Irelia P.O.V
In mintea mea era un haos total. Averea nu reprezinta nimic pentru mine, cum nu a reprezentat niciodata, dar nu pot renunta la ea fiindca este munca lui Edith. Dar daca nu semnez, Edith o sa moara, iar averea ei nu o sa mai aiba nici o valoare fara ea. Banii aia nu sunt nimic in comparatie cu mica bucata de hartie care ar putea schimba soarta multor oameni. Ce hartie ? Asta e o poveste mult mai veche.
~Flashback~
-Hai, Irelia, intinde mana. Vreau sa iti daruiesc ceva. ,spune tata, emotiile cuprinzandu-ma din toate incheieturile.
Aveam doar 7 ani, dar nu stiam ca tata avea incredere atat de mare in mine incat sa-mi puna soarta unor generatii de oameni intregi in palmele mele mici. Framantam o cutie micuta si maro. "Acum poti deschide ochii" . ,spuse tata. Si asa am si facut. Cutia maronie nu imi trezea nici un fel de emotie, dar insa continutul ma intriga. Deschid usor cutia si privesc inauntru. Un inel si o cheita infasurata de el. Am admirat inelul. Era minunat. Un inel din argint cu o cheita simbolica pe el.
-Inelul asta iti va deschide multe usi in viata, dar este intr-o stransa legatura cu bucata de hartie. Nu trebuie sa o pierzi, ok ? ,spune punandu-si palmele pe umerii mei.
Am dat aprobator din cap si am desfacut ravasul : 8873. Acest cod nu imi spunea nimic. M-am uitat debusolata la tata, insa el mi-a spus, citind confuzia pe fata mea :
-Peste ceva timp o sa iti foloseasca mult in viata codul asta, alaturi de inel, fireste. Intoarce-l. ,spune uitandu-se bland la mine.
Pe spatele biletului era ceva scris intr-o limba pe care nu o cunosteam.
-Este rusa. Cand vei avea nevoie de ajutorul meu, iar eu nu voi mai fi alaturi de tine vreau ca tu sa traduci biletul asta, sa gasesti locatia si sa folosesti inelul si codul. Nu iti pierde niciodata speranta. ,ochii lui caprui parca atingandu-mi sufletul si mangaindu-l parinteste.
~End Flashback~
-Nu. ,spun dur
-Poftim !? ,spune uimit de raspunsul meu
-Ce nu ai inteles? Raspunsul este nu. Nu voi semna nimic. Te asteptai sa ma induioseze textul tau bine alcatuit ? Uite ca nu ti-a iesit. Edith oricum nu reprezinta nimic pentru tine si daca voiai sa iei averea o omorai de mult sau ma omorai pe mine. Ce vrei de fapt?
Rasul lui se imprastie in biroul imens in comparatie cu restul camerelor din apartament. S-a ridicat de pe scaunul sau din piele si a inceput sa inconjuare biroul de cateva ori. S-a oprit in fata mea, privindu-ma rece. Mana sa s-a infipt in gatul meu, strangandu-ma tare de par si spunandu-mi agresiv :
-Se pare ca nu esti atat de naiva pe cat credeam, insa nici prea isteata nu esti.
-Da-mi drumul. ,spun respirand greu
M-a eliberat din stransoare, iar eu am respirat intens, tragandu-mi inapoi sufletul. A lovit puternic cu palmele in biroul masiv de lemn, zgomotul rasunand in toata incaperea. Si-a fixat privirea in podea, stand asa pentru cateva minute, eu privindu-l fara sa scot un sunet. Privirea lui s-a ridicat incet, focusandu-ma din nou pe mine.
-Pleaca.
-Ce ? ,spun uimita
-Am spus sa pleci. Nu mai am nevoie de tine.
Am parasit incaperea cu pasi mici, nefiind sigura ce se va intampla. Am aruncat din nou o privire in jurul meu si am vazut-o pe Rose plangand in genunchi. Insa am ignorat-o. Mi-am luat geaca si geanta si am plecat. Am coborat scarile, in urma mea auzindu-se pasi repezi.
-Asteapta. ,se auzi glasului lui Max pe casa scarii. Te duc eu.
-Nu e nevoie, ma descurc. ,spun speriata
Acesta imi cuprinde incheietura, strangand puternic.
-Am spus ca te conduc eu. Ok ?
Dau speriata din cap in semn aprobator, acesta dandu-mi drumul la incheietura, masand-o usor din cauza durerii. In fata blocului, acesta scoase o telecomanda din buzunar, iar un Range Rover negru se deschide. Max imi deschide portiera, eu asezandu-ma in fata, pe locul pasagerului, el asezandu-se langa mine la volan. Dupa cateva minute am ajuns in fata casei in care stau alaturi de Edith.
-Salut-o pe Edith din partea mea. ,spune ranjind ciudat, fiorii strabatandu-mi corpul pentru o secunda.
Il ignor si inchid portiera, intrand repede in casa. Trantesc usa in urma mea, cuvintele lui Max ingrozindu-ma, amintindu-mi ca ii spusesem ca Edith nu e importanta. Incep sa alerg prin casa, cautand-o disperata. Scaunele erau rasturnate, pe jos erau cioburi, cateva pete de sange luceau in lumina soarelui ce trecea prin draperia sfasiata.
-Edith ! ,strig indurerata, fiind constienta ca ea nu o sa-mi raspunda, lacrimile curgandu-mi pe fata, facandu-ma sa regret vorbele pe care le spusesem in fata acelui nenorocit.
