Almas Gémelas

La primera vista...

05:00 , Swindon , London , U.K
E cinci dimineața și încă sunt trează , și nu , nu pentru că am facut-o lată prin vreun club , nu , nu e genul meu . Nu pot sa dorm. Mâine,  de fapt , astăzi , este prima mea zi de lucru . Sunt foarte emoționată . Nu pentru că nu aș mai fi lucrat pana acum , ci pentru că nu am facut ceva care să îmi placă și la care să mă pricep . Sunt asistent judiciar , am terminat facultatea acum ceva timp și am reușit să mă angajez la o destul de importantă firmă de avocatură din Londra. 
Habar nu am pentru cine voi lucra , cine va fi șeful meu direct , "the boss" , dar sunt fericită să ajut în a face dreptate .

07:40 , Swindon , London , U.K

Mă ridic din pat după ce am ațipit aproximativ o oră și jumătate . Mă uit la fața mea care nu arată atât de rău pe cât ar trebui dupa o "noapte albă " . Ma îmbrac repede , în pantaloni , evident , mă machez superficial și plec pentru a nu întârzia din prima zi .
Din cauza faptului că nu sunt originară din U.K  , fapt pe care îl demonstrează lipsa accentului specific , sunt privită ciudat de ceilalți , asta până când deschid gura și lipsa accentului meu le rezolvă problemele . Acest lucru le închide gura de cele mai multe ori , dar nu asta e intenția mea , eu vreau doar să fiu considerată la același nivel cu restul. Nu îmi doresc să ies în evidență sau să primesc laude , sau cel puțin așa cred.

08:15 , Oxford , London , U.K

Ajung în fața unei clădiri de birouri uriașă,  cu ferestre din sticlă și cu o adevărată expoziție de mașini de lux la intrare . Trebuia să îmi închipui că bătrânii avocați își cheltuie banii pe bolizi.  Spun "bătrânii" pentru că de obicei avocații sunt in vârstă , mai ales cei de succes ca cei pentru care o să lucrez.
  Biroul meu și al viitorului meu șef se află la etajul 69 . Nu cred că este nevoie să spun că am rău de înălțime . Ajung acolo luând liftul , și când cobor din lift constat că la acest etaj exista doar două birouri : al meu și al șefului.   Acum sunt sigură că e un moș.  Cum altfel să aibă un etaj doar pentru el ? In biroul meu , mă așteaptă o fată superbă,  îmbrăcată într-o rochie mulată, se pare că ăsta e "dresscode-ul", care îmi înmânează un teanc de dosare și : surpriză ,mă anunță că va trebui să fac și pe secretara , deoarece șefului i s-a pus pata să își concediezr secretara tocmai acum . Întrebarea mea e : "Unde ar fi stat secretara , atât timp cât sunt numai două birouri?". Îmi șterg repede întrebările imaginare și mă apuc de lucru la calendarul cu întâlniri,  muncă de  secretară.  Aflu de la fată că șeful întârzie.  Acesta a fost ultimul lucrul pe care mi l -a zis înainte de a pleca , trântind ușa.  Imi revine în cap modul în care era îmbrăcată și o compar cu pantalonii mei de piele neagră,  cămașa simplă, albă și tocurile verzi , care nu se compară nici pe departe cu rochia ei roșie și platformele aurii. Deși , dacă mă întrebați pe mine , combinația de culori pare de club , nu office .

După două ore de lucru , în absența așa-zisului meu șef chiulangiu , care cel mai probabil nu a putut ajunge din cauza reumatismului , se aude liftul . Prin pereții de sticlă ai biroului meu , pot vedea cum din lift coboară un bărbat brunet , "de doi metri", bronzat , cu un costum negru și cu niște buze .... cu niște buze.... Ies din birou în întâmpinarea lui:
-  Scuzați-mă , domnule , cred că ați greșit etajul ...
-  Te scuz ...... Nu am gresit etajul .
- Tu trebuie să fii asistenta și secretara mea?
- Scuză-mă și tu pe mine , am uitat sa ma prezint , numele meu e Ares Shaw ...
Rămân înțepenită douăzeci de secunde , după care în sfârșit vorbesc .
- Încântată , eu sunt ...
- Știu cine ești , ești Alana Ibarra  .
Bine că măcar unul dintre noi are habar de lucruri...
Îi ignor exuberanța și tupeul și încerc să mă comport normal. Îmi întinde mâna , ne salutăm și imi face semn din cap spre biroul lui.
Fără să ezit , îl urmez , aproape alergând pentru a putea tine pasul cu el . Datorită înălțimii considerabile , un pas de-al său însemna trei de-ai mei , eu cu un metru și o speranță , două speranțe , cu tocuri.
Ajungem în biroul său , tot de sticlă , dar pe care nu îl poți vedea de dinafară , dintr-un fel de sticlă oglindă.
Se așează  la birou și începe să caute ceva .
- Așează-te !
Mă așez parcă speriată de vocea lui groasă , dar nu las nici o urmă de intimidare să iasă la suprafață. 
După câteva zeci de secunde găsește ceea ce cauta și se îndreaptă spre mine. 
- Acesta este cazul la care vei lucra pentru început,  spune și îmi înmânează o mapă neagră.
Numaidecât o iau , mă ridic și vreau să plec .
- Am înțeles,  și mă îndrept spre direcția ușii,  dar acesta îmi atrage atenția spunându-mi numele încet,  ca și când l-ar șopti...
- Alana , ne-ar fi mai ușor amândurora dacă ți-ai muta biroul aici , pentru a te scuti de multe drumuri...
Am impresia că mă tachinează pentru că nu am putut ține pasul cu el . Mă apropii puțin.
- Nu mi se pare necesar,  îmi place să am propriul spațiu și,  în plus , nu vreau să incomodez , sunt destul de gălăgioasă...
După fața lui , pare că mă aude , dar parcă nu îl interesează să mă asculte .
Dă afirmativ din cap și întinde mâna spre a-mi da de înțeles că pot să mă retrag.

Pe tot parcursul zilei nu mai interacționez cu el , uit practic de existența lui , asta până când ajung acasă,  îmi fac un duș și încerc  să mă uit la un serial în timp ce aștept să vină băiatul cu pizza. Încep să mă uit la "Peacky Blinders " , serial pe care l - am mai văzut,  dar care mă relaxează după o zi de lucru.  Nici nu începe bine Shelby să vorbească că îmi amintesc de accentul stupid de drăguț al șefului meu . Dintr-o mie de accente britanice pe care aș fi putut să mi le amintesc , de ce mi l-am amintit pe al lui , și de ce l-am asociat cu personajul de care sunt obsedată din copilărie?
Închid ochii că să  îmi tulbur oarecum gândurile,  dar ghinion , că îmi apar în fața ochilor buzele lui ciudat de pline și superb conturate , pe care nici nu mi-am dat seama că le-am analizat în așa hal. Oare el a observat ?
Mă trezesc din visare odată cu sunetul soneriei  , se pare că a venit pizza .