu parea sa fie cineva înăuntru. Le aprindem pentru a vedea drumul din fata. Ajungem in camera de oaspeți si ne lasam bagajele, începând sa ne asezam hainele si obiectele luate la locul lor.
- De unde le-au trecut gândul asta prin cap? Spune Celest stresata.
- Nu stiu si nici nu-mi pasa. Afirm eu.
- Inteleg ca ceea ce-au facut nu a fost frumos dar nu te poți supara asa. Continua ea.
- Ne-au făcut criminale, ne cred vinovate pentru toate cadavrele fara suflet care sunt prin pădure, in burta monștrilor sau deja îngropate. Incep eu răstindu-mă.
- E posibil ca vinovatul de toate astea sa ne fi insecenat-o? Spune Celest.
- Ce sa ne insceneze? Nici măcar nu au adus dovezi solide pentru care am fi vinovatele. Pana la urma creaturile astea sunt printre noi de 50 de ani, noi nici nu existam atunci. Tot noi eram vinovate si atunci? Sau luaseră alti oameni nevinovați care incercau sa ajute sa ii acuze ? Continui eu .
- Mda, ai dreptate! Spune ea aruncându-se pe patul moale.
- Ma duc sa fac un dus! O anunț eu.
- Bine, eu cred că o sa dorm puțin.
Intru in baie dând drumul la apa fierbinte. Deschid geamul minuscul de deasupra dusului pentru a iesi aburii. Uitandu-ma prin împrejurimi putin. Si cum era de asteptat, vad ceva ce se uita chiar spre cabana asta din copacii inalti ai padurii alaturate. De data asta avea ochi, si se misca destul de rapid. Nu ma mira ca luminile erau stinse, astfel nu atrageau salbaticiunea din spatele tufisurilor.
Se pare ca avem iar ceva de investigat.