- Nu știu ce i-ai făcut, dar a avut efect, spuse Hugh Whitticomb a doua seară după ce băgă capul prin ușa întredeschisă a sufrageriei, unde Stephen o aștepta pe Sherry pentru cină.
- Deci se simte bine? întrebă Stephen bucuros și mai liniștit acum că „logodnica" lui pasionată și dispusă să învețe se ținuse deasupra unei acțiuni care i-ar fi putut da apoi crize de vinovăție virginală, la care el participase cu libertățile luate cu o seară înainte. Îi spuse totul lui Whitticomb. Stephen stătuse toată ziua cu unul dintre administratori, apoi cu arhitectul care lucra la renovarea uneia dintre proprietățile sale; nu o văzuse în cursul zilei, deși servitorii îl ținuseră la curent cu activitățile ei. Acum aștepta nerăbdător încă o seară plăcută mai întâi cu Sherry, iar pe urmă cu Helene. Deocamdată nu se ostenea să se hotărască pe care dintre părțile serii o aștepta mal nerăbdător.
- Se simte mai mult decât bine, remarcă doctorul. Aș spune ca strălucește. Mi-a zis să-ți transmit că va coborî numaidecât.
Stephen contempla bine dispus momentele care urmau să vina, dar fu dezamăgit, văzându-I pe Whitticomb că intra neinvitat — și nedorit — și că începe să-I studieze cu un interes deosebit, lucru care-I deranja pe un bărbat atât de pătrunzător cum era el.
- Ce ai făcut ca să contribui la o transformare atât de miraculoasă?
- Am făcut exact ce mi-ai sugerat, răspunse Stephen calm, îndreptându-se către cămin și luând de pe poliță paharul cu sherry. Am făcut-o să se simtă... ăăă... în siguranță și liniștitä.
- Ai putea să fii mai clar? Colegii mei - aceia pe care i-am consultat în legătură cu amnezia domnișoarei Lancaster - ar fi cu siguranță interesați să-ți cunoască metodele de tratament. E uluitor de eficient.
Drept răspuns, Stephen se sprijini cu cotul de poliță și îl privi cu o ușoară ironie pe doctor.
- Nu aș vrea să te rețin de la vreo consultație, zise pe un ton sec.
Aluzia directă ca ar fi cazul să se retragă îl făcu pe Hugh Whitticomb să tragă concluzia că Stephen ar fi preferat să se bucure de aceasta seara singur cu ea. Sau probabil că nu dorea să aibă martori la șarada pe care era forțat să o joace, ca logodnic devota . Sperând să descopere motivul, spuse formal:
- Întâmplător diseară sunt liber. Aș putea să rămân cu voi la cină, ca să fiu martorul metodelor tale cu domnișoara Lancaster?
Stephen îl privi cu aceeași răceală cu care îi spuse:
- Nici o șansă.
- Mă gândeam că ai să spui asta, admise doctorul Whitticomb zâmbind.
- Să te servesc cu un pahar de Madeira mal bine? sugeră contele.
- Da, mulțumesc. Este o idee bună. Doctorul Whitticomb nu mai știa sigur care erau motivele lui Stephen de a dori să rămână singur cu ea. Contele făcu semn cu capul spre valetul care stătea lângă servantă și acesta ã aduse doctorului un pahar cu vin.
Hugh Whitticomb îl întrebă pe conte ce intenționa să facă în privința musafirei lui când săptămâna viitoare lumea bună avea să descindă la Londra pentru sezon. În același moment ușa se deschise și în cameră intră domnișoara Lancaster. Privirea lui Stephen se îndreptă în direcția ei; Whitticomb se uită și el mirat și o văzu îmbrăcată ăntr-o rochie galbenă, elegantă, cu părul strâns la spate într-o fundă de aceeași culoare. Sherry îl văzu și, după cum o cereau bunele maniere și respectul față de vârsta lui, i se adresă:
- Doctore Whitticomb, nu mi-ați spus că vă voi găsi aici! Cu ambele brațe ridicate spre el se apropie; gestul ar fi părut mult prea cordial pentru cineva cu care se cunoștea de atât de puțin timp, dacă Sherry ar fi fost o tânără englezoaică. Hugh o luă de mâini și păru foarte încântat de căldura și spontaneitatea ei. O plăcea foarte mult de la o vreme.
